La inceputul lui iunie a murit, la 91 de ani, Ray Bradbury. Din lunga lui viata de scriitor, inceputa devreme, sub influenta – pe care nu a tradat-o niciodata – lui Edgar Allan Poe, si traita pâna in ultimele zile, doua carti au avut sansa de a deveni legendare in mainstream, dincolo de granita genurilor horror, SF sau politist in care Bradbury a publicat mai bine de 50 de volume: „Fahrenheit 451“ si „Cronici martiene“. Romanul „Fahrenheit“ a fost adaptat si pentru cinema de François Truffaut (in cel mai mediocru film al sau, desi asta conteaza mai putin); dar cartile lui Bradbury, majoritatea volume de povestiri, au inspirat nenumarate filme de televiziune – o lunga serie a fost programata si la noi, imediat dupa 1990, in spatiul emisiunii lui Alexandru Mironov si Mihai Badescu, intr-un moment in care saturatia televizuala era inca departe, imaginatia inca flamânda, iar dependenta intregii populatii de postul public TVR1 inca suficient de lipsita de concurenta pentru a fi sigur acum ca acele episoade de câteva zeci de minute inca fileaza, ca un televizor cu lampi, prin cotloanele creierului colectiv al României.
Recitind zilele trecute „Fahrenheit 451“, am retrait povestea lui Guy Montag, pompierul dintr-un viitor in care rolul pompierilor s-a transformat in acela de a da foc cartilor (451 de grade F – temperatura la care ard cartile). Reproduc in continuare câteva pasaje in care capitanul Beatty ii explica lui Montag cum omenirea a ajuns in aceasta stare:
„Imagineaza-ti. Omul secolului al nouasprezecelea, cu caii, câinii si trasurile lui, totul in miscare lenta. Apoi, in secolul al douazecilea, apare mania vitezei. Cartile devin mai scurte. Totul se condenseaza. Rezumate. Ziare format mic. Totul devine improvizatie cu final comandat. (…) Din clasici se taie pentru a fi incadrati in emisiuni radiofonice de cincisprezece minute, apoi se taie din nou pentru o cronica de carte de doua minute, ca, in final, sa fie redusi la un articol de dictionar de zece-douasprezece rânduri. Bineinteles, exagerez. Dictionarele erau carti de referinta. Dar pentru multi, toate cunostintele despre Hamlet (…) constau intr-o pagina de rezumat in care se spunea: acum puteti, in sfârsit, citi toti clasicii; imitati exemplul vecinilor dumneavoastra. Vedeti? De la gradinita la colegiu si inapoi la gradinita; iata care a fost modelul intelectual de cel putin cinci secole incoace. (…) Acum accelereaza derularea filmului, Montag, ia viteza. Clic, Pac, Priveste, Ochi, Acum, Flic, Aici, Acolo, Iute, Fuga, Jos, Inauntru, Afara, De ce, Cum, Cine, Ce, Unde, Ei? Ah, Bang! Poc! Buf! Bing, Bong, Bum! Rezumatul rezumatului, rezumatul rezumatului rezumatului. Politica? O coloana, doua propozitii si un titlu! Apoi totul dispare ca prin farmec! Vârtejul stârnit de cei care fac carti si emisiuni radio, exploatând mintea omeneasca, e atât de puternic, incât forta centrifuga arunca afara tot ce e inutil, gândul care inseamna pierdere de vreme! (…) Scoala s-a scurtat, disciplina s-a imblânzit, s-a renuntat la filozofie, istorie si limbi straine. Engleza si ortografia au ajuns treptat sa fie neglijate si, in final, ignorate cu desavârsire. Conteaza viata imediata, slujba, dupa munca ai la indemâna tot felul de placeri. De ce sa mai inveti si altceva in afara de a apasa butoane, a invârti comutatoare, a fixa suruburi si piulite? (…)
