Sa ne oprim la cuvântul „a (se) pipernici“, cu origine obscura (et. nec. în DEX), pentru ca, la fel ca „a stâlci“, „a stârci“, „a scâlcia“ si „a sluti“, pe care le-am derivat din lat. „stultus“ într-o acceptie speciala (I. Corinteni, 1,18-21), cred ca si în acest caz numai într-un anumit context biblic putem gasi explicatia provenientei sale.
Cuvântul „a pipernici“ este un cuvânt important în economia limbii, mai ales în trecut, dar si astazi, cu numeroase derivate: piperniceala, pipernicie, pipernicire, pipernicit.
Sa amintim, mai întâi, definitia din DEX: „vb. IV Refl. (despre animale, plante sau parti ale lor) A se opri din crestere, din dezvoltare sau a degenera din punct de vedere biologic (din cauza unor conditii neprielnice) – Et.nec.“
Pentru a gasi originea acestui cuvânt obscur voi proceda tot pe dibuite, invocând nu unul, ci doua pasaje din Sfânta Scriptura, deoarece cred ca si de data asta avem de-a face cu un proces de interferenta a verbelor latinesti „parco, parcere, peperci, parsum“, care înseamna „a cruta“, si „fornico, -are“, care înseamna „a se desfrâna“. La intersectia sonurilor si sensurilor acestor doua verbe cred ca sunt satisfacute exigentele unei etimologii plauzibile.
Pentru întelesurile primului verb (cu perf. „peperci“) ne intereseaza, pe lânga sensul „a cruta“, sa retinem acceptia „a nu se folosi de ceva“, „a nu recurge la ceva“, din exemplul (luat din dictionarul coordonat de Rodica Ochesanu): „legati venerunt precantes ut ab incendiis parceretur“ – „au venit soli care cereau ca dusmanul sa nu provoace incendii“. De asemenea, de la Gheorghe Gutu retinem îndeosebi sensurile 2 si 3: „ 2. „a cruta, a avea grija, a tine seama, a nu distruge“: non mulieribus, non infantibus pepercerunt CAES. „n-au crutat nici femeile, nici copiii“; edificiis publicis et privatis pepercit CIC. „a crutat cladirile publice si particulare“ si 3. „a se abtine, a renunta, a se lipsi de“ – Neascultarile „s-au facut pilde pentru noi, ca sa nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia“ (10, 6) – a înceta“: illi auxilio peperci CIC. „m-am lipsit de acel ajutor“.“
Întorcându-ne la Cartea Sfânta, unde credem ca se afla originea cuvântului „a se pipernici“, sa ne oprim la unul dintre cele mai impresionante pasaje biblice, de natura sa lase urme indelebile în sufletul (si limba) credinciosilor, anume: „Facerea, Cap. 22. Isaac adus spre jertfa“. Cum stim, sau ar trebui sa ne amintim, Avraam e gata sa-si sacrifice fiul, dovedind ascultare fata de Dumnezeu, care-i pusese la încercare credinta. Atunci, îngerul Domnului îi spune (versetul 12): „Sa nu-ti ridici mâna asupra copilului, nici sa nu-i faci vreun rau, caci acum cunosc ca te temi de Dumnezeu si pentru mine n-ai crutat nici pe singurul fiu al tau“. Ridicându-si ochii, Avraam vede berbecul cu coarnele încurcate într-un tufis si-l aduce jertfa în locul lui Isaac. Atunci, îngerul Domnului striga a doua oara catre Avraam (versetele 16-17): „Juratu-M-am pe Mine Însumi, zice Domnul, ca de vreme ce-ai facut aceasta si n-ai crutat nici pe singurul tau fiu, pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea si voi înmulti foarte neamul tau.“
În cele doua pasaje citate, sensul „a cruta“ din româna este exprimat în latina prin verbul parco, peperci, pe care îl propun ca etimon (unul dintre etimoane) pentru verbul românesc „a se pipernici“.
Din „Abrahae obedientia heroica“, 22, 1-19 reproducem, tot fragmentar, versetele 12 ,16 si 17: 12: „Non extendas manum tuam super puerum, neque facias illi quidquam: nunc cognovi quod times Deum, et non pepercisti unigenito filio propter me.“ 16-17: „Per memetipsum iuravi, dicit Dominus: quia fecisti hanc rem, et non pepercisti filio tuo unigenito propter me: benedicam tibi, et multiplicabo semen tuum.“
Mi se pare neîndoielnic faptul ca întelesurile verbului parco, peperci sunt exprimate plenar în acest pasaj. În momentul în care se verifica infailibil ascultarea lui Avraam si teama lui de Dumnezeu, i se da sansa de a-si salva feciorul nemairecurgând (s.n.) la junghierea lui pe jertfelnic, exact sensul amintit putin mai înainte din Dictionarul Latin-Român de Rodica Ochesanu: a nu se folosi de ceva. Sa retinem ca tot în acest pasaj se mai spune ca, dupa ce a jertfit berbecul în locul lui Isaac, Avraam „a numit locul acela Iahve-ire, adica, Dumnezeu poarta de grija (s.n.)“, exact sensul consemnat de Dictionarul lui G. Gutu si pomenit putin mai înainte: „a avea grija, a tine seama, a nu distruge.“
În treacat fie spus, corespondentul românesc al verbului latin parco este „a cruta“, cuvânt ce figureaza tot cu et. nec. în DEX. Avem toate motivele sa ne întrebam de unde ar putea veni. Cred ca l-am putea deriva, fara nicio dificultate, din verbul latinesc crucio, -are care înseamna „a chinui, a cazni, a rastigni“.
