Sub pana lui Adrian Erbiceanu, basmul lui Ispirescu ramâne, pâna la un punct, basm în haina metrificata, iar efortul creatorului – caci este, neîndoielnic, un act de creatie – consta în transpunerea cât mai fidela a mesajului textului din proza în versuri. Iata prima „miscare“ din basmul ispirescian, în proza: „A fost odata un împarat mare si o împarateasa, amândoi tineri si frumosi, si, voind sa aiba copii, a facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta; a îmblat pe la vraci si filosofi, ca sa caute la stele si sa le ghiceasca daca or sa faca copii, dar în zadar“. Si transpunerea în versuri, de catre poetul cult: „Zice-se c-a fost odata/ – Ca de nu, nu s-ar mai zice – /Într-o tara-ndepartata,/Pe-un tarâm de vis, ferice,/Tineri doi. Si pe mosie/ – Însorita, norocoasa – /Împarat el fu sa fie,/Iar ea Împarateasa.//Si au prins a curge anii/Ca nisipul printre deste …/Numai ca sub zodii stranii/ Omul soarta-si împlineste!/Chibzuit-au cu masura,/Talmacind scrisele-n carte… /Dar n-a fost, în batatura,/ De copii sa aiba parte.“ Nu este nevoie de o prea mare finete exegetica pentru a observa diferentele dintre zicerea în proza a „unchiasului sfatos“ si întoarcerea mestesugita a vorbelor de catre poetul cult.
Criticul Ion Rosioru (1), prefatatorul volumului publicat de Adrian Erbiceanu la Editura Anamarol (2013), pune efortul de „rescriere“ al acestuia sub semnul intertextualitatii, ceea ce, la rigoare, se poate chiar sustine, si asociaza procesul versificarii cu alte tipuri de „rescriere“ precum „abrevierea“, „povestirea pe scurt“, „rezumatul“, „parodia“, singura cu un statut estetic definit fiind cea din urma, celelalte având, totusi, doar calitatea de procedee didactice de învatare a literaturii.
Dar poetul nu se margineste aici la simpla transpunere în versuri a unui text emblematic al literaturii populare românesti, comparabil, în multe privinte, cu „Miorita“ lui Alecsandri, ci da demersului sau si o dimensiune exegetica, varianta versificata a naratiunii ispiresciene fiind asezata „în rama“, patru strofe de câte opt versuri la început, ca prolog, si alte trei (patru) strofe la sfârsit, în chip de concluzie grava la povestea printului plecat în cautarea tineretii si vietii vesnice si reîntors în timp, la timp, pentru a-si împlini destinul omenesc, pentru ca Timpul, zice poetul Adrian Erbiceanu, „e sentinta/De la vulg pâna la rege…“, chiar daca el e „harazit sa fie/Pentru unii – cinci minute,/Pentru altii – vesnicie!“ Cu aceasta autorul poemului „Tinerete fara batrânete“ adauga înca o fila la „dosarul“ receptarii basmului/mitului/utopiei auzite de Petre Ispirescu de la tatal sau, „sezator în Bucuresti, mahalsauat Udricani, între 1838-1844“, cu foarte putine variante populare (2) si despre care folcloristii s-au pronuntat cu multa prudenta.
* * *
Au facut-o, însa, cu fervoare, eseisti, filosofi, literati, comentatori de varii formatii, esteticieni, pedagogi, eticieni etc. asa cum rezulta din remarcabilul studiu scris de Marian Nencescu, „Timp si mit în basmul traditional“, Editura Detectiv, 2013, care aduna, în finalul cartii, o „scurta antologie“, cu excerpte din autori notorii sau mai putin cunoscuti, de la B.P. Hasdeu si Mozes Gaster la Eminescu si Delavrancea, de la Saineanu si Cartojan la C. Noica si George Nitu, , de la Vasile Lovinescu si Paul Anghel la Lucian Boia si Niculina Chiper etc.
