Grozavia lui „An Education“ („O lectie de viata“) si totodata principala sa atractie sta in alegerea in fata careia protagonista se regaseste. Pe scurt, aceasta alegere e intre studiu („education“ din titlu), scoala la care trebuie sa se duca si latina pe care trebuie sa o toceasca pentru a ajunge la facultate, si maritis. Alta cale cinstita, adica socialmente acceptabila, de a se realiza nu exista.
Studiul e calea cea lunga, presarata cu neplaceri mai multe, iar casatoria e „scurtatura“, despre care ii vorbeste la un moment dat directoarei scolii, dintre prezent si acea realizare, proiectata invariabil in viitor. Sub urgenta iluziei ca tot ce merita vazut, ascultat, vizitat si facut se intâmpla acum (adica in 1961), Jenny (Carey Mulligan) alege previzibil scurtatura. Tot previzibil, drumul nici nu e foarte scurt, nici nu o duce la destinatie.
Calea grea vs calea usoara
Alegerea alesului ei e similara (in orice caz nu e deloc mai complicata). E tot intre munca, intre o cale lunga, obositoare si prin excelenta repetitiva si plictisitoare de a avea ce se cere avut si de a face ce se cere facut, si o scurtatura, dar una de cu totul alta natura, care mai totdeauna trece direct prin casele altora. Pericolele adiacente (incarcerarea si stigmatul social) pentru David (Peter Sarsgaard) nu prea exista atunci când optiunea e de fapt intre munca lui si munca altora.
Cu aceeasi optiune s-au confruntat in trecut si parintii protagonistei, si profesoara ei preferata, si directoarea scolii la care invata, si sotia lui David sau prietenii petrecareti ai acestuia. Intre munca si subterfugiu, de fapt cu aceeasi optiune oricine se confrunta. Pur si simplu fie muncesti si obtii mai putin si cu eforturi mari, fie nu muncesti, ci te pui cumva de-a curmezisul Sistemului, obtinând neindoielnic mai mult, dar riscând in orice moment sa pierzi totul.
O viata sigura, lipsita de confort sau o viata plina de confort, dar lipsita de siguranta, in fata aceleiasi dileme cu totii ajungem mai devreme sau mai târziu. Rezolvarea dilemei si modul cum ne confruntam cu solutia aleasa marcheaza tot restul vietii noastre, unii ne dam seama de asta, altii nu. Pentru acestia din urma (si doar pentru ei), „An Education“ are toate datele unui statement.
Functia joasa a educatiei inalte
Altfel, Jenny insasi o spune: astfel de istorii se petrec pretutindeni si oricând. In orice timp si in orice loc exista pungasi si oameni cinstiti, precum sunt David pe de o parte si Jenny si parintii ei in tabara opusa, diferenta sta doar in arsenalul cu care adversarii lupta. Daca lui David ii ajung tupeul si un costum calcat la dunga, Jenny trebuie sa invete dictionarul de latina din scoarta-n scoarta pentru a mai recupera cât de cât din ecart. „An Education“ isi asuma acest cinism, de a spune in gura mare ca Oxfordul insusi e o unealta. Pentru oamenii cinstiti si cât de cât inzestrati, facultatea face cam acelasi lucru ca speraclul pentru un hot.
Recompensa e insa calduta si intotdeauna in progress – confortul zilnic, cu putinul pe care il presupune. Merita oare atâta efort acest confort, non-distractiv prin excelenta? Când ai 16 ani, probabil ca nu. Alegerea curajoasa a filmului regizat de Lone Scherfig este felul total lipsit de menajamente in care ne arata cum Jenny incepe sa gândeasca asa, precum si loviturile metodice prin care familia ei e infrânta practic fara a opune rezistenta de un inamic de o forta neindoielnic inegala.
E o alegere pe care si-o asuma, sau care isi arata caracterul nefast, abia spre final. Pâna atunci, suntem lasati si noi sa credem, dimpreuna cu tatal lui Jenny, ca intentiile lui David sunt cât se poate de onorabile, ca impreuna, cei doi merita sa se distreze, ca toata lumea le vrea binele si ca banii intr-adevar cresc in copaci. Escapismul acestei prime parti si aerul sumbru al finalului sunt destul de dezechilibrate ca pondere, asa ca cea mai mare din timp filmul e o experienta agreabila (revelatia vine târziu si face pagube putine, caci raul e indreptat degraba).
Desi acest rau il pateste o fata (tocmai pentru ca e fata), filmul e departe de a fi feminist. Mai degraba enunta un mod de a vedea lumea, conditia umana si concesiile la care aceasta ne obliga. E o istorie vesela, pe alocuri frivola (atunci când expediaza suferinta lui Jenny si eforturile ei de a-si indrepta greseala), dar in orice caz interesanta despre o stare de fapt trista, serioasa si plictisitoare, sau „o lectie de viata“, cum ar zice traducatorii lui „An Education“, care nu e dublata si de o lectie de cinema.
Autor: CATALIN OLARUApărut în nr. 266