Banchetul a avut loc în seara zilei de 7 februarie 1912, la el înregistrându-se aproape 250 de participanti. Au vorbit C. Stere, M. Sadoveanu, Nicu Gane, Matei B. Cantacuzino, Al. A. Badarau, Th. Jelea si au fost citite numeroase telegrame, iscalite de I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei, Arhiereul Nicodem, A. Bârseanu, ziarul „Tribuna“, „Gazeta Transilvaniei“, Ioan Bratescu-Voinesti, I.G. Duca, prof. I. Simionescu, Stroe Beloescu, Cercul românilor de peste munti, prof. D. Alexandrescu s.a. În aclamatii, s-au mai citit doua telegrame trimise de sarbatorit Hortensiei Goga (neputându-se trimite asa ceva sotului în închisoarea din Seghedin) si lui Al. Vaida Voevod.
Chiar în ziua în care C. Stere era invitat la banchet, el îi expedia o scrisoare lui O. Goga, în care scria: „Aici am gasit situatia atât de grozava, încât nici vorba nu poate fi, înca doua-trei zile cel putin, pentru plecare (amanunte la întâlnire). Iar «colac peste pupaza», în ultimul moment, sunt sesizat de o delegatie, în frunte cu mitropolitul Moldovei, prim-presedinte al Curtii de Apel, prefect de judet, deputati, senatori, profesori etc., fara deosebire de partid, care, în numele tuturor notabilitatilor Iasului, ma invita la un banchet organizat în onoarea mea «pentru felul cum am reusit sa apar cinstea poetului national Goga, fara a jigni interesele de lupta politica». Am crezut la început sa refuz (nu-mi plac daravelele astea), dar, dupa insistentele repetate, am crezut ca datoresc atât d-tale, cât si cauzei nationale (în sensul adevarat al cuvântului), cât si pentru autoritatea actiunii de împaciuire mai departe, sa nu ma eschivez“.
C. Stere continua rugându-l pe poet „sa aiba rabdare si încredere“, semnalând ca „Taslauanu iar (l-a) suparat cu iesirea lui“, trebuind „sa intervina ca sa linisteasca pe Vaida asigurându-l ca (Goga este) strain de aceasta iesire“. În final, îi mai comunica: „Aici am vorbit multe despre D-ta si toata lumea e fericita si te felicita ca ai primit solutia, singura posibila, spre cinstea tuturor. Tot spre cinstea tuturor si a D-tale se va dezlega si conflictul politic (am luat toate precautiunile)“.
Se întelege lesne ca rostul scrisorii nu erau nici comunicarile din urma, nici asigurarea data, ci preîntâmpinarea reprosurilor pe care i le-ar fi adus O. Goga pentru organizarea acestei manifestatii, ce cu siguranta nu putea sa-i faca o impresie buna. (Asa, de altfel, s-a si întâmplat. Din închisoare, poetul îi scria sotiei: „… i-am raspuns (lui Stere) în doi peri si cam rece. Nu pot sa zic ca mi-a facut o deosebita placere tambalaul lor de la Iasi: banchet, toaste, telegrame etc. Are lipsa constatarea unui adevar de astfel de clopote si vicleimuri? Sa vedem“.
Nu departe de aceasta apreciere era si istoricul Ion Lupas, „tânar otelit“ si el, colaborator al „Tribunei“, care, în 14 februarie, trecând prin Sibiu si negasindu-l acasa pe colegul si nasul sau, îi scria: „… atâta am observat ca unii dintre prietenii sibieni nu erau tocmai împacati cu rezultatul obtinut de Stere, sub cuvânt ca prea îl spala pe calomniator. Vad ca cei din Iasi s-au manifestat ca niste ireductibili admiratori ai rezultatului împaciuitor. Parca n-ar fi fost cu cale sa umfle în mod asa de comedios cazul acesta. Cetind rapoartele si toastele din «Tribuna», m-am gândit ca tie o sa-ti cada rau elucubratiunile de acest soi. Cred ca nu m-am înselat; ori ce zici?“.
