Este posibil ca omul să trăiască veşnic? Sunt unii oameni care cred în viaţa veşnică şi chiar şi-o doresc cu ardoare, alţii se tem de ea. Unii speră că nu există, iar alţii sunt convinşi că nimeni nu poate transcende timpul. Oricât de ademenitoare ar fi pentru unii, nemurirea cu numeroasele ei prefaceri te pune puţin pe gânduri şi te face să te întrebi: oare e de dorit să devenim nepieritori?
„Pe 31 decembrie 2014, un taxi onora o cursă în San Francisco, din Chinatown spre Marin. Maşina avea un singur pasager, o femeie. Numele ei este Adaline Bowman“ – aşa se deschide pelicula regizorului Lee Toland Krieger. The Age of Adaline este o dramă romantică, captivantă, cu o poveste originală, prezentată prin prismă feminină, având în centru tema nemuririi şi a tinereţii veşnice. Este povestea unei femei născute în preajma începutului de veac XX care ajunge să trăiască şi la începutul secolului XXI datorită unei întâmplări magice ce o readuce la viaţă, oferindu-i un dar, însă în acelaşi timp şi un blestem: tinereţea veşnică. Soarta Adalinei Bowman (Blake Lively) ia o întorsătură spectaculoasă ce o face să trăiască precum nici o altă fiinţă. Se opreşte la vârsta de douăzeci şi nouă de ani şi drumul ei în viaţă durează de opt decenii. Ea traversează unul dintre cele mai tumultoase şi negre secole din istoria umanităţii: a trăit, a iubit şi s-a împlinit profesional în timpul celor două războaie mondiale şi în jurul evenimentelor din anii ’60 până în lumea de astăzi. Imună la trecerea ireversibilă a timpului, Adaline devine incapabilă să profite de darul primit şi să îşi trăiască viaţa, timorată la gândul că, odată ce se va ataşa de o persoană, va trebui să înveţe să existe după ce a pierdut-o pentru totdeauna. O sperie şi că cineva i-ar putea descoperi secretul. Condamnată la o fugă continuă, Adaline găseşte sprijin, siguranţă şi refugiu în fiica ei, Flemming (Ellen Burstyn) care are peste optzeci de ani, singura care îi cunoaşte secretul. Începe să iasă din existenţa pustnică în care e silită să trăiască odată ce cunoaşte dragostea cu un bărbat cu totul diferit faţă de ceilalţi, filantropul Ellis Jones (Michiel Husman). Weekend-ul petrecut la părinţii lui Ellis riscă să-i dezvăluie istoricul incredibil. Întâlnirea şi confruntarea cu o dragoste din trecut o determină pe Adaline să ia o decizie care-i va schimba viaţa pentru totdeauna.
Lee Toland Krieger reuşeşte să zugrăvească o lume descompusă şi recompusă din frânturi care fie se îmbină perfect, fără urme de sudură, fie nu se potrivesc în alipire. Este o poveste cu suduri care păcălesc timpul, ridicând stinghii care ajută la a trece cu uşurinţă dintr-un veac într-altul. Chiar dacă povestea îmbină elemente de fantezie, ea este expusă într-o manieră simplă şi umană, devenind o călătorie în timp, fapt ce i-a cucerit pe producători. Pelicula are la bază o idee filosofică, viaţa fără bătrâneţe, descriind întregul proces al senectuţii alături de cei dragi, ordinea firească şi perfectă a venirii şi a plecării odată cu cei dragi. Deşi filmul e construit pe mai multe coordonate ale timpului, povestirea este ancorată în prezent, iar personajele nu reuşesc să se apropie, întrucât mişcările lor sunt dirijate de o plutire şovăitoare printre hazarduri şi alternative. Lumea din zilele noastre este obsedată de tinereţe şi de vanităţi, niciodată satisfăcută de ceea ce îi oferă prezentul. Neputând să-şi dea seama că a ajuns la capătul existenţei, speră la ceva mai mult de la viitor.
