Cu ceva timp in urma, in chip neasteptat, un cotidian din România a gazduit, pe o intreaga coloana, un amplu articol, aparut pe 18 iunie 2010 in „The New York Times“, sub semnatura lui Nicholas Kristof, intitulat „Darul tatalui meu pentru mine“. Daca in lumea jurnalisticii numele lui Nicholas Kristof este/ ar trebui sa fie binecunoscut, fie si pentru simplul fapt ca autorul a câstigat de doua ori Premiul Pulizer, tatal sau, Ladis Kristof, fost profesor de stiinte politice la Universitatea de Stat din Portland, Oregon, S.U.A., savârsit din viata in acele zile (la 15 iunie 2010), avea o notorietate limitata la lumea academicã, ceea ce nu-i putin lucru, desigur. Gazetar experimentat, scolit la Harvard, corespondent de presa in Extremul Orient (Hong Kong, Beijing, Tokyo), coautor, alaturi de sotia lui, Sheryl WuDunn, al cartilor „China Wakes“, „Thunder from the East“ si „Half the Sky“, redactor-sef adjunct („associate managing editor“) al prestigiosului „The New York Times“, Nicholas Kristof aduce un ultim omagiu parintelui sau, nascut „undeva in est“ (biografii zic ca la Cernauti, dar mosia tatalui sau era intr-o zona rurala din Bucovina, la Carapciu pe Ceremus, cum specifica el insusi intr-o insemnare pe verso-ul unei fotografii facute la Cernauti, in iunie 2004).
Vladislav Krzysztofowicz, devenit, pentru americani, Ladis Kristof, nu a uitat niciodata obcinele Bucovinei, le-a pastrat permanent in suflet si, atunci când mijloacele materiale i-au permis, le-a refacut, cumparând in Statul Oregon, din nord-vestul Satelor Unite, unde s-a stabilit dupa multe tribulatii, o proprietate care refacea in mare peisajul bucovinean.
Ca un amanunt, nu lipsit de semnificatie, Ladis Kristof s-a nascut pe 26 noiembrie 1918, cu câteva, zile, deci, inainte de Unirea Transilvaniei (si Bucovinei) cu Patria Muma, dar in actele lui de stare civila a figurat intotdeauna ca fiind nascut in Austria, ceea ce i-a permis sa circule, fara oprelisti, in toata Europa, inainte si dupa caderea zidului Berlinului.
Desi nascut dintr-un tata armean si o mama poloneza, Ladis s-a format in România Mare, unde si-a facut educatia scolara si universitara. Momentul greu al cotropirii Basarabiei si Bucovinei de catre trupele sovietice (1940) l-a gasit acolo. Familia s-a dezunit, o parte refugiindu-se in Polonia, alta in România. Ladis Kristof se stabileste la Craiova. Instaurarea regimului comunist il determina sa aleaga plecarea din tara – un act temerar, plin de riscuri. Traverseaza, inot, Dunarea, spre Iugoslavia lui Tito, este capturat, inchis, trimis intr-un lagar de munca. Reuseste sa fuga in Italia, de aici in Franta, de acolo in Statele Unite. Fiul sau evoca povestea pe care tatal trebuie sa i-o fi spus-o de multe ori cum, aflat pe vaporul cu care traversa Oceanul, a cumparat un ziar „Sunday New York Times“ si a inceput sa invete engleza, limba pe care nu o cunostea de loc, desi era fluent in mai multe limbi slave, in româna, germana, franceza.
Ca muncitor forestier in padurile din Oregon, isi descopera vocatia de analist politic. Trimite unui ziar local punctul sau de vedere cu privire la destinul omenirii dupa moartea lui Stalin. Ca unul care traise, din frageda pruncie si apoi, la maturitate, in apropierea sau chiar in interiorul sistemului socialist/ sovietic, comentariul tânarului muncitor forestier a atras atentia profesorului universitar care tinea rubrica de analize politice la ziarul respectiv. Acesta l-a ajutat sa-si faca studiile universitare la celebrul Reed College din Oregon. Obtine apoi un doctorat la Chicago si devine profesor de stiinte politice la Universitatea de Stat din Portland. Isi face un nume intre specialistii in stiinte politice, in special pentru zona est-europeana. Publica „The Origin and Evolution of Geopolitics“, un studiu clasic in acest domeniu, in „The Journal of Conflict Resolution“, March, 1960, vol. IV, precedat de „The Nature of Frontiers and Boundries“, „Annale dell’ Associazione dei Geografi Americani“, 1959. Este co-editor, alaturi de Alexander si Janet Rabinowitch, al volumului „Revolution and Politics in Russia: Essays in memory of B. I Nicolaevskyi“, Bloomington: Indiana University Press, 1972.
