California nu e doar leaganul Hollywoodului si al Universal Studio, ci si statul unde scriitori ca Steinbeck sau Henry Miller au lasat urme puternice, nu la fel de lucitoare ca paietele de pe rochiile vedetelor etalate pe covorul rosu, dar cu siguranta de o consistenta care bate timpul. Am fost recent invitata de Redlands University in programul Visitors Writers. O universitate particulara mica si cocheta intre Los Angeles si Palm Springs, la poalele celor mai inalti munti din California, San Bernandino, cu vârfuri inzapezite, un campus ca o gradina traind tot anul un singur anotimp, cu palmieri si ciresi infloriti. Studentii platesc acolo cam patruzeci de mii de dolari pe an sa ajunga scriitori cu diploma. Chiar daca nu multi vor scrie vreo carte vreodata, sigur vor termina facultatea cu datorii uriase. In ciuda crizei, sistemul de educatie isi vede de drum mai departe.
Câteva zile am avut workshop-uri cu studenti, intâlniri cu profesori, lecturi de poezie si proza, discutii despre cum nu se poate preda in nicio universitate talentul si nici pasiunea pentru magia cartii, am trecut de la interpretarea freudiana a viselor la avangarda româneasca si suprarealism, iar la sfârsit am inchiriat o masina si ne-am aventurat pe coasta Pacificului, coborând din Palm Springs la Santa Barbara si de acolo pe malul oceanului spre San Francisco. Am fost de multe ori in California, doar ca de data asta parea cu nu eu am ales traseul, ci ca el m-a dus pe unde a voit. Si m-am lasat condusa de instinct spre aristocratica Santa Barbara inconjurata de muntii Santa Ynez de un verde patrunzator, cu un impresionant muzeu de arta, cladiri spectaculoase in stil spaniol si universitati de prestigiu, unde cu multi ani in urma il vizitasem in apartamentul lui pe Mihai Botez, pe vremea când inca nu renuntase la firma sa de futurologie si la standardul american pentru a reveni in România postrevolutionara cu gândul sa ajute noua democratie in formare… desi nimeni nu parea sa aiba nevoie de expertiza lui. Acolo se stia totul mai bine, politicieni noi si vechi doreau doar sa-si imparta feliile de tort netulburati. Iar Mihai Botez, stralucit gânditor si expert in economie, era adeptul unei atitudini corecte si al unei vieti sanatoase si cinstite, de care din pacate nu a avut mult parte.
Drumul pe Coasta Pacificului este spectaculos ca o carte postala. De fapt, toata America e asa. De câte ori calatoresc ma gândesc cât de diversa si frumoasa e aceasta tara in care, daca prin absurd s-ar inchide granitele, ai putea sa-ti petreci o viata descoperind ca nu are rost sa te mai duci in Patagonia daca tot ai la indemâna Alaska, nici in Thailanda daca exista Hawaii, nici in desertul Atakama din Chile odata ce aici sunt Marile Canioane, Zion, Bryce, Arches sau Monument Valley. Pâna si Alpii pot fi cu usurinta inlocuiti de Rocky Mountains, cu statiuni de sky din Aspen – Colorado sau Park City – Utah, plus parcuri nationale cu peisaje dramatice ca Yellowstone sau Yosemite. Dincolo de lamentatia standardizarii Americii, de la benzinarii si rest areas la fast-food-uri si mall-uri, exista si unicitatea acestui spatiu geografic, si toate pâna la urma dau coerenta si personalitate unei tari in care forta prezentului bate istoria.
Drumul ne-a dus spre seara la San Luis Obispo, oras de care n-am auzit niciodata. Am nimerit acolo intâmplator, la ora când oceanul devenise o bucata de pânza intunecata desirata la margini de valuri albe care se loveau cu vuiet de stânci iar muntii luau forme misterioase de cocosati uriasi ridicati pe vârfuri sa priveasca de sus luminile asezarilor din vale. Oras universitar, viu si boem, San Luis Obispo este si cea mai veche localitate din California, datând din 1772, dupa cum aveam sa aflam colindând strazile intesate de galerii de arta, restaurante, biserici si piete inundate de flori, cu senzatia ca ne aflam undeva in Europa. Si tot la intâmplare am intrat in Centrul Artelor unde avea loc vernisajul unei expozitii, am baut vin amestecându-ne printre localnici si l-am felicitat pe autorul lucrarilor, un exceptional artist plastic care isi aniversa patruzeci de ani de cariera.