Si tot în treacat cred ca ne putem întreba daca nu e cumva cea mai buna dovada a sigiliului latin al limbii române faptul ca, oarecum fara sa vrem, ca din întâmplare, dam peste un alt cuvânt important si pe deasupra cu origine necunoscuta, cum este „a cruta“. Mai amintesc faptul ca autorii D.L.R. n-au putut trece peste aparenta dificultate semantica pozitiv – negativ, în realitate usor de depasit daca acceptam scurtcircuitarea foarte probabila si chiar frecventa în cazul unor cuvinte care exprima (la forma pozitiva a verbului) încetarea sau renuntarea de a savârsi o anumita actiune. În asemenea cazuri se poate produce o activare simultana a extremelor sferei semantice, îngaduind lesne atingerea si intersanjabilitatea celor doi poli ai opozitiei. Doua negatii însumate (una de sens, cealalta gramaticala) pot da o afirmatie. Sau invers.
Cum vedem, în trecerea de la latina la româna, cu avatarurile cunoscute ale latinei dunarene, exista în acest caz o continuitate numai în spirit, nu si în litera: non pepercit devine „n-a crutat“, dar, în pofida rupturii de transmisie si înlocuirii unui cuvânt cu altul (amândoua latinesti), s-a pastrat totusi, ca o reminiscenta, verbul folosit în Vulgata, cu regimul lui de functionare cu tot. Nu întâmplator, poate, în româna nu exista adjectivul „crutator“, ci exista în schimb, si înca folosit frecvent, adjectivul „necrutator“. Cred ca de aceea în D.L.R. se recurge la o explicatie nu tocmai convingatoare, propunându-se timid derivarea verbului „a cruta“ din adj. lat. curtus, -a, -um „scurtat, mutilat“: „Dupa cum arata si serbo-croatul skrt „zgârcit“, se pare ca (s.n.) în latinitatea estica curtus primeste si întelesul de „econom“, încât un derivat *curtio, -are putea însemna „a fi zgârcit, strâns la punga“„. Dupa care se adauga, cu titlul de ipoteza cu un grad si mai redus de plauzibilitate: „Mai putin probabil e ca ar fi sa plecam de la un *crucio, -are, derivat din crux, cu sensul de „a aseza crucis„, bunaoara snopii de grâu, spre a-i scuti de stricaciune.“
Credem însa ca nu e nevoie de aceasta complicata si putin probabila evolutie semantica, invocând un sens neatestat al unui (de ce ipotetic?) *cruciare, când verbul crucio, -are exista, cu sensul aratat mai înainte „a chinui“ si când, pe deasupra, gasim lesne exemple graitoare (Gutu): ne cruciatur filius, quid dabis? CIC. „ce vei da, sa nu-ti fie torturat fiul?“.
Dar sa revenim, dupa aceasta scurta paranteza, la celalalt verb latin, al carui aspect sonor întregeste derivarea lui „a se pipernici“ din parco, peperci, si anume fornico, -are („a se desfrâna“ din latina crestina), pe care îl întâlnim într-un context foarte convingator pentru aceasta întregire deopotriva sonora si semantica. L-am aflat în I. „Corinteni“, 10, 6-13, în care ni se arata cum iudeii, în pustiu, au cunoscut „dreapta asprime a lui Dumnezeu“. Printre interdictiile adresate credinciosilor spre a nu „cadea“ si ei precum aceia si a nu pierde, din aceeasi pricina, bunavointa Domnului – Neascultarile „s-au facut pilde pentru noi, ca sa nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia“ (10, 6) – figureaza pacatul desfrânarii: În 10, 8: „Nici sa nu ne desfrânam, cum s-au desfrânat unii dintre ei si au cazut, într-o zi, douazeci si trei de mii.“ „Neque fornicemur, sicut quidam ex ipsi fornicati sunt, et ceciderunt una die viginti tria millia.“
În încheiere, cred ca suntem îndreptatiti sa presupunem ca în cele doua contexte biblice, din încrucisarea îndemnului restrictiv (neque fornicemur „sa nu ne desfrânam“) cu constatarea din primul pasaj citat (non pepercisti „n-ai crutat“) poate proveni, fara dificultati, cuvântul românesc „a se pipernici“. Prin alaturarea lui non pepercisti cu neque fornicemur se poate întregi un nou corp fonetic: peper(cisti)+(for)nice(mur), din care limba româna a alcatuit cuvântul „a pipernici“. Avraam, care, din ascultare fata de Dumnezeu, era gata sa nu-si crute feciorul, l-a salvat tocmai prin aceasta ascultare, pentru ca Dumnezeu i-a purtat de grija si l-a crutat pe Isaac. Iar din pasajul al doilea (I. „Corinteni“, 10, 6-13) se retine cu spaima primejdia de moarte a desfrânarii prin pilda celor douazeci si trei de mii, care, neînfrânându-si poftele trupesti, au pierit cu totii într-o singura zi. Asadar, cine se desfrâneaza risca sa se piperniceasca!
Autor: ANDREI IONESCUApărut în nr. 323