L-am cunoscut la Portland State University, in anii 1976-1978, unde, in calitate de bursier Fulbright, functionam si ca lector de limba româna. Ii scrisese numele, pe o foaie rupta dintr-o agenda, profesorul meu, Mihai Pop, pe care il purtasera pasii prin vestul Statelor Unite, cu câtiva ani inainte.
Lectoratul de limba româna era gazduit de Central European Studies Center, condus la vremea aceea de Tom Poulsen (danez, interesat de sud-estul Europei, in special de Iugoslavia). Faceau parte din staff-ul Centrului profesorii Munk (ceh), Dimitrishyn (ucrainean), Kristof (originar din România), Victor Dahl (danez), Elliot Benowitz si Bill (William) Springfield, americani cu origini evreiesti. Cu Bill, care preda un curs elementar de limba sârbo-croata, aveam sa impart, in cei doi ani cât am stat acolo, biroul.
Vizita la ferma lui Kristof facea parte din ritualul de integrare de care m-am bucurat si eu si familia mea. Atunci am cunoscu-o pe Jane, sotia lui Kris, profesoara la departamentul de arte, si pe tânarul Nicholas – era de fapt un adolescent, dar vadea de pe atunci o precoce atractie catre gazetarie. Nu pot sa uit cum Ladis, tatal sau, purta in buzunarul de la piept taietura din ziarul local in care aparuse primul reportaj al fiului, despre neobisnuitul animal de companie al unui localnic, nimic altceva decât o pantera neagra, la fel cum tatal meu, invatatorul Alexandru (Foaie) Constantinescu din Fierbinti-Ilfov purta cu sine primul articolas scris de fiul sau, tot intr-o publicatie regionala, cu doua decenii inainte de debutul lui Nicholas Kristof, despre „Antenele civilizatiei“, consemnând aparitia primelor televizoare in localitatea de pe Ialomita.
Observator atent al fenomenelor politice din tarile fostului „lagar socialist“, Ladis K. D. Kristof mi-a atras atentia, dupa o vizita facuta in România, in 1977, asupra unei schimbari radicale in politica lui Ceausescu (era dupa cutremurul din martie si dupa sarbatorirea Centenarului Independentei României). Din vitrinele marilor librarii din Bucuresti disparusera traducerile din marii clasici ai marxism–leninismului, locul lor fiind luat de opera „genialului Conducator“, ceea ce marca inceputul unei noi forme de dictatura, alta decât cea a proletariatului, si al cultului personalitatii, fenomen pe care analistul politic il intelesese dintr-o singura privire aruncata in vitrinele librariilor bucurestene.
Vizita in librarii, achizitionarea de carti era unul dintre semnele distinctive ale carturarului Ladis Kristof. Biroul sau de la P. S. U., unde ne intâlneam uneori, era ticsit cu carti, reviste si ziare, in mai multe limbi, asezate intr-o perfecta dezordine, dar in care el se descurca de minune. Biroul i-a ramas si dupa ce a devenit „emeritus“, iar o parte dintre carti le-a dus la ferma de la Yamhill, unde a construit o biblioteca apta sa gazduiasca cele 30 000 de volume adunate de-a lungul unei lungi si prodigioase vieti. Mi-a lasat un gust amar primul comentariu la editia online a ziarului care a gazduit evocarea lui Nicholas Kristof, semnat de un D. Gheorghe, care punea sub semnul intrebarii posibilitatea ca o persoana sa fi adunat atâtea carti intr-o biblioteca privata – semn de ingustime a vederii, cum ii si raspunde un alt comentator. Am vazut biblioteca si, mai in gluma, mai in serios, ma angajam sa-l ajut pe Kris sa puna ordine in imensul sau depozit de carte, macar pentru cartea româneasca sau in limba româna, mai greu accesibila celorlalti. Ca semn al trecerii mele pe acolo, Nicholas imi scrie, in raspunsul la mesajul meu de condoleante, ca exista câteva cutii cu carti ale mele, care ma asteapta si pe care le pot lua oricând vreau eu:
„I believe we still have some boxes of your books on the farm. Is that right? No hurry -– they are safe in an attic of the library, I believe -– and they will always be here if you need them. They can stay as long as you like. Best wishes, Nicholas Kristof“.
