„D.N.A., D.N.A.,vezi dosarul Rosia!“

Am scris, într-un numar recent al acestei reviste, despre afacerea Rosia Montana ca „test“ deopotriva pentru puterea actuala si pentru capacitatea de înnoire a clasei politice românesti în asamblul ei, iar pe de alta parte, ca dovada a trezirii, în sfârsit, la noi, a unei constiinte civice si politice exigente si critice, al carei exponent principal este tânara generatie. Protestele de strada, care continua,  contra foarte dubiosului proiect RMGC, au si generat câteva semnificative reactii din  partea Puterii, care trateaza, din nenorocire, foarte superficial si cu un cinism sfidator aceste reactii ale unor oameni  din mai multe straturi ale societatii civile si din diferite parti ale tarii si din strainatate, uzând de formule diversioniste folosite si sub regimul comunist: inventare de „dusmani“,  care, daca nu mai pot fi numiti „de clasa“, sunt recuperati din zona „neolegionara“, „anarhista“, a „hipsterilor“ ori calificati drept „agenti“ platiti din afara tarii ca sa tulbure armonia luminoasa a realitatilor nationale prezente. Participând la majoritatea manifestatiilor clujene, mi-am dat seama ca etichetarea protestatarilor cu asemenea atribute nu are nimic de-a face cu realitatea: toti cei de care am fost alaturi, sunt oameni foarte la locul lor,  multi intelectuali, profesori, studenti, din alte straturi sociale, constienti de ceea ce fac, deloc violenti, sfatuiti chiar sa evite orice provocare.
Din pacate pentru politicieni, protestele de pâna acum s-au desfasurat pasnic – cu exceptia regretabila, însa  minora, daca o comparam cu starea de tensiune care trezeste în alte parti de lume reactii cu adevarat violente, a spargerii „lunetei“ unei masini ministeriale, poate provocata accidental ori calculata de „nu spun cine“, dar care a servit drept excelent pretext de a ameninta hiperbolic cu interventii represive la adresa „strazii“ si cu interdictii de foarte trista traditie, care numai a democratie nu arata. Amintirea dureroasa a reprimarii „golanilor“ din prima Piata a Universitatii, a odioaselor „mineriade“ pornite la ordin de sus, e reactualizata, tradând paternitati abia disimulate în ultimele vreo doua decenii. „Teroristii“ niciodata descoperiti, „legionarii“ si camasile verzi ramasi nedovediti de asemenea, „animalele“ de ziaristi în opozitie cu manipularile stridente se regasesc, iata, în variante lansate acum de urmasii dictaturii doborâte.
În ce-i priveste pe manifestantii contra proiectului în chestiune, ei par hotarâti sa nu se lase intimidati, iar lozincile pe care le clameaza de vreo doua luni pe strazi si în piete vorbesc mai degraba despre reînvierea unei costiinte civice cam adormite pâna acum ori obosite de a mai asista la jalnicul spectacol „dâmbovitean“ al schimbului bascalios si nedemn de replici dintre cele doua „palate“, deopotriva de lipsite de tinuta etica si de responsabilitate, foarte departe, în orice caz,  de „interesul national“, proclamat doar în campanii electorale, tradând o grava incompetenta si incapacitate de a articula autentice proiecte de dezvoltare pentru o tara pradata si spoliata în ultimii douazeci  ani de profitori lacomi si corupti, ilustrând cea mai joasa speta de „acumulare primitiva a capitalului“. Iar ultimele ispravi ale puterii nu anunta nimic mai bun. E de notat, nu chiar în treacat, ca foarte recente „raiduri“, „perchezitii“ si cercetari descopera mai în fiecare zi retele ale fraudei de mari proportii, evaziuni fiscale uriase, falsuri în acte publice care întaresc convingerea ca statul român e atacat din interior de  caracatita celei mai  grave coruptii din câte i-a fost dat sa traiasca de la epoca Înaltei Porti încoace.
În acest context framântat si dramatic, cred ca sloganul cel mai semnificativ si mai important lansat de „strada“ în utima vreme este cel din titlul acestei interventii: apelul imperativ catre Directia Nationala Anticoruptie de a deschide efectiv „dosarul Rosia Montana“, dupa ani de tergiversari si de camuflaje extrem de dubioase. De data asta, nu mai este vorba despre simple lozinci „idealiste“, ale unor ecologisti exaltati, ci de o exigenta bazata pe documente care ies, încet-încet, la iveala. Caci, dincolo de parerile avizate ale specialistilor, de la Academia Româna, la expertii în domeniu de la Institutul Geolologic al României, de la Academia de Stiinte Economice, Uniunea Arhitectilor, cunoscatori în materie de patrimoniu s.a., care sunt unanim negative în privinta exploatarii cu cianura a minereului de aur si argint de la Rosia Montana, dar si foarte  rezervati si în ce priveste extragerea gazelor de sist, au fost facute  recent dezvaluiri pe care nu ezit sa le calific drept uluitoare, privind ilegalitatile comise în acordarea unor licente catre Gold Corporation.
