Depanatorul inocent

Frumoasa parabola cu tânarul depanator specialist în „circuite integrate“ care venea cu multe decenii în urma sa-i repare cu un fel de cleste televizorul lui Nicolae Manolescu mi-a readus sub ochi textele criticului scutite de cenzura din „România libera“ de odinioara a lui Octavian Paler: directorul ziarului de pe vremuri izbutise a mentine o vreme în ziarul lui, controlat, ca toate celelalte, de partid, o simbolica „zona libera de comunism“ înainte de aceea instaurata dupa 1989 în Piata Universitatii. Textele, ca aceasta „Fractura“ din „România literara“ ale lui Nicolae Manolescu, faceau parte, împreuna cu celelalte ale grupului de colaboratori de elita, din „zona“, scutita în „România libera“ de imixtiuni, altminteri curente si inevitabile în acea epoca. Întâmplarea cu depanatorul, îsi aminteste criticul, i-a stârnit atunci optimismul: tânarul depanator de vreo 25 de ani putea simboliza în ochii sai însusi viitorul tineretului român: „Optimismul meu incurabil“, scrie el, „m-a determinat sa cred ca tineretul de mâine va fi, cu siguranta, mai scolit si ca rezultatul pentru societate va fi o medie culturala superioara celei actuale. Mi se pare ca am si scris ceva pe aceasta tema. Constat, dupa atâtia ani, ca m-am înselat. Sofisticarea tehnologiei n-a egalizat în sus nivelul cultural al oamenilor, ci, din contra, a polarizat societatea, provocând o veritabila fractura în sânul ei. O fractura care, nascuta dintr-o diferenta de cunostinte, s-a adâncit si s-a metastazat treptat, putând fi remarcata în prezent în domeniile cele mai diferite si punând sub semnul întrebarii principiul egalitatii de sanse, pe care se bazeaza societatile democratice. Paradoxul face ca rolul esential în polarizare sa revina tocmai tehnologiei de vârf a secolului XX si anume informaticii. Informatica s-a dovedit groparul egalitatii de sanse si, implicit, al democratiei“. Gasesc în aceasta expresie a deziluziei o forma târzie de „autocritica“. O autocritica si inutila, si gresit orientata. Fiindca, din câte pricep, nu informatica e responsabila de „fractura“ respectiva, ci manipulatorii din spatele ei: ca întotdeauna, de la povestea veche a razboiului dintre tesatori si razboaiele de tesut, ori a legaturii dintre fisiunea nucleara si bomba atomica. Legatura dintre fisiune si bomba nu e în capul genial al inventatorului, ci în mâna criminala a manipulatorului. Nu instrumentul este în chestie, ci acela ce-l tine în mâna si se foloseste de el. De dragul paradoxului, sigur ca ne putem gândi chiar si la parabola ucenicului vrajitor, victima a masinariei pe care nu o mai poate stapâni. Însa de dragul paradoxului, ne furam singuri caciula: informatica socotita acum „nociva“, ca si „opium-ul pentru popor“ de altadata, nu-i, ea, responsabila de manipularea de care se „sperie“ criticul. Vorbind de „reteaua“ transformata într-un minunat for global de dezbatere, criticul constata ca acolo domnesc anarhia si egalitarismul, întrucât „oricine doreste sa intervina o face fara nicio restrictie si poate afirma orice îi trece prin cap“. De ce „restrictie“ si de ce sa nu poata afirma tânarul depanator din frumoasa poveste „orice îi trece“ lui prin cap? Sa afirme, de ce sa nu afirme?! Atâta libertate de expresie e de speriat: „Aceasta netarmurita libertate de exprimare se dispenseaza de responsabilitate, de unde anarhia, situând pe picior de egalitate insi precari cultural si chiar nescoliti, cu experti în domeniile lor, de unde egalitarismul. În dorinta de rating, mass-media apeleaza la parerea tuturor si trag apoi concluzii pe aceasta baza, lipsita cu desavârsire de valoare. Sondajele de opinie întretin ideea nociva ca opiniile pe care le consulta sunt democratic egale, ignorând deliberat faptul ca numerosi cetateni voteaza nu conform opiniilor proprii, ci influentati de sondaje. Net-ul ridica la o putere nemaiîntâlnita acest cerc vicios. În locul independentei opiniei el privilegiaza opinia indusa de manipulatori… Net-ul e manipulator si necritic. Populismul are