De altfel, din corespondenta purtata cu Ladis Kristof, de-a lungul anilor 80, adica dupa ce am parasit Portlandul, odata cu incheierea bursei Fulbright, în iunie 1978, si am fost trimis la lectoratul de Universitatea din Turku, Finlanda, unde am functionat câteva luni, se desprind câteva leit-motive: carti si publicatii românesti, soarta lectoratului de româna de la Portland State University, cariera lui Nicholas, calatoriile lui Kris…
Iata una din 1980: „Sorcova-vesela, Sa traiti, Sa-nfloriti, La anul si la multi ani!
Unde sunteti? Tot asteptam un semn de viata ca sa stim unde sa va scriu si unde sa va trimit cartile. La noi, toate cele vechi. Lectoratul iarasi a ramas in paragina. Era vorba ca poate vine un sociolog, acum in ianuarie, dar a venit vorba ca nu poate. Charlie White cred ca nici el nu organizeaza nimic pentru vara, dar mi-a spus ca i-au ramas opt sute (de dolari – n.n. N. C.) de acum doi ani si ii tine. Asa ca vedeti, limba româna n-o duce bine la universitatea noastra.
Tom Poulsen tot foarte «busy» cu geografia lui, cum sunt eu cu politica mea, mai ales ca anul acesta sunt si seful catedrei. s…t Se vorbeste acuma iarasi cât de neculti suntem in privinta limbilor straine si e vorba scat guvernul sa sprijine cursurile in acest domeniu. Poate!? Nicholas a venit de la Harvard pentru Sarbatori si ma ajuta la ferma. Tocmai am adus 3 000 de puieti de brad scaret trebuie rasaditi. Am impuscat un tap frumos, dar cerb nimic. Poate mai bine, pentru ca ce as fi facut cu creierii? Kris“
Si alta, datata Ian. 10, 1980: „Tocmai am primit prima veste de la voi. Cel putin stiu acum ca sunteti la Bucuresti. Voi trimite cartislet luni. Era vorba ca vine aicea cineva de la Bucuresti in ianuarie (mi se pare era vorba de un sociolog) dar iarasi nimic. Veniti voi la anul? Toate cele bune, Kris“
Pe o ilustrata cu American Bald Eagle, simbolul S. U. A., datata Aprilie 30, 1980: „Dragi Prieteni, Multumesc pentru scrisoare. Imi pare bine ca toata familia este la un loc si in ordine. Toti re-Românizati si re-Bucurestenizati. Da? Pentru anul viitor faceti planuri? Eu sper ca voi fi in Bucuresti, August 9-16 pentru congresul istoricilor. M-am inscris deja, bilet de avion nu am inca si avioanele s-au scumpit grozav: cam dublu ce a fost acum un an. Bineinteles si benzina s-a scumpits,t acum aicea in oras este 1,20 – 1,30 $ gallonul. Noroc ca eu cumpar la ferma in cantitati mai mari si adus acasa m-a costat acuma doua saptamâni, 0,95$. De la biblioteca de aicea au trimis tocmai acuma doua pachete cu difsfterite carti la Biblioteca Centrala Universitara. Astea eu le-am rugat sa le trimita (diferite duplicate) si le-am dat si adresa. Dar nu pot sa-mi aduc aminte numele directorului Bibliotecii. Mi se pare ca chiar cu dumneata am fost la el. As vrea sa-i scriu. Te rog sa-mi trimiti numele lui. Adresa Str. Onesti nr. 1 cred ca este corecta. Mult bine la voi toti, Paula etc. Kris“
Pe ilustrata din March 6, 1980 Kristof scrie: „Draga Nicule, Multumesc pentru vesti. Pacat ca n-ai stat mai mult la Turku, ca sa pot sa-ti scriu acolo. Era mai convenabil. Eu tocmai m-am sculat dupa zece zile in pat cu gripa. Tot fac planuri sa vin la Bucuresti in August pentru congresul de istorie când sper ca ne vom vedea. Nu stiu de ce, dar ziarele românesti care erau toate dirijate de Elteto spre mine) deodata nu mai vin. Faceti galagie si spuneti ca sunt aicea la Universitate oameni flamânzi dupa vorba si cultura româneasca. Sa ne puie iarasi pe lista lor. Toate cele bune lui Paula si copiilor, Kris“
