Sari la conținut
Autor: ION BRAD
Apărut în nr. 493

Clujul şi memoria culturală

    Mircea Popa, Ferestrele Clujului. Exerciţii de memorie culturalã, Editura Eikon, 2014

     

    Acest veteran şi prestigios critic şi istoric literar din Ardeal ne surprinde, parcă din ce în ce mai des, cu noi volume din vasta sa activitate. După ce ne-a dăruit, tot în 2014 şi tot la această harnică editură, un volum monumental (500 de pagini) intitulat Regăsiri creştine (despre care voi vorbi separat), ne-a oferit şi aceste emoţionante, nu doar pentru mine, Ferestrele Clujului. Inspirat, cum îl ştim şi îl citim de atâta vreme, Mircea Popa ne aduce aminte că „Adeseori trăim lângă un trecut pe care îl ignorăm sau pe care nu-l cunoaştem suficient, cu toate că acest trecut a fost sfinţit, binecuvântat chiar, de paşii multor personalităţi de prim rang al unor vremuri apuse.“
    Chiar dacă, de vreo trei decenii încoace, am încercat să mă port altfel faţă de trecut şi de marii noştri înaintaşi, cred că strălucitul evocator şi portretist de la Cluj are perfectă dreptate atrăgându-ne atenţia asupra păcatului uitării sau neglijenţei, încă foarte răspândit şi contaminant. Cu atât mai mult, lecţia ce ne-o oferă prin Ferestrele Clujului devine exemplară adaugând şi amplificând momente esenţiale, enunţate programatic: „Oraşul Cluj este unul dintre acele locuri fascinante vizitate sau locuite de oameni de seamă din trecut, iar amintirile şi impresiile lor despre ceea ce au văzut şi trăit sunt tot atâtea momente de construct cultural şi spiritual. Cei mai mulţi dintre noi am cunoscut oraşul ca studenţi, iar viaţa studenţească preface locul respectiv într-un topos care nu poate fi uitat. Este şi cazul meu, iar dragostea şi preţuirea pentru Cluj au devenit pentru mine o realitate de fiecare zi, un mod propriu de a-l înţelege şi de a-i consemna momentele care i-au adus prestigiu şi onorabilitatea pe harta ţării sau pe cea a continentului. Am selectat pentru Dumneavoastră câteva «popasuri» din acest univers de luptă şi afirmare, care se înlănţuie în timp şi trece peste timp. Sunt mai ales personalităţi creatoare din diferite domenii, care au deschis Clujului «ferestre» spre cele patru zări aducând în faţa Dumneavoastră memoria vie a acestei cetăţi milenare, în aşa fel încât ea să devină şi mai aproape de sufletul nostru“.
    Primul capitol, Priviri în trecut, se deschide cu studiul bogat în date şi întâmplări istorice Clujul văzut de călători străini. Povestea începe încă de la vechiul oraş roman Napoca de pe Someş şi ajunge, etapă cu etapă, până în perioada în care Ion Agârbiceanu (scriitor preferat în studiile autorului) era „protopopul canonic“, greco-catolic, al Clujului.
    Vii, colorate, sunt şi Aspecte ale mişcării teatrale clujene – urmărite până în anii interbelici, cu atâtea turnee şi spectacole ale Teatrului Naţional –Presă şi militantism politic şi cultural în Cluj până la 1918, cu foaia manuscrisă Speranţa (1877-1878), cu publicaţiile Lumea nouă (1876), Amicul familiei (1878-1890), Răvaşul (1903-1910), Orizontul (1906), Solia satelor (1912-1913), Orientul român (1913), Noi (1913), o dinamică revistă a tinerimii, adică o minuţioasă şi atât de bine venită cronică a presei româneşti, care a jucat un rol activ în pregătirea Marii Uniri din 1918.
    Clujul astrist. Iniţiative şi realizări este un alt important articol dedicat ASTREI – „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Populară Română“, înfiinţată în 1861 de Mitropolitul Andrei Şaguna de la Sibiu şi de canonicul Timotei Cipariu de la Blaj, a cărei activitate a fost intens susţinută şi de Despărţământul de la Cluj, unde din nou numele lui Ion Agârbiceanu revine în prim plan.
    Capitolul Clujul şi societatea Scriitorilor Români relevă un alt fenomen istoric ivit în jurul anului 1800, ca urmare a trezirii conştiinţei naţionale prin Şcoala Ardeleană şi corifeii săi iluminişti.
    A doua secţiune a volumului, Oameni şi evenimente, cuprinde în rama ei largă trimiteri la Matias Corvin – „un brand al oraşului“, primul primar român al oraşului“, Eminescu şi Clujul, Béla Bártok, inaugurarea statuii Lupoaicei la Cluj, vizita parlamentarelor engleze la Cluj în februarie 1937 şi „Bufniţa“(un vestit local botezat aşa, existent între anii 1937-1946, vizitat, printre alţii, de americanul Ch. Lindenberg, cel care a zburat pentru întâia oară cu avionul peste Ocean, şi de Peter Neagoe, care revenea pe atunci în ţara copilăriei sale).