Fostul procuror militar Gheorghe Oancea a socat prin documentele scoase la vedere dintr-un dosar caruia nu i s-a dat curs înca, din care reies fapte cu totul necurate, de la primele semnaturi ministeriale de acum vreo cincisprezece ani, pâna la altele ceva mai recente: exploatari aurifere secrete, transport masiv de minereu  în strainatate sub pretext de „analize“, accesul la informatii de interes strategic, cu implicatii de Aparare Nationala,  la documente secrete privind harta geologica a tarii – si lista nu e încheiata, ilustrând o complicata si suspecta retea de interese ascunse, foarte probabil prin coruperea unor functionari de stat aflati în pozitii-cheie în aceasta „afacere“. Caci a devenit limpede ca încercarile de a denunta asemenea abuzuri grave prin informarea corecta a organelor statului au fost sistematic blocate.
Faptul ca ceea ce s-a petrecut si se petrece cu aceste frauduloase contracte de exploatare miniera nu e  deloc „curat“, transpare, voit-nevoit, si din micile „scapari“ ale ale unor mari demnitari, începând cu premierul, care a admis la un post TV ca unii mari responsabili guvernamentali au putut fi „cumparati“ de Corporatie, continuând cu însusi presedintele tarii, care a vorbit despre „înscenarea“ contramanifestatiilor Gold Corporation de la Rosia Montana. Se adauga acestor spuse si agumentele de necontestat ale amintitilor specialisti în geologie si minerit, în protectia mediului, a patrimoniului national, în totala opozitie cu un numar de „specialisti“ bine platiti de angajatorii straini ca sa le sustina cauza. Comisia parlamentara de „ancheta“ a cazului se preface ca asculta toate opiniile, numai ca a iesit, în miezul dezbaterilor, cu câte un reprezentant pus sa faca avocatura pentru Corporatia contestata, iar câtiva „ministri de resort“, printre care cel al Marilor proiecte, al Mediului si al Culturii,  s-au exprimat ezitant ori aducând argumente extrem de slabe în favoarea „proiectului“. Aflam ca unul dintre ei, Dan Sova, are o mama vitrega angajata în serviciul RMGC, altul pare a nu sti despre ce este vorba asteptând decizia unei comisii politice si nu pe cea a specialistilor (care – s-a dovedit cu acte – a fost blocata pe parcursul  câtorva guverne), iar superficialitatea cu care trateaza problema „seful“ de la Cultura a putut pe drept cuvânt scandaliza.
Nu trece zi sa nu apara alte luari de pozitie contra periculoasei si paguboasei  exploatari din Apuseni, ale unor oameni care au lucrat si lucreaza în domeniu, iar acestia aduc argumente si probe imbatabile. În loc sa le asculte si sa faca o comisie de autentica analiza a tuturor aspectelor „afacerii“, guvernantii sfideaza – repet cuvântul – înlaturându-l, de exemplu, din functie, cu o motivatie bâlbâita,  pe Stefan Marincea, directorul Instititului Geologic Român,   care mai fusese o data înlocuit si câstigase procesul contra acestui act ilegal, tocmai acum când e nevoie de clarificari de însemnatate majora si cu consecinte posibil grave pentru întreaga Românie. Modelul de cinism al desfiintarii (de catre Ministerul Educatiei!) tocmai în ajunul întrunirii ei, a  comisiei de etica doctorala academica, se repeta în mod semnificativ…
Nu de mult, l-am auzit pe unul dintre eminentii specialisti, economist si matematician, formator de minti tinere supradotate, Florin Colceag, membru al Clubului de la Roma, criticând aspru   starea de lucruri privind exploatarea iresponsabila a bogatiilor tarii, într-un moment de acuta tensiune a „razboiului economic“ mondial, în care tara noastra a fost luata drept tinta, alaturi de tari africane exploatate fara mila si fara profit pentru ele. (Si se stie ca nu doar aurul e cautat, ci si metalele rare, extrem de pretioase…). A schitat si proiecte de redresare cu forte românesti, a propus solutii pentru asanarea mediului economic si financiar de la noi, – dar cine îl asculta? Gogorita cu asa-zisele despagubiri ce ar fi oferite de stat Corporatiei pentru investitiile de pâna acum a fost si ea demontata, si nu de un singur analist.