Filosof de formatie el însusi, Marian Nencescu ataca, temerar, o tema literara ocultata, zice Nicolae Manolescu, de catre literati, ca si de folcloristii literari, cum constata autorul si observ si eu, în „florilegiul“ din finalul studiului, profesionistii domeniului – Ovidiu Bîrlea, Gh. Vrabie, I. C. Chitimia, Corneliu Barbulescu, Viorica Niscov, Petru Ursache, Lucia Cires – scriind mai mult, „în marginea“ subiectului. Nu fac exceptie nici autorii antologiei mentionata în nota 2, care, încercând sa argumenteze optiunea pentru asezarea basmului „Tinerete fara batrânete…“ pe ultima pozitie, fata de pozitia întâi pe care culegatorul-tipograf i-a acordat-o în toate editiile colectiei sale, reiterau generalitati: „Sunt mai multe motive pentru care am ales sa ne abatem de la pozitia data de Ispirescu acestui basm în colectia sa …: întâi, pentru ca este un basm atipic fata de trama epica a basmului fantastic spopulart românesc, încheiat, de regula, cu dobândirea sotiei si cu intrarea, în acest fel, în ordinea fireasca a vietii; în al doilea rând, pentru ca, eroul murind, saceastat poate sugera, în limitele antologiei noastre, finalizarea unui ciclu uman; în al treilea rând, pentru ca, în consecinta, e vorba de un basm mai bogat în semnificatii decât celelalte“ (op. cit., vol. I, „Nota asupra editiei“, p. LXXXVII).
Marian Nencescu navigheaza cu pricepere, cu îndemânare, cu cutezanta chiar, printre Scyla si Caribda celor doua concepte filosofice din titlul studiului sau („timp“ si „mit“), netocite de îndelunga lor cercetare, ba, dimpotriva, devenite mai greu accesibile, prin înaltimile la care au fost duse de cei care le-au gândit si slefuit în timp. Dar si cu prudenta recomandata de Socrate-le sau, acad. prof. Gheorghe Vladutescu, semnatarul unui scurt „Cuvânt înainte“ în care îndeamna la masura: „Ceea ce este dincolo de cuprinsul filosofiei, fie ca apartine de literatura, de conglomerat, de stiinta, de arta ori religie, poate fi, deci, citit filosofic si pentru filozofie, fara largirea asimilista a câmpului si fara transgresarea altor domenii“ (p. 8-9) (3) .
Studiul lui Marian Nencescu sustine un adevar de necontestat: forta germinatoare a capodoperei, dar si primejdiile pe care calatoria pe drumuri batute sau pe carari abia întrevazute aceasta le incumba. Fara a cadea în capcanele inerente ale locului comun sau ale elucubratiei pseudo-savante, autorul da o sinteza cuprinzatoare a posibilelor interpretari ale marelui text, închis între copertele colectiei lui Petre Ispirescu si etern deschis exegezei.
* * *
Povesti/povestiri/naratiuni la limita realitatii scrie, cu o mâna sigura pentru vârsta ei, asa cum o arata fotografia de pe coperta a IV, Su Anisa (Alexandra Raluca Niculescu), autoarea volumul „Saptamâna merelor coapte“, Editura Vremea, Bucuresti, 2012. Tema principala a acestor poeme în proza este amintirea – vezi titlurile primelor proze din volum: „De-a învârtita prin coapsele memoriei“ si „Taraba de amintiri“, dar, dincolo de titluri, o regasim în toate celelalte. „Noaptea tineretii“, de exemplu, poate fi citita ca o „tinerete fara batrânete“ întoarsa, petrecuta exclusiv în plan real, de fapt în plan real-imaginar. Bunica despre care se povesteste nu pleaca nicaieri, nu se aventureaza în cautarea unei iubiri pierdute, asteapta, traieste visceral o absenta, se identifica cu personajele unui film de dragoste, „pe care-l iubea mult, tocmai pentru ca îngloba o suferinta ca a ei, un dor sângeriu, o melancolie zvâcninda, lacrimi continue ce semanau cu ale ei“. Fie si numai prin acest „dor sângeriu“ (oare nu tot dorul este cel care îl întoarce pe Fat-Frumos din lumea tineretii vesnice în lumea „cu dor“?) Su Anisa îsi dezvaluie marile calitati de scriitor si de analist al sufletului omenesc.