Pentru lectura publica de la mijlocul saptamânii trecute, de la teatrul Odeon, cei care doreau sa-l vada pe Salman Rushdie in carne si oase ar mai fi putut prinde locuri, in cursul zilei de miercuri, doar in picioare, pe coridor. Biletele s-au vândut, se pare, inca de la sase dimineata, oamenii au stat ore in sir la coada ca sa prinda un loc in sala, pentru a-l asculta marele Rushdie. Sa mai spuneti, asadar, ca bucurestenii nu gusta evenimente culturale. Sau ca nu afla despre ele si nu se mobilizeaza, atunci când se intâmpla ceva interesant in orasul lor!
Cât despre sesiunea de autografe de la Târgul Gaudeamus, programata joi seara, nu am trecut pe acolo de teama inghesuielii, si pot presupune ca rândul a fost mai lung decât cel de pe Dealul Mitropoliei, când se scoate racla cu moaste. Au si sfintii literari in viata (chiar si cei amenintati cu fatwa de aiatolahii islamului) forta de a mobiliza masele altfel inerte de postitori culturali.
Megaconcertul
lui Mihaileanu
Mergeti sa vedeti „Concertul“ lui Radu Mihaileanu, il mai prindeti, poate, in Festivalul Filmului Francez, in ziua de incheiere. E un film care evolueaza intr-o alta liga a cinematografiei si care ii face pe altfel foarte talentatii regizori români ai „noului val“ sa para niste artisti ezitanti, ce se tem inca sa foloseasca la maxim potentialul fabulos al acestei arte. „Concertul“ acopera o multitudine naucitoare de teme si de stari, te poarta mereu, intr-un carusel perpetuu, de la râs la lacrimi si inapoi. E un film despre comunism si nostalgia dupa acesta, despre Rusia oligarhilor, despre discriminare, evrei, minoritati si, nu in ultimul rând, despre obsesie si arta.
„Concertul“ lui Mihaileanu e mai eficient decât zece megaconcerte cu Madonne ce bat obrazul est-europenilor, „nu-i mai discriminati pe tigani“. Filmul prezinta o fata foarte umana a romilor si ne face, in acelasi timp, sa rândem de exotismul lor. Nu e nimic moralizator aici, tiganii iti sunt, pur si simplu, simpatici si apropiati, nimeni nu spune ceva despre „discriminare“. Si, la sfârsit, parca nici nu-ti dai seama ca ai vazut inca un film despre suferinta evreilor – unul dintre subiectele centrale este persecutarea evreilor in URSS-ul lui Brejnev si repercusiunile peste decenii ale acesteia. In timp ce drama de fond prinde contur, Radu Mihaileanu isi permite sa spuna in film bancurile clasice despre spiritul intreprinzator evreiesc. Si niciodata elementul dramatic nu ineaca filmul, nu se lasa cu toata greutatea asupra spectatorului, fiind insotit când de o muzica magistrala, când de scene comice explozive, „viata e totusi frumoasa“.
Meritul lui Radu Mihaileanu in „Concertul“ e acela ca a pornit de la un subiect derizoriu gen „echipa fictiva de baschet a SRI Lankai merge la un campionat de baschet in Germania“ (vezi „Machan“, 2008, r. Uberto Pasolini) si a facut din el un film mare, delectant, ametitor.
Nici o surpriza la USR
Nici o surpriza la alegerile USR de saptamâna trecuta: Nicolae Manolescu a iesit din nou presedinte, dupa ce a concurat cu Nicolae Breban, Stefan Agopian, Contantin Stan si Dan Mircea Cipariu. Altfel spus, Nicolae Manolescu nu a avut contracandidati. A câstigat cel de-al doilea mandat cu o majoritate zdrobitoare, cel mai aproape in urma sa situându-se Nicolae Breban, cu 74 de voturi.
Agentia Mediafax, care de obicei adopta un ton neutru, sec, prezinta alegerile ca si cum ar fi fost o sceneta cu pensionari intr-un parc. Cel mai amuzant e incidentul cu Liviu Ioan Stoiciu, care se ridica in picioare si peroreaza in gol, cerând ca presedintele de onoare al Uniunii sa fie Paul Goma. N-are importanta ca Goma nu face parte din USR si ca nici nu are o atitudine foarte prietenoasa vizavi de aceasta. Stefan Agopian a fost cel mai putin convingator/simpatic, adunând cel mai mic numar de voturi – 17. Relatarea de pe Mediafax lasa impresia ca e vorba de bâjbaiala unor oameni bucurosi sa se afle in treaba, adunati ca sa faca nici ei nu stiu prea bine ce, fara sa se priceapa prea bine la asta.