în net un aliat de nadejde, unic în istorie“. Razboiul criticului cu informatice si cu net-ul e demn de cea mai mare îngrijorare si atentie. Ma limitez doar sa observ ca, totusi, nu ne aflam într-un caz „unic în istorie“ si, ca întotdeauna, cazul are precedente, altfel nu s-ar pomeni: când si unde s-a mai pomenit ca sa lipseasca manipulatorii din istorie, pe de o parte, si bietii „analfabeti“ manipulati cu diverse instrumente pe cât de perfectionate pentru vremea lor, pe atât de „diversioniste“, „populiste“, „mistificatoare“? Iar azi, cu sau fara net, populismul si manipularea nu-s mai mici ori mai mari ca ieri, în comunism, ori ca alaltaieri, în capitalismul auroral si promitator În cea mai mare parte a ei, istoria este povestea manipularii majoritatilor „analfabete“ printr-o minoritate instruita. Votul cenzitar a încercat, cum banuim, sa stavileasca efectele fatale ale manipularii, daca nu cumva a fost el însusi tot o manipulare! Democratia „a dat drumul“ votului universal, al majoritatii din care întotdeauna câtiva au opinii si pareri rational întemeiate, iar restul îsi dau cu parerea, influentati de sondaje, de parerea celorlalti si de „munca de la om la om“, adica de propaganda. Azi manipularea e ajutata în proportie de masa, ce ne îngrijoreaza, de „net“, ieri „net“-ul era „munca de lamurire“, iar mâine nu stim ce va mai fi. Independenta opiniei? O vorba sau un vis: niciodata opinia, parerea nu a fost si nu va putea fi suta la suta, independenta ci doar efectul unui cumul de influente. Sigur, fiecare gândeste cu capul lui, dar în capul fiecaruia se sparg mereu toate ideile care vâjâie prin aerul epocii. Doar în vid sau într-un paradis autist cu pereti de pluta „opinia“ ar putea fi în chip absolut independenta. Ne apropiem din nou vertiginos de opinia leninista ca este imposibil sa traiesti în societate fiind liber de societate! Perfect adevarata si reala, „fractura“ semnalata de critic nu apare cu net-ul si nu e produsa de informatica, dar e istoriceste inevitabila. Blestematul de „net“, copilul rau crescut al informaticii, a facut ca monopolul cunostintelor sa sara în aer. E tot atât de adevarat ca aceasta „demonopolizare“ duce nu doar la democratica lor folosinta, ci si la degradarea cunostintelor si ideilor ce pot fi „plagiate“ si schimonosite de oricine. Intra în riscurile democratiei… Inocent, depanatorul din tineretea criticului este un manipulator manipulat: prin efectele ei „nocive“ scapate de sub control informatica doar înmulteste lantul manipulatorilor scoliti si instruiti din societatea informatica româneasca. O societate care împrumuta ca întotdeauna pe nemestecate forme fara fond. Pe acestia cred ca i-a avut criticul în vedere, si, daca este asa, are toata dreptatea sa constate si sa fie foarte îngrijorat de ceea ce constata: „Polarizarea politica si culturala este însa evidenta. Si ea este reversul democratiei si rodul informaticii. Societatea informatica nu mai este una democratica si liberala, ci una în care decide majoritatea manipulata. Numarul celor care-si dau cu parerea este din ce în ce mai mare decât al celor care au o parere. Liceul si-a pierdut autoritatea, elevul devenind egalul profesorului, de la care ar trebui sa învete, cursurile magistrale din universitate pierd teren în favoarea dialogului interactiv, abandonul scolar atinge procentaje socante, în conditiile obligativitatii a 10 sau chiar 12 clase si asa mai departe. A sti nu mai reprezinta nici o obligatie, nici o garantie. A-si da cu parerea a devenit singurul lucru stimulator pentru sute de milioane de oameni de pe planeta, între care câteva sute de mii de români. Niciodata lumea n-a fost mai aproape de o catastrofa intelectuala decât în epoca informaticii, paradoxal, una din cele mai mari cuceriri ale mintii omenesti“. Este oare informatica noua bomba cu ceas care bate la capul unei omeniri globale si tot mai globalizate? Si este depanatorul inocent de altadata virtualul criminal si terorist al zilelor noastre, tot mai împutinate nu doar pe „net“?