„Cartea – obiectul fizic, din hârtie – e înconjurata de o sumedenie de rechini, cu scaderi de noua procente ale vânzarilor, în piata, doar anul acesta. E mestecata, în falci, de e-book. E ciuruita odata cu moartea magazinelor de carti si a librariilor. Si, cel mai important, spatiul mental pe care ea îl ocupa e erodat de miile de arme de distrugere în masa care ne înconjoara, pe toti“, scrie Johann Hari în „The Independent“. Chiar conteaza aceste lucruri? Ce pierdem, de fapt?
Cei mai multi dintre noi traiesc cu sentimentul ca exista în permanenta ceva care necesita atentia noastra imediata – mesajele prietenilor de pe email, postarile de pe Facebook sau Twitter devin, brusc, mai urgente decât o pagina citita în liniste. „Daca citesti o carte cu laptopul bâzâind în partea cealalta a camerei, poate sa fie ca si cum ai încerca sa citesti în mijlocul unei petreceri, când toata lumea tipa la toata lumea“, scrie Johann Hari. Pentru a citi, e nevoie sa încetinesti ritmul – e nevoie ca, în mintea ta, în afara de cuvinte, sa nu se mai auda nimic. E un lucru tot mai greu de obtinut.
În epoca Internetului, cartile din hârtie sunt o tehnologie de care avem nevoie din ce în ce mai mult, nu din ce în ce mai putin. Cu ce ne pot ajuta însa cartile de hârtie – „acele carti care nu bipaie sau pâlpâie, care nu va umplu ecranul de link-uri si care nu va permit sa va uitati la o mie de videoclipuri, în acelasi timp“? „O carte va va oferi capacitatea de a atinge o concentrare profunda, lineara“, scrie Johann Hari, si-si sustine punctul de vedere citându-l pe criticul literar David Ulin: „Lectura e un act de rezistenta, într-un peisaj al lucrurilor care ne distrag atentia. Ne cere sa ne încetinim pasii. Ne readuce fata în fata cu timpul. În mijlocul unei carti, nu putem alege decât sa fim rabdatori. (…) Recucerim lumea retragându-ne din ea doar putin, îndepartându-ne de zgomot.“
Cartea, arata Johann Hari, presupune o alta relatie cu timpul, fata de o emisiune TV sau de un update pe Facebook. „O carte ne spune ca e ceva despre care merita sa discutam, în torentul nesfârsit de date, si se apleaca asupra unui obiect care va arata la fel si peste o suta de ani“. Adevaratul rol al cartilor ar fi, astfel, sa salveze acele lucruri pe care uitarea încearca mereu sa le distruga.
„Iata de ce avem nevoie de carti, si de ce eu cred ca ele vor supravietui, scrie Hari. Deoarece majoritatea oamenilor îsi doresc sa se gândeasca, pe îndelete, concetrându-se asupra unui lucru. Acesti muschi sunt necesari pentru a dezvolta sentimente profunde si pentru a construi relatii afective puternice. Cei mai multi dintre oameni nu-si doresc, la nesfârsit, doar chipsuri cerebrale, mai vor sa manânce si mese adevarate“.
Ce trebuie sa facem pentru a ne pastra, în mintile noastre, spatiul pentru carti? se întreaba Johann Hari. Suntem cea dintâi generatie din istorie care foloseste Internetul, si reactia noastra în fata web-ului se aseamana cu aceea a inuitilor din zonele arctice, care au primit alcool si zahar, pentru prima oara în existenta lor, cu o generatie în urma; acum, ei sufera, în masa, de obezitate si de alcoolism. „Alcoolul, zaharul si web-ul sunt placeri si bucurii imense – însa trebuie sa stim cum sa le folosim, fara sa le lasam sa ne faca dependenti de ele“.
Ideea necesitatii de a tine o dieta digitala ar putea, în curând, sa devina una foarte obisnuita. T.S. Elliot numea cartile „reperul fix al unei lumi care se învârteste într-una“. În lumea Internetului de mare viteza, scrie Johann Hari, constatam, astfel, ca „avem nevoie de copaci morti pentru a ne pastra mintile vii“.
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 3322011-07-14