Daca…

Nu ma voi ori la îndemnurile romantice din poemul „If“ al lui Kipling. Din acel: „Daca-ti ramâne mintea când cei din jur si-o pierd… Daca mai crezi în tine când altii nu mai cred….“ ma intereseaza cât de viabil este stoicismul victorian în politica de azi a insularilor. Ce s-ar întâmpla daca britanicii ar spune „nu“ Uniunii Europene? Dar daca euroscepticismul întins bine si pe continent si-ar continua cursul catastrofal din ultimul an? Raspunsul meu este: pentru proiectul european iesirea Marii Britanii ar fi regretabila, dar nu catastrofala; progresia euroscepticismului, însa, ar conduce la destramarea Uniunii Europene mai devreme sau nu foarte târziu. Doar ca lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Dilema lui Cameron
Daca i-ar consulta acum pe britanici, nu în 2017 cum îsi propune, premierul Cameron ar risca mult fara sa fie convins ca merita sa forteze istoria. „The Times“ a publicat recent rezultatele unui sondaj din care rezulta ca 46% dintre insulari nu vor sa mai auda de Uniunea Europeana. Multora nu le-a placut niciodata sa-si faca traditionala omleta cu ulei de masline italienesc sau grecesc si sa o agrementeze cu o bere daneza. Bacon-ul lor are un gust mai bun, iar o Fuller’s Golden Pride, cu concentratia ei de 8,5% alcool, nu este de aruncat. Ce s-ar întâmpla, însa, daca ar fi consultati bancherii din City of London? Acestia nu vor fi întrebati niciodata, pentru ca opiniile lor sunt binecunoscute în Downing Street, 10. Ca si predecesorii lui conservatori, premierul David Cameron stie ca, odata intrata, Marea Britanie nu trebuie sa iasa din complicata constructie continentala atâta timp cât Uniunea Europeana nu se prabuseste fara speranta de a se mai ridica. Economia Marii Britanii este solid asezata pe puterea bancilor din City, iar aceasta putere nu se poate priva de piata europeana atât de profitabila. Îngrosarea rândurilor euroscepticilor, foarte multi din propriul Partid Conservator, l-a determinat pe Cameron sa recurga la o stratagema de calmare a spiritelor prin promisul referendum din 2017. O stratagema prudent calculata pentru ca pâna si acest test este pus sub o conditie: daca va fi reales. Or, David Cameron nu este sigur de realegerea lui, nici de câstigul pe care l-ar obtine Marea Britanie parasind Uniunea Europeana. Dar daca, pâna în 2017, Uniunea Europeana – ca publicist îmi permit sa ma folosesc de ipoteze – va continua sa se clatine zdravan, ce vor face britanicii? „În absenta reformelor, spune Cameron – si are dreptate –, exista pericolul ca (proiectul) Europa sa esueze si ca britanicii sa se îndrepte spre iesire. Daca parasim Uniunea Europeana, cale de întoarcere nu ne mai ramâne.“ În aceste conditii, Cameron se uita peste Atlantic în cautarea norocului. Presedintele Barack Obama îi sfatuieste pe guvernantii de la Londra ca mai degraba sa renegocieze locul Marii Britanii în Uniunea Europeana decât sa împinga tara în izolare. Oricât de puternica si de speciala este relatia dintre Londra si Washington, economic vorbind, Marea Britanie este mai aproape de batrâna Europa continentala decât de New York City. Cu sau fara Uniunea Europeana.
Premierul David Cameron încearca sa-si gaseasca aliati în germani, olandezi si scandinavi în eforturile de reformare a institutiilor europene înainte de referendum. Dar, pentru asta, el trebuie sa convinga (nu doar pe germani, olandezi si scandinavi) ca Marea Britanie vrea cu adevarat reforma, nu bricolaj institutional. Motive sunt destule. În afara de revederea conceptuala, macar doua reforme manageriale au devenit urgente: reducerea aparatului birocratic (56.000 de functionari) si chestiunea risipirii bugetului pentru cele trei sedii ale institutiilor europene la Bruxelles, Strasburg si Luxemburg. Macar pentru ca eurodeputatii sunt obligati sa faca o naveta stupida, costisitoare si inutila între aceste trei orase. Naveta „este o obligatie ridicola si ineficienta“, a spus un oficial european preferând, din pacate, riscului opiniei comoditatea anonimatului. Structurile, functiile si organizarea institutiilor europene trebuie regândite. Chiar si misiunea lor. În ultimii ani, preocupate exclusiv de largirea Uniunii Europene, acestea si-au concentrat atentia pe garantarea statului de drept, a democratiei, a dreptului omului si minoritatilor. Teme valabile în continuare, dar pentru unele dintre ele nu exista motive sa mai fie privilegiate. De exemplu, procesul de extindere pare încheiat, chiar daca se mai discuta de R. Moldova si Serbia, iar în conditiile de azi din Europa protectia minoritatilor a devenit moftul unor scandalagii.