Însumând toate aceste fapte, orice om de bun simt, înzestrat cu un dram de constiinta a raspunderii fata de ceea ce se întâmpla în jur, si – adaug – cu un minim de autentic atasament national – nu poate cere decât declansarea imediata a unei vaste si adâncite investigatii judiciare a întregului „dosar Rosia Montana“, de la primele semnaturi discutabile ale unor acte mai mult sau mai putin oficiale, de acum vreo cincisprezece ani, pâna la ultimele „certificari“, nu mai putin suspecte. Procesele pierdute succesiv de Gold Corporation cu Asociatia Alburnus Maior, de pilda, sunt si ele graitoare. Este destul – si e esential – sa se  reia firul acestei încurcate afaceri, urmarindu-se pas cu pas si om cu om care a girat-o pâna în ziua de azi, pentru ca adevarul adevarat sa iasa, în sfârsit, la iveala. Întrebarea majora, esentiala, este de ce DNA nu se sesizeaza „din oficiu“ într-o afacere care a tulburat grav opinia publica, în timp ce încalcari mult mai putin grave ale legii sunt puse în „vitrina“ cercetarilor. Or, acesta este gestul decisiv, as zice, pentru ca lucrurile sa se limpezeasca si sa se calmeze. Ar fi marea sansa pentru guvernantii actuali si, de fapt, pentru întreaga clasa politica româneasca, de a se reabilita cât de cât, dupa ani de neîncredere si de blam din partea „alegatorilor“. Actuala majoritate, zdrobitoare, din parlament poate în sfârsit face acest gest curajos de a lua taurul de coarne si a dovedi natiunii prea îndelung manipulate ca o intereseaza efectiv si cinstit soarta României.
Judecând dupa gravitatea procesului de coruptie ca si generalizat (vezi probele aproape zilnice de malversatiuni despre care am vorbit), un asemenea act de reflectie si autoreflectie critica n-ar fi, desigur,  deloc usor. Prea multa lume „buna“ e implicata în aceasta retea obscura de nevrednicíi, prea multe averi au aparut din „nimic“ peste noapte, prea numerosi sunt „baronii“ politici care au sprijinit si mai sustin, pe fata sau din umbra, sirul de afaceri murdare din ultimele doua decenii si ceva. Iar „afacerea Rosia Montana“ este doar unul dintre vârfurile aisbergului  din oceanul atâtor urâte fapte. Ea poate fi calificata fara ezitare drept un act de tradare nationala, fiindca nu e în joc doar un zacamânt metalifer, ci soarta unor comunitati de români grav periclitate, iar furtul din avutia obsteasca este enorm. S-au putut urmari si de la suprafata, de exemplu încercarile stridente de corupere prilejuite de asa-zisul „referendum“ din Apuseni, organizat în iarna anului trecut si în multe alte ocazii. De astfel de dezvaluiri, tot mai numeroase, care cer o investigare foarte atenta, au sa se teama destui actuali si fosti demnitari. Actul de curaj al  cercetarii lor de catre un organ de stat abilitat, cum e invocata Directie Nationala Anticoruptie, e vital necesar, daca se doreste cu adevarat ca aceasta tara sa se orienteze, în sfârsit, pe o cale mai dreapta.
Niciun cetatean cât de cât luminat la minte n-ar trebui sa ramâna indiferent la aceasta „afacere“, la aceste „afaceri“ – caci sunt, desigur, nenumarate. Cel ce scrie aici e doar unul dintre ei. Ma uit pe harta României,  împunsa la ora asta de mii de „sonde“ de încercare, ducând spre filoane aurifere ori catre gaze de sist, si-mi par ca niste noi capuse si lipitori instalate pe un trup bolnav, nu ca sa-l însanatoseasca, ci sa-l ucida, dupa ce i-a luat aproape ultimele rezerve de energie. Vad ca unele din aceste instrumente agresive se profileaza în câteva dintre statiunile turistice românesti cele mai importante, pe litoral sau la frontiera cu ape termale ce risca poluarea si distrugerea. Notez abuzurile noilor invadatori contra proprietatilor private, vad autoritati locale trimise în excursii de „documentare“ din  care nu retin decât crevetii din meniurile exotice, luxul hotelurilor cu saltelele lor de bancnote. Iar acest spectacol de nesfârsita tristete pare aprobat din culisele  farsei politice ce ni se ofera zi dupa zi. Daca aprobarea lor a fost cumparata,  cum ne spun mai toate „afacerile“ din economia româneasca a ultimilor ani, ruinata în stil tâlharesc si cu o inconstienta înmarmuritoare, trebuie sa se afle prin deschiderea „dosarelor“ în cauza, iar cel de la Rosia Monntana este printre cele mai încarcate. Câteva acte probatorii de extrema gravitate au fost, cum  semnalam, deja scoase la lumina, si ele trebuie înregistrate si cercetate amanuntit, cu stabilirea responsabiltatilor si cu urmarile prevazute de Lege.
