Îl cunoaşteţi bine şi, la fel de bine, l-au cunoscut şi câteva generaţii de dinainte, pentru care poveştile din cărţi ilustrate şi ecranizările Disney au fost repere ale copilăriei împlinite. El e băieţelul şugubăţ, rapid şi inventiv, cu zâmbet larg, strălucitor, inconfundabil şi cu meşa castanie care-i alunecă pe frunte de sub pălăriuţa verde. Nu vrea să crească, vrea să rămână mereu la vârsta inocenţei, când basmele sunt adevărata realitate şi orice aventură are sfârşit fericit. Pentru că singur, sau cu la fel de bine cunoscuta-i parteneră Wendy, vrea să aducă încredere şi bucurie celor care îi privesc/ citesc aceste aventuri.
Nu mică mi-a fost mirarea când, acum şase ani, în 2008, am văzut o carte, Caietele Herminei, apărută la nou fondata editură … Peter Pan. Nu era o carte pentru copii – cum ar fi putut să creadă cel ce vedea, pentru prima oară, sigla casei editoriale – dar, chiar şi la o repede ochire, îţi oferea satisfacţia lucrului bine dus la capăt, cu pasiune şi inventivitate, atât de puţin răspândite în lumea editorială de la noi, în care mult invocatele cerinţe ale pieţei au făcut să (cam) dispară în fapt – şi să rămână doar pe hârtie – meserii precum acelea de redactor, tehnoredactor, corector…
Cartea-obiect m-a încântat şi mi-am propus să-l urmăresc pe Peter Pan în noua lui aventură. Am avut de aşteptat aproape trei ani, când, spre sfârşitul lui 2011, a apărut, la aceeaşi editură, Patrimoniul UNESCO din România. Orfevrării editoriale, de la textele bine documentate şi scrise într-un inspirat amestec de memorial istorico-geografic şi jurnal de călătorie, la imaginile care te fac să uiţi să respiri. Nu zic vorbă mare!
Au urmat apoi, în ritm susţinut, în 2013, albumul costumelor boiereşti, între somptuozitatea orientală şi pasul hotărât spre vestimentaţia europeană şi, în 2014 – ieşit de sub tipar acum câteva zile – albumul Mănăstirile din Bucovina.
Cele două bijuterii editoriale reunesc texte scrise de specialişti care au trecut proba lecturii unui public divers şi au veritabile cluburi de fani – Constanţa Vintilă – Ghiţulescu (autoarea unei secvenţe savuroase de istorie a moravurilor) şi Neagu Djuvara (istoricul ale cărui cărţi sunt incontestabile bestseller-uri ale genului) – şi imaginile semnate de Cătălin D. Constantin. Adică, de … Peter Pan. Editorul care, cu o echipă restrânsă de meşteri într-ale cărţii (dar ce profesionişti!) le face daruri celor ce iubesc, împătimit, arta tipăriturilor.
Am văzut de zeci de ori fiecare mănăstire cuprinsă în sumarul acestui album. În toate cele patru anotimpuri. Am asistat la restaurarea unora, chiar în repetate rânduri, în cazul Probotei, de pildă, o restaurare senzaţională facilitată de UNESCO, al cărei album-memorial continuă să fie un reper european al domeniului. Ceea ce a văzut însă Cătălin D. Constantin în călătoria (sa) fotografică (toamna anului 2011 – primăvara anului 2012) m-a uluit şi m-a încântat, deopotrivă. Lumina care schimbă culorile sfinţilor, detalii superbe de feronerie, elemente ale goticului, ale artei primitivilor dezghiocate din întuneric de ochiul-lentilă bine strunit, încadramente spectaculoase, migală de copist medieval în desluşirea tiparelor arhitectonice. Un triumf al vizualului, care nu trădează, ci dezvăluie.
L-am întrebat pe universitarul şi jurnalistul Cătălin D. Constantin cum a ajuns la fotografie. A ajuns pentru că, de când se ştie, a fost/ este foarte vizual. A învăţat să fotografieze pe, de-acum, străvechi filme Kodak -24-36 de poziţii. Fiecare fotografie trebuia să fie foarte bine gândită. şi e gândită şi acum, când are un aparat profesionist. Nu se consideră fotograf, dar crede că are avantajul editorului care face fotografii ştiind foarte multe despre ce şi cum fotografiază.
Dragă Peter Pan, îţi urez să rămâi în inocenţa editorială din care ne faci astfel de daruri. Să nu creşti, să nu te lungeşti clorotic în cursa contra cronometru a producţiei de serie. Şi să publici cartea cu ferestrele fotografiate de tine şi textele prietenilor parteneri de aventură vizuală…