Viziunea unică, emoţionantă şi provocatoare a lui Krieger aduce pe scenă actori care, deşi nelipsiţi de pe marile ecrane, nu se bucurau de o atenţie deosebită la Hollywood. Blake Lively dă lovitura în rolul Adalinei Bowman reuşind să convingă prin jocul impunător, de mare sensibilitate, într-un rol ce o scoate din colţul de umbră pentru a o aşeza în rândul marilor personalităţi de la Hollywood. Pusă în faţa unei poveşti atemporale de dragoste, frumoasa actriţă vede în rolul Adalinei o provocare, dar şi o lecţie de viaţă. Personajul trăieşte o dramă interioară care o macină, lupta acerbă între dorinţa de moarte şi pofta de viaţă. Femeie frumoasă, inteligentă şi matură, ajunsă la vârsta ideală, Adaline vede în tinereţea dobândită mai degrabă un blestem decât o minune. Condamnată la o fugă continuă, întreg derizoriul existenţei sale scapă de sub limitele normalului. Viaţa sa se rezumă la frică şi la dorinţa puternică de a îmbrăţişa moartea ca unica soluţie salvatoare. Adaline are, graţie hazardului, viaţă veşnică fără povara bătrâneţii, dar nu o trăieşte, ducând o existenţă latentă şi timorată la gândul că cineva s-ar apropria prea mult. În momentul când îşi vede propriul copil crescând, maturizându-se şi îmbătrânind, ea începe să-şi dorească derularea naturală a vieţii. Este sfâşiată la ideea că fiinţele dragi vor dispărea rând pe rând, iar ea va trebui să-şi ducă existenţa mizeră singură, însoţită de un trecut prea încărcat, pe care îl retrăieşte în prezent.
Dragostea îi readuce pofta de viaţă, pelicula fiind un compendiu al diferitelor nuanţe ale dragostei: avem povestea din zilele noastre, între Adaline şi Ellis, o veche dragoste din trecut care îi tulbură amintirile şi se intersectează cu cea din prezent, dar şi dragostea eternă dintre mamă şi fiică. Ellis Jones schimbă radical cursul existenţei monotone, făcându-i un cadou inestimabil: o viaţă efemeră, dar trăită deplin. Actorul olandez Michiel Husman, în rolul lui Ellis Jones, reuşeşte să urce şi el treptele pavate cu strălucire ale Hollywood-ului, în primul său rol principal american. Husman lasă în urmă rolul lui Daaris Naharis din Games of Thrones, se dezbracă de alura războinicului atrăgător şi încrezut şi impresionează în drama romatică printr-un rol de graţie: un personaj gentil, tolerant, sensibil, plin de iubire şi de compasiune. Pe măsură ce dragostea pentru Ellis va fi din ce în ce mai puternică, Adaline e preocupată de repararea a ceea ce n-a făcut cum trebuie în trecut. Ea regretă neatenţiile voite faţă de persoanele care i-au fost alături atâta timp cât le-a permis. Dragostea prezentă o face mai sensibilă faţă de amintirile sale. O retrăieşte în alt mod, dar cu aceeaşi intensitate, având grijă să repare tot ce i-a adus suferinţă şi regrete.
Pelicula ne arată instabilitatea şi fragilitatea vieţii precum şi a relaţiilor interumane. Kreiger realizează o dramă romantică tulburătoare, construită pe ispita inconsistentă a nemuririi. El concepe o poveste ridicată pe stâlpii mai multor epoci istorice, aducând în prim-plan prezentul prin care se regretă trecutul şi se repară viitorul. Filmul nu este o frescă socio-culturală a secolului trecut şi nici o poveste fantastică – deşi aceasta ar fi prima premisă de la care pleacă –, ci o poveste despre dragoste şi despărţire în condiţiile în care eşti nemuritor şi călător în timp.