La aceasta ora, o ampla investigatie DNA e, poate, singura solutie în stare sa lamureasca lucrurile si sa reduca tensiunile sociale în plina desfasurare. „Nu Corporatia face legislatia!“ si nu  cosmetizarea legii anticonstitutionale înaintata Parlamentului în acest dosar va rezolva complicata problema, ci numai reluarea fila cu fila a arhivei sporite prin ani din jurul acestui „caz“. E absoluta nevoie sa se stie cum s-a pornit si cum s-a desfasurat întregul sir de actiuni legate de afacerea Gold Corporation, ce aprobari si ce respingeri au avut loc, în ce masura au fost respectate legile în materie de exploatare miniera; cine si de ce a blocat informatiile unor organe de stat, precum Procuratura Militara,  privind „afacerea“ si periclitarea prin ea a unor domenii de importanta strategica; cum s-a lucrat cu hartile geologice ale Apusenilor cazute pe mâna pradatorilor si daca nu cumva au fost falsificate de profitorii lacomi; de ce n-a avut efect niciuna dintre cele cinci sute (!) de informari ale SRI asupra acestui caz atât de important; care a fost si este situatia  centrului de cercetari geologice de la Magurele, cazut, se pare, cu documente cu tot, sub mâna Corporatiei sau sub mâini complice – si asa mai departe.
Oricât de cinic s-ar fi exprimat vicepremierul Liviu Dragnea, ca nu putem transforma tara într-o gradina botanica, asa cum doresc ecologistii, ramâne întrebarea daca e mai bine s-o prefacem într-un pustiu otravit, abia camuflat de „peisagistii“  aflati în slujba Corporatiei.  Si daca nu cumva putinul profit va acoperi doar temporar niste „gauri“ într-o  economie deja devalizata, care ar putea fi astupate de o mai buna gopodarire la toate nivelele vietii noastre, asa de diletant si de iresponsabil administrate, sau de solutii alternative într-una din zonele cele mai pitoresti ale României. Sau, cum se încearca din când în când, prin atacurile contra imensei evaziuni fiscale si a hotiilor de pe toate treptele administratiei de stat ori private. Nimeni nu se împotriveste, evident, exploatarii rationale a resurselor tarii, dar orice asemenea actiune trebuie studiata atent, cu toate  avantajale si efectele sale negative puse în cumpana. Iar în „afacerea Rosia Montana“, chestiunea e agravata si de  lantul de ilegalitati si de fraude succesive  care nu pot sa ramâna necercetate si sanctionate de organele în drept. Ele au fost prea multa vreme acoperite interesat – si e timpul sa se afle cine sunt masluitorii si ce efecte au avut deja si mai pot sa aiba actele lor.
Parlamentul are acum puterea de a decide. E o putere politica, dar care ar  fi cazul sa treaca peste interesele stricte de partid si sa judece cu maxima exigenta probele de la aceste dosare de interes national, general. Cel mai sanatos si corect ar fi sa decida alcatuirea unui foarte serios grup de specialisti neimplicati în relatii interesate cu RMGC, care sa analizeze  temeinic toate aspectele, sa coboare din nou la fata locului, dar nu de ochii lumii si propagandistic, iar organele judiciare si de supravaghere a intereselor nationale sa întreprinda paralel investigatiile pe propriile linii ori sa-si aduca aminte de cele pe care le-au facut si care au ramas „uitate“. Sunt actiunile pe care le cere si opinia publica, pe care „strada“ din ultimele vreo doua luni o reprezinta într-o semnificativa masura.
Daca înaltii administratori actuali ai tarii vor avea curajul si demnitatea sa întreprinda aceste cercetari si analize, ar mai fi o sansa de reabilitare a clasei noastre politice. Daca nu le vor avea, România se poate considera o tara pierduta – si nu e în aceste vorbe nicio retorica gratuita.  E nevoie, însa, de speranta, iar cei care cer acum transparenta, „desecretizare“, iesirea din penumbrele dubioase si scoaterea la iveala a realitatilor  despre Rosia Montana si despre alte „afaceri“ suspecte, încearca sa întretina aceasta luminoasa speranta. Si nu trebuie sa cedeze pâna ce dosarele înca tinute sub cheie nu vor fi puse sub reflector, pentru ca adevarul sa fie – în sfârsit – cel… adevarat.