Despre egoismul national
Dupa performanta de a fi oferit francezilor într-un an de guvernare doar legea casatoriilor unisex, presedintele Hollande a lansat la ultima conferinta de presa ideea consolidarii unitatii politice a Europei. Oare ce va fi fost pâna acum Uniunea Europeana, notariat de autentificarea a nivelarii legislative? Glumind, pot spune ca ideea lui Hollande ar trebui sa stârneasca invidii si controverse. Invidii, pentru ca francezii tin cu tot dinadinsul, în orice împrejurare, sa ofere lectii de ideologie continentala. Si controverse, pentru ca astfel de contributii nu mai sunt de mult sustinute de eficienta economica, singura care le-ar putea da prestigiu sau le-ar ajuta sa se impuna. Emisa de la Elysée, chiar si ideea unui blocaj al reformelor, întretinut de egoismul national, suna putin convingator. „Riscul principal pentru Europa – sustine Hollande – vine de la faptul ca reorientarea, adica reforma Europei ar putea fi blocata de egoismele nationale. Îmi doresc sa se ajunga la o întelegere cu alte guverne europene în privinta cresterii economice si crearii de locuri de munca.“ Nu este suficient sa lansezi judecati (comune si, în plus, discutabile) precum cele ale presedintelui Hollande, care regreta ca „Europa este privita ca un continent bolnav“. Atâta doar ca, frantuzeasca fiind, ideea ramâne inofensiva. Daca ar fi venit de la doamna Merkel, ar fi sunat amenintator pentru multi, si izbavitor pentru putini.
Uniunea Europeana are, într-adevar, nevoie de o guvernare economica pragmatica, dar ea trebuie discutata cu toata lumea si trebuie sa aiba agrementul majoritatii statelor membre. A construi un plan pentru zona euro si a avea un altul pentru saracii de la margine nu înseamna viziune noua. O uniune politica la nivelul celor 27 de state – de la 1 iunie, 28 de state membre – trebuie sa excluda partajul între cei puternici ce se socotesc singurii merituosi, virtuosi, si cei asezati la coltul mesei, tratati doar ca ascultatori, considerati buni sa dea, sa accepte si sa rabde. O Europa a pietei economice, financiare si bancare, ca cea de azi, are de mult doua viteze. Viitoarea Europa politica nu ar trebui sa perpetueze acest model.
Cum devenim eurosceptici?
Simplu: cunoscând mai bine institutiile de la Bruxelles si comparându-le rezultatele cu misiunea însasi a Uniunii Europene. La reuniunea din 22 mai a Consiliului European au fost discutate politicile fiscale. Când ne socoteam si noi, românii, imbatabili în materie de evaziune fiscala, iata ca vine Bruxelles-ul sa ne contrazica. În multe dintre statele membre frauda fiscala este alarmanta, iar aceasta contribuie serios la deteriorarea starii bugetare a Uniunii Europene. O alta tema dezbatuta în Consiliu, care de asemenea ne priveste, este cea a politicilor energetice în contextul promovarii cresterii economice, crearii de locuri de munca si cresterii competitivitatii. Sa ne oprim, deocamdata, la acest ultim punct. La o discutie pe controversatul subiect al gazelor de sist (explorare, exploatare, interese si profituri), un eurodeputat onest a recunoscut: la Bruxelles este prea puternica activitatea lobby-ului pe problemele energetice. Dupa care zâmbetul i-a înghetat, de parca i-ar fi fost teama de urmarile vorbelor scapate parca involuntar. Cum este vorba de o portugheza tânara, îi înteleg spaima.
Dar problema nu poate sa ne lase indiferenti. Guvernul nostru a îmbratisat-o dupa ce partidele de coalitie o anatemizasera în campania electorala. Ca sa pricepem schimbarea trebuie sa ne întoarcem la spusele onestei tinere deputate portugheze? Cred, de fapt sunt sigur, ca da. Daca lucrurile stau asa, domnul Hollande îsi pune sperante desarte în consolidarea politica a Uniunii Europene. Cineva spunea ca între antidot si dubii spatiul de manevra pentru primenirea Bruxelles-ului a devenit foarte îngust. În ultima vreme s-au acumulat prea multe obstacole în calea reformelor. Institutiile europene au devenit rigide, mai folositoare activitatii de lobby decât articularii proiectului de integrare europeana consacrat prin Tratatul de la Lisabona.
Motivele de scepticism ale britanicilor sunt vechi si de înteles. Ele vin din mentalitatea de insulari, din pierderea beneficiilor – nu putine – aduse cândva de fostele colonii, carora li se adauga acum opintelile institutiilor europene. Euroscepticismul aparut recent la români – ca si la portughezi, spanioli, unguri, cehi etc. – vine din deceptii. Ne-am ales cu prea multi avocati ai democratiei si am pierdut foarte mult în domenii vitale ale existentei: potentialul economic, capacitati de productie, exodul fortei de munca, devalmasie în administratie numai buna pentru coruptie pe fondurile europene. În România, fondurile europene au intrat în folclor, au puteri de Fat-Frumos: de la bordùri, gondole, parcuri, sali si terenuri de sport pâna la drumuri, autostrazi, aeroporturi, fondurile europene fac totul. Ar fi bine sa fie asa. Deocamdata trebuie sa ni se spuna cât reprezinta fondurile europene primite – nu mai pun la socoteala complicatiile de a le accesa si de a le utiliza – în totalul contributiilor statului român la bugetul comunitar. Guvernantii nostri trebuie sa manifeste maximum de grija ca aceste fonduri, pe care românii sunt îndreptatiti sa le obtina, de fapt sa le aiba, sa nu fie percepute ca niscaiva pomeni. Deocamdata folosim banii – nici macar pe toti – pe care România îi varsa anual în pusculita Bruxelles-ului. Ar fi pacat ca românii sa fie pacaliti cu povesti de adormit copiii. Daca se continua asa, din cei mai proeuropeni vor proveni scepticii de mâine. Istoria arata ca, odata prabusita, încrederea românului în tovarasul de drum nu mai poate fi recâstigata.