Pe o ilustrata cu eruptia vulcanului St. Helens, din 27 martie 1980, datata June 26, 1980, profesorul Kristof scria: „Draga Nicule, Chiar daca am fost acoperiti cu cenusa (care nu este cenusa propriu zis, dar un nisip foarte fin) mai traim cu bine si speram ca nu o sa ne «ploua» inca o data, pentru ca ne mai trebuie inca o luna sau doua pâna ce scapam de asta. – Cele doua carti le-am primit cu bine. – Sosesc la Bucuresti pentru congres probabil pe ziua de 8 august. Predau acum doua cursuri, asa ca sunt cam ocupat. Nicholas (baiatul nostru) este pe timpul verii reporter la „Oregonian“ si scrie tot felsult de articole. Cu bine la voi toti, Kris“.
Am reprodus aici o mica parte din corespondenta purtata cu profesorul Ladis Kristof, in prima jumatate a anului 1980, din care rezulta câteva din preocuparile sale constante: grija fata de soarta lectoratului de limba româna de la Portland State University, care, dupa terminarea stagiului meu ca bursier Fulbright, nu mai primise un lector din România, ceea ce reprezenta o stagnare in procesul de consolidare a relatiilor culturale si stiintifice dintre cele doua tari; schimburile de carti cu biblioteci din România, pe care nu o data i le-am facilitat, prin serviciul de Relatii Internationale al B. C. U., trimitând, chiar si când lectoratul nu mai era in functiune, publicatii românesti; preocuparea constanta pentru cariera fiului sau. În fine, unele aluzii, ca de pilda creierii de la cerbii vânati de el pe proprietatea de la Yamhill, au referinte strict particulare: americanii nu mâncau creier de vânat, dar noi, mai ales sotia mea, Paula, adora creierul pané, la care face aluzie vânatorul.
Am pastrat o legatura apropiata cu Ladis Kristof; el a venit in România de nenumarate ori, a tinut conferinte, prelegeri la diverse institute de cercetare din Bucuresti si din tara, i s-a conferit titlul de membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iasi, ocazie cu care a tinut comunicarea „America – o comunitate in cautarea fericirii individuale“. Si eu am revenit in S. U. A. de câteva ori, dupa 1990, o data, in 1993, la Congresul anual al Societatii Americane de Folclor (A.F.S.), al carei membru eram gratie unor prieteni folcloristi americani, care imi plateau cotizatia de membru. Congresul s-a tinut la Eugene, mare centru universitar al Oregonului, cu o buna traditie in cercetarea culturii populare (folclorului), aflat intr-o oarecare rivalitate cu Portlandul, care nu avea un departament de folclor. Dupa congres am petrecut câteva zile la Portland, am tinut prelegeri la Portland State University si la un Colegiu din Macminville. Atunci l-am vizitat pe Kristof la ferma sa unde s-au reunit câtiva dintre profesorii de la Central European Center, pe care ii cunoscusem la primul meu descalecat in Oregon – alaturi de Kris si June Kristof aflându-se Victor Dahl, Jane si Elliot Benowitz, iar în dreapta sus Berryl Dahl, sotia lui Victor. Jos în centru – N. Constantinescu. In a doua fotografie, Ladis Kristof si N. C., in apartamentul nostru din Berceni, iunie 2004.
In afara imaginilor pastrate de hârtia fotografica si de aparatura digitala, figura bonoma a Profesorului Ladis K. D. Kristof ramâne vie in amintirea tuturor celor care l-au cunoscut.