„Trebuie sa întelegem puternicul argument conform caruia cea dintâi responsabilitate a unui guvern la Londra este fata de propriii cetãteni. Iar daca propriii cetateni îti spun ca s-au saturat de migranti, guvernantii asculta si încearca sa demonstreze ca prin politicile adoptate îsi apara cetatenii. Este naiv sa crezi ca te poti opune acestui argument având câstig de cauza. În România nu avem situatii similare; guvernantii îi trateaza mai bine pe straini decât pe propriii cetateni. Si asta pentru ca în România strainii vin cu capital strain, vin sa investeasca îmbracati în oameni de afaceri, nu vin ca victime ale exploatarii, ci poate de multe ori joaca ei rolul de exploatator de forta de munca ieftina.“
Am avut o noapte proasta. Începând de pe la ora 3, niste reprezentanti ai partidului neo-nazist „Zorii de aur“ au cântat cântece patriotice si au strigat lozinci împotriva strainilor în centrul Atenei, tinându-ne pe toti treji si cu stomacul la gura. De cum s-a crapat de ziua, am deschis televizorul sa urmaresc stirile. Am comutat de pe un canal pe altul, cam peste tot în presa internationala am fost informati care mai e situatia celor trei „artiste“ din formatia Pussy Riot, daca la recurs li s-a schimbat condamnarea, daca da, de ce, daca nu, de ce.
Bine!
Am deschis câteva ziare de ieri pe care nu reusisem sa le parcurg, Voiam sa vad ce noutati mai aflu despre planuitul blitzkrieg al lui Netaniahu, care oricum va distruge o buna parte din lume si în mod sigur paradisul creat de Dumnezeu pe Mediterana.
Nu m-am ales cu cine stie ce informatii, doar treburile astea nu se dau la ziar, lucru la mintea cocosului!
Am deschis calculatorul si am cautat agentiile de presa. Printre ele, am accesat cele câteva ziare românesti care apar în diaspora si care sunt din ce în ce mai interesante.
S-a creat în afara tarii o echipa de ziaristi de prima linie si cred ca a venit vremea sa vorbim despre ei. Din ce în ce mai mult aplec urechea la adevarul lor complex, de oameni traiti în spatii multinationale si multiculturale, care vad lumea din perspectiva unui spectru larg de probleme si sunt în stare sa le interpreteze.
Asa am dat peste fragmentul mai sus citat din editorialul ziarului pentru românii din UK. Cred ca niciodata n-am întâlnit un adevar atât de adânc, rostit cu atâta simplitate, ca cel pe care îl înfatiseaza doar în câteva rânduri Cristina Irimia în paragraful mai sus citat.
Editorialul dânsei este un raspuns la o cercetare pe care au facut-o niste ziaristi englezi cu camera ascunsa printre muncitorii români din industria hoteliera londoneza. Ca în marea lor majoritate sunt discriminati sub toate aspectele acesti straini din Est care cauta de lucru si accepta conditii umilitoare, aceasta nu este o concluzie care sa ne ia prin surprindere. Doamna Irimia a participat însa la o masa rotunda pe acesta tema organizata de un organ de presa britanic, alaturi de purtatori de cuvânt ai tarii ei gazda. Si ne-a transmis o situatie exacta, dovedind o capacitate de întelegere rar întâlnita. Ma aflu deci în fata unui ziarist de structura noua, care coreleaza adevaruri transnationale, traite pe propria piele. Nu mai sta doamna Ieremia dupa modelul patriotului national cu lacrimile în barbie sa-si plânga neamul, frunza, ramul, ci întelege exact de ce ni se întâmpla ceea ce ni se întâmpla. Pozitioneaza problema într-un context, fara baieti buni (alohtonii, vai de mama noastra) si baieti rai (autohtonii, mama lor de…). Doamna Irimia întelege si ne transmite în câteva cuvinte ca, de fapt, vorbim despre o stare economica precara atunci când vorbim despre emigranti si nu despre diferentieri etnice si xenofobie. Si starea economica precara îi covârseste deopotriva pe autohtoni si pe alohtoni si îi învrajbeste unii împotriva altora pentru o bucata de pâine.
Camera ascunsa de care s-au folosit reporterii englezi ofera aspectele concrete ale unei situatii care s-a întins ca o plaga asupra întregii Europe. Camera ascunsa pune pe masa un adevar care nu mai poate fi contestat. El are nevoie însa de o interpretare dincolo de aspectul concret, o interpretare în principiu, în politic si, daca cuvântul nu ar fi tocit de fel de fel de ageamii, as spune chiar în ideologie. Si iata ca acest ziarist nu se sfieste s-o faca.
Aceasta putere de a trece de la elementul concret al camerei ascunse la interpretarea lui în context politic international cred ca este caracteristica ziaristului scolit la scoala grea a emigratiei, a ziaristului din diaspora. O profesie de data recenta, aparuta însa cu reprezentanti de forta. Fiindca doamna Ieremia de la „Români în UK“ nu este singura. Nici Mariadiana Popescu de la Stuttgart nu umbla prin articolele ei cu „camera ascunsa“. Ba, din contra, are o directete care te sperie. Nu manifesta nici cea mai mica retinere sa spuna lucrurilor pe nume. Într-o lume pe care o traieste si o rascoleste. Pronuntându-se asupra ei fara mânusi, ca un om structural liber, indiferent la efectul spuselor lui asupra vecinilor din parohie. Si cred ca as putea scrie nu unul, ci o serie de articole, comentând paragrafe din editorialele Mariadianei Popescu din publicatia româneasca din Stuttgart! Ma rezum însa aici doar la a atrage cititorilor atentia aspura lor. Si a le încredinta pe autoarele citate ca vocea lor nu ramâne neauzita.
Dupa cum nu ramâne neauzita nici vocea lui Dani Rockhoff, când vine vorba despre Germania, despre România, despre Est, despre Vest, despre marile jocuri de interese ale lumii în care traim. Si nici vocea din Sud a Ioanei Diaconu, care, din când în când, deschide ochii emigrantului român din Grecia asupra cazului lui, într-o lume prididita de nevoi, nervoasa si nabadaioasa, fiindca nu mai stie cum si nu mai poate raspunde altfel presiunilor si jocurilor politice care i se tes în jur.
Ultimele doua decenii au dus asadar la crearea unei noi profesii. Întrebati-i pe românii din diaspora daca au nevoie de un ziar, întrebati-i daca printre ei exista vreun ziarist care sa-i reprezinte.
Va vor raspunde: „Avem!“.