Cât mai multe sporturi pentru toata lumea, spirit de grup, distractie si iata ca nu mai trebuie sa gândesti, asa-i? Organizeaza, organizeaza si superorganizeaza super-super-sporturi. Mai multe desene animate in carti. Mai multe desene. Mintea se hraneste din ce in ce mai putin. Nerabdare. Sosele pline de lume care merge undeva, undeva, undeva, nicaieri. Refugiatii benzinei. Orasele se transforma in moteluri, oamenii, in valuri de nomazi care migreaza dintr-un loc in altul, urmând mareele lunare, ramânând peste noapte in camera in care tu ai dormit la amiaza, iar eu, cu o noapte in urma. (…)
Acum sa ne gândim la minoritatile din civilizatia noastra, da? Cu cât este mai numeroasa populatia, cu atât exista mai multe minoritati. Nu calca pe batatura iubitorii de câini, de pisici, doctorii, avocatii, negustorii, sefii, mormonii, baptistii, unitarienii, chinezii din a doua generatie, suedezii, italienii, nemtii, texanii, brooklynezii, irlandezii, locuitorii din Oregon sau Mexico. Oamenii dintr-o carte, dintr-o piesa, dintr-un serial TV nu sunt facuti sa reprezinte pictori, cartografi, mecanici din viata reala. Cu cât e mai mare piata de desfacere, cu atât mai putin poti stapâni controversele, sa nu uiti asta, Montag! Toate mini-minoritatile trebuie menajate. Scriitori animati de gânduri rele, incuiati-va masinile de scris. Asta au si facut. Revistele au devenit un amestec agreabil de tapioca cu vanilie. Cartile, dupa cum spuneau criticii afurisiti si snobi, au ajuns apa de ploaie. Nu-i de mirare ca nu s-au mai vândut, comentau criticii. Dar publicul, care stia ce vrea, si-a vazut fara griji de distractii, lasând sa supravietuiasca scrierile comice. Si, bineinteles, revistele sexy tridimensionale. Asta este, Montag. Nu statul a dat dispozitie. Din capul locului, nu a existat nici o dispozitie, nici o declaratie, nici o cenzura, nu! Tehnologia, exploatarea in masa si presiunea minoritatilor a facut totul, har Domnului! Astazi, multumita lor, poti fi fericit in permanenta, ai voie sa citesti reviste umoristice, vechile jurnale de confesiuni sau de comert.“
La 70 de ani dupa scrierea acestor cuvinte, când Bradbury moare, cartile sunt inca citite. Dar profetia scriitorului nu suna fals. Imaginea a preluat de mult locul cuvântului, divertismentul solicita o inteligenta din ce in ce mai redusa, iar teoria a renuntat din ce in ce mai mult la pretentiile universalismului in favoarea logicii locale a ceea ce Alain Badiou numea subansambluri. Voltaire a redevenit de mult un terorist din veacul al XVIII-lea, critica religiei a redevenit criminala. O gluma cu Mahomed te condamna la moarte, un episod de comedie care ia in râs scientologia este interzis; India protesteaza ca intr-un film de la Hollywood mahalalele din Calcutta nu sunt zugravite ca un paradis al igienei. E din ce in ce mai recomandabil sa nu deranjezi pe nimeni in credintele si valorile lui.
Bradbury nu si-a ascuns niciodata dragostea pentru Poe. Una dintre povestirile din „Cronici martiene“ ii aduce scriitorului din secolul al XIX-lea cel mai direct omagiu. Intitulata „Usher II“, povestea arata un viitor in care toate literatura imaginarului a fost arsa: scrierile de groaza, povestile fantastice sau SF au fost distruse pentru a nu corupe si tulbura mintile. Un ultim cititor al lui Edgar Allan Poe construieste ilegal o replica a sinistrei case Usher si invita notabilitatile de pe Marte – locul unde se petrece actiunea – la o ultima petrecere; acolo ii omoara pe toti, in chipuri inspirate literal din Poe, si ii inlocuieste cu roboti. Presupun ca Edgar Allan Poe ar fi gustat aceasta ironie imaginata de urmasul unei anume Mary Bradbury, vrajitoare din Salem condamnata la spânzuratoare in 1692, acum 320 de ani.