    În sfârşit, secţiunea a treia Mărturii şi mărturisiri ne poartă iarăşi printre unele episoade şi personaje cunoscute doar tangenţial sau aproape deloc. Aşa, de exemplu, este chiar Eminescu şi Clujul. Aflăm că „în 1867, el întreprinde cea de a treia călătorie în Transilvania, cu scopul de a-şi vedea fratele stabilit la Timişoara, unde lucra în biroul avocaţional al lui Emerich Christiani. Şi acum, ca şi atunci când a fost la Blaj, o porneşte tot pe jos prin Bucovina şi ţinutul Rodnei, unde avea prieteni şi cunoştinţe, coborând apoi pe Valea Someşului pe la Dej şi Gherla spre Cluj. Oraşul i-a rămas în memorie pentru austeritatea sa ţâfnoasă, drept pentru care o parte din acţiunea romanului Geniu pustiu o plasează la Cluj, unde se află casa celor două surori, Poesis şi Sofia, prietenele şi inspiratoarele lui Toma Nour. Eroul romanului trebuia să reprezinte tipul transilvăneanului luptător pentru cauza naţională, participant la revoluţie din partea lui Iancu. Pentru creionarea personalităţii lui, Eminescu îşi notase pe o filă de manuscris: «Transilvăneanu. Până voi spori acea virtute. Componentele oraţiunii de căutat în Gazeta». Era vorba de Gazeta Transilvaniei, de unde intenţiona să preia câteva amănunte legate de oratoria politică“.
    Nu ştiam până acum nimic despre Veronica Micle la Cluj şi la Feleac, aflăm, deci, că „Legăturile Veronicăi Micle cu Clujul şi rudele de la Feleac ale soţului său au fost mai dese şi mai numeroase de-a lungul anilor. S-au păstrat astfel câteva scrisori ale lui Ştefan Micle, adresate fraţilor şi surorilor de aici, în care îi informa despre situaţia sa, viaţa de familie, între care se aflau şi fotografiile Veronicăi şi ale fiicelor lor, Valeria şi Virginia“.
    În Caragiale şi prietenii săi din Ardeal, sub pana lui Mircea Popa vin o puzderie de nume, spaţiul cel mai amplu fiind rezervat, în mod firesc, legăturilor dintre Caragiale şi Goga, cu neuitatul articol necrolog din revista Luceafărul. Autorul notează: „Goga îl regreta ca pe părinte. Îl cunoscuse bine şi nenea Iancu ţinea la el într-un chip special. După serbările de la Blaj îl însoţise pe poet la Răşinari, în satul natal, unde au petrecut clipe de neuitat, într-atât, încât se gândea să petreacă împreună o vacanţă la Răşinari: «Vin acolo, la Răşinari la tine cu nevasta şi copiii… Mi-a plăcut mult satul ăla de la poalele munţilor… Să vie şi Vlahuţă… Să stăm aşa până la toamnă… Nu ne trebuie nimic… Numai un pian şi să fie unul care să-i ştie rostul… Când se face seară şi iese luna albă-gălbuie de după mesteceni pe coasta aceea, noi să stăm întinşi pe iarbă şi pe fereastra deschisă să pătrundă Beethoven – Mondschen-Sonate“.
    La aceste amănunte, evocatorul mai adaugă şi un text care vorbea despre vizita lui Caragiale la Cluj şi visul lui, nerealizat, de-a se muta de la Berlin acolo: „Gazetar împătimit, de aleasă vocaţie, Caragiale se va fi gândit că ar fi putut face din Răvaşul o mare revistă a scriitorilor ardeleni (aşa cum mai visează în 1907 să scoată cu
    D. Birăuţiu Momente libere la Budapesta). Iată-l deci sosit la redacţia revistei Răvaşul de la Cluj (actualmente str. Napoca nr. 8), unde şi-a împărtăşit planurile şi proiectele, după ce vor fi stat şi la umbra răcoroasă a unui copac din grădina de vară de pe strada de alături, Samuil Micu. La rubrica de informaţii a revistei din numărul 24 din 12 septembrie, putem citi următoarea ştire: «Caragiale, vestitul scriitor român din Bucureşti, a cercetat în 3 septembrie n(ou) Clujul unde a petrecut o zi. Distinsul scriitor a spus directorului nostru că era informat din foile bucureştene că aici ar fi o expoziţie etnografică românească şi a venit s-o vadă, dar s-a înşelat. În aceeaşi zi, seara, dl. Caragiale s-a întors la Sinaia. Clujul altfel i-a plăcut şi şi-a exprimat dorinţa de a locui aici»“.
    Regret că nu am spaţiu să mă ocup de alte pagini remarcabile ale cărţii, în care întâlnim, pe larg, Clujul lui Cezar Petrescu, – dar şi tema predilectă, cum am mai spus, a lui Mircea Popa – Ion Agârbiceanu. Ca să nu mai vorbesc despre legăturile cu oraşul ale lui Ionel Teodoreanu sau Victor Papilian.
    Învăţat şi onest cum e, colegul nostru a ţinut să amintească şi să comenteze cărţile altor colegi, care l-au premers scriind despre Cluj: Petru Poantă, Horia Bădescu, Lukács József, Valer Popa, Damian Todiţă şi Crişan Mircioiu.
    Dintre zecile de volume publicate până acum, (vreo 5 doar în 2013, la jubileul de 75 ani), cred că Ferestrele Clujului le întrece pe toate.