Inapoi pe coasta. Soseaua serpuieste uneori periculos intre ocean si munti, valurile se sparg de stânci ascutite, trecem viaducte, printre eucalipti si chiparosi. Ar trebui sa ne apropiem de San Francisco si totusi orasul pare sa se indeparteze tot mai mult. Asta pentru ca oprim mereu, peisajul e tulburator de frumos, timpul se opreste si el, distantele se dilata, limitele se ajusteaza dupa nevoia noastra de a intârzia trecerea.
Castelul magnatului mediei William R. Hearst in San Simeon iese din peisaj, la propriu si mai ales la figurat. Ascuns pe un platou intre coline, departe de sosea, acoperind o suprafata de cinci sute de mii de metri patrati de gradini, piscine interioare si exterioare, cinematograf, aeroport, si cea mai mare gradina zoologica particulara, este expozeul opulentei si amestecului de stiluri in dorinta de a sintetiza poate castelele Europei si a adaposti nenumarate colectii de arta achizitionate cu pofta neselectiva. Un castel cu 76 de camere si 61 de bai decorate ostentativ, dar care in ciuda urmelor oaspetilor de pe vremuri, de la Charlie Chaplin si Clark Gable la Roosevelt si Churchill, e in completa discordanta cu natura salbateca din jur de o frumusete simpla si puternica. La numai câtiva kilometri de aceasta constructie elaborata, pe malul oceanului zac la soare sute de foci-elefant. Animale unice in California, uriase, cenusii, lenese, dar agresive in lupta de a supravietui. Se târasc pe plaja morciloasa, se imperecheaza si multe mor sub ochii nostri. In ocean mii de foci mici negre cu piele lucioasa scot ritmic capul din apa. Ceva mai departe plutesc linistite câteva balene. Pelicanii zboara pândindu-si prada. Natura pare sa-si faca de cap netulburata de tacanitul aparatelor de fotografiat. Vom ajunge in curând la Monterey, capitala Californiei intre 1777 si 1849, dar si capitala artistilor la sfârsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Loc incarcat de istorie care isi revendica multe inceputuri: prima casa de caramida, prima biblioteca, prima scoala publica, primul teatru si prima tipografie care a tiparit primul ziar, „California“. Mai nou, aici are loc festivalul anual de jazz. Orasul a fost declarat in 1995 capitala lingvistica mondiala pentru reteaua de traduceri care serveste companii in toata lumea.
In Monterey au trait, au pictat si au dezvoltat curente artistice ca tonalismul sau en plein air Arthur Frank Mathews, Armin Hansen sau Xavier Martinez. Noi eram insa pe urmele lui Steinbeck si Henry Miller. Spre Bibiloteca „Henry Miller“ din Big Sur nu e niciun semn din sosea. Am observat in ultimul moment poarta de lemn cu numele marelui prozator scris mic deasupra. O curte lasata in voia ei si casa modesta care adaposteste editii ale romanelor lui Miller, fotografii, scrisori, manuscrise, afise… o pisica strecurata intre rafturile cu carti, liniste, nimeni in afara de o tânara care fuma afara in prag si care ne-a soptit ca daca avem nevoie de ceva s-o chemam. Daca la castelul Hearst vin cam un milion de turisti pe an, aici nu cred ca se opreasc prea multi… Si nici spiritul lui Henry Miller nu parea prin preajma.
Am trecut prin Carmel, oras sofisticat, cu galerii de bun gust si buticuri elegante in cladiri de rafinament arhitectonic, am urcat spre manastirea misiunii catolice spaniole San Carlos Borromeo, cea mai bine pastrata din cele 21 care se afla in California si seara eram deja pe Cannery Row, strada cu fabrici de conserve cu sardele devenita faimoasa prin nuvela lui Steinbeck. Portretul scriitorului si citate din scrierile lui erau peste tot, in port si in cartierul istoric, in restaurante si in muzee.
O seara perfecta sub cerul Californiei. Luna coborâse plina la marginea oceanului. Fiecare vede altceva in desenele ei. Forme, semne sau intelesuri abstracte. Mama mea vedea un pastor cu oi. Când eram mica mi se parea ca indata ce adormeam din luna ieseau pe furis pitici luminosi care straluceau pentru o clipa si se topeau apoi in imensitatea cerului. De data asta in luna am vazut o barca trasa la mal.