C. Stere, în dorinta de a arata ca nu a avut vreun rol, exagera numarul si autoritatea organizatorilor (delegatia fusese formata doar din profesorii mentionati mai sus), modifica si textul invitatiei, unde nu figura motivarea „pentru felul cum (a) reusit sa apere onoarea poetului Goga“; iar motivului ultim al acceptarii îi dadea o formulare pe cât de generala, pe atât de imprecisa („pentru autoritatea actiunii de împaciuire mai departe“), ceea ce îl facea dificil de respins.
În fond, ca si „agapa“ în onoarea lui Vaida, banchetul iesean, cu discursurile, toasturile si telegramele implicate, trebuia sa pecetluiasca, prin ecoul larg în opinia publica, rezultatele primului demers (interzicând, sub amenintarea unei compromiteri definitive, o recidiva a „incidentului“) si sa asigure mediatorului autoritatea maxima, pentru a nu face posibila vreo rezistenta la solutia preconizata de el, rezistenta care nu putea veni decât de la „tribunisti“ în frunte cu O. Goga.
Chiar daca directorul „Vietii românesti“ nu a avut vreun rol în organizarea manifestatiei, cum sustine el indirect, colaboratorii sai apropiati au lucrat pentru a-i da proportii cât mai mari. S-a pastrat o scrisoare a lui G. Ibraileanu, în care acesta îi înainteaza lui Ioan Al. Bratescu-Voinesti „o propunere de a face o manifestatie… spontanee“. Relatându-i despre „banchetul monstru (…) în onoarea lui Vaida, Goga si Stere – pentru împacarea de care stii“, el adauga: „Te rog, marti ziua, cum primesti aceasta scrisoare, trimite o telegrama pe adresa: C. Stere, Iasi, ca sa adaugi numele d-tale la manifestarea asta.“ Ibraileanu s-a simtit dator sa precizeze într-un fel de Post Scriptum, „Cred ca întelegi ca nu e vorba sa ne facem noua reclama.“, însa, cu voie sau fara voie, banchetul facea indubitabil o „reclama“ extraordinara lui C. Stere, revistei „Viata româneasca“ si chiar Partidului Liberal, aflat în opozitie, în mare nevoie, asadar, de asa ceva.
La amplificarea proportiilor manifestatiei au contribuit, de asemenea, numeroase alte organe de presa, din Tara si de peste munti (inclusiv „Românul“ si „Tribuna“), care, dupa ziarul liberal iesean „Miscarea“, au informat pe larg despre ea, în multe cazuri dând si secvente din discursuri sau rezumate ale lor.
Înarmat cu autoritatea conferita lui de toate manifestatiile mai mult sau mai putin „spontanee“, dar si cu probabila împuternicire data de Ion I. C. Bratianu, C. Stere a purces la consolidarea actului de închidere a „incidentului Vaida-Goga“, implicit, a îndeplinirii angajamentului luat, privitor la „sistarea aparitiei ziarului «Tribuna»“. Demersurile sale, foarte complicate, pot fi numai partial reconstituite, în acest sens dispunând doar de actele finale, publicate în presa, precum si de o parte din scrisorile schimbate între el si O. Goga, la care se adauga unele dintre cele schimbate de poet cu sotia si câtiva prieteni.
Am citat mai sus scrisoarea trimisa de C. Stere în 4 februarie si care i-a parvenit poetului la Seghedin. O alta scrisoare de la profesorul iesean, aflat deja la Arad, i-a fost adusa detinutului de catre fratele sau Eugen în cursul vizitei pe care i-o facea la 12 februarie. Aceasta epistola nu s-a pastrat, precum nu s-au pastrat nici mai multe telegrame, mentionate în altele. (Va urma)
Autor: VICTOR DURNEAApărut în nr. 421