„Poveştile de viaţă“ (life-stories) fac substanţa unui alt fel de monografie, precum aceea a lui Victor Iosif, Vicovu de Jos din povestirile sătenilor. Societatea pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina, Editura Septentrion, Rădăuţi, 2013, care s-a bucurat de prietenia „sinceră şi generoasă“ şi de încurajările profesorului Vasile Adascăliţei (Veşnică să-i fie amintirea!) de la Universitatea din Iaşi, precum şi de îndrumările fostului său profesor şi diriginte de la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuţi – frumos omagiu adus de un om al şcolii oamenilor şcolilor sale!
O parte din înregistrările realizate, în 1966 şi 1970, de profesorul ieşean şi studenţii sau asistenţii săi, între care Lucia Cireş, aflate în Arhiva Seminarului de Folclor de la Filologia din Iaşi, sunt folosite în monografie, dar cea mai mare parte din materialul acesteia provine din înregistrări audio sau texte scrise de consătenii lui Victor Iosif din 1997 până în 2010.
Şi aici, ca în orice monografie „serioasă“, apar capitolele inalienabile ale „genului“: istoricul aşezării, instituţiile satului, viaţa tradiţională, îndeletnici şi meşteşuguri, relaţia cu trecutul. Memoria activă a grupului a reţinut, cu precădere, date ale „istoriei recente“ – războiul, rezistenţa anticomunistă din munţi, „partizanii“, „colectivizarea“, închisorile „democraţiei populare“, Decembrie 1989. Mai ales cei doi eroi locali, „partizani“ sau „bandiţi“, duşmani ai poporului, depinde din ce punct de vedere sunt priviţi – Vladimir Macoveiciuc şi Vasile Motrescu – capătă dimensiuni de legendă şi de baladă în evocările celor care i-au cunoscut sau măcar au auzit despre ei, copii fiind la vremea respectivă, maturi acum: „Vasile (Motrescu – n. n. N.C.) a suferit mult din cauza singurătăţii şi, aşa cum povesteşte în jurnal(1) a fost bucuros când s-a alăturat fraţilor Chiraş, în 1952. În 18 februarie 1955, – relatează fratele acestuia, George Motrescu al lui Pantelei, în noiembrie 2004 – şi când au fost atacaţi la bordeiul de la Bâtca Corbului, Vasile era împreună cu Gavril Vatamaniuc. Fiind oameni de pădure, cunoscători şi partizani vechi, au reuşit să iasă din încercuire prin luptă. Atunci, însă, au fost ucişi trei militari. Se ştie că soldatul Vălimăreanu şi un câine poliţist, Afumatu’, au fost împuşcaţi de Vatamaniuc. La procesul din 1956, când a venit vorba de moartea celorlalţi doi, avocatul apărării din partea lui Vasile a pledat astfel: «Conform buletinului şi a certificatului medico-legal rezultă că soldaţii Dumitrache şi Popescu au fost împuşcaţi cu cartuşe calibru 7,62; ori, din depoziţiile lui Vatamaniuc Gavril şi alte probe, rezultă că Vasile Motrescu era dotat cu o armă ZB de calibru 7,92». În momentul acela, preşedintele tribunalului a zis: «Stai jos! Stai jos!»“. (p. 132)
Pagini de istorie, pagini de literatură, pagini de monografie, pagini de viaţă …
* * *
O monografie de tip „clasic“ realizează profesorul şi prozatorul George Toma Veseliu despre Răzvad – vatră voievodală (ediţia a doua revăzută şi adăugită), Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2012, un „mastodont“ – zice, cu dreptate şi cu umor, autorul! – de peste 500 de pagini, plus alte câteva zeci de pagini cu planşe color, fotografii şi reproduceri după opere de artă ale artiştilor locali.
Coleg de an, la Facultatea de Filologie (Limba şi literatura română), promoţia 1959-1964, cu semnatarul acestor rânduri, George Toma Veseliu, era chiar în anii studenţiei (sau aşa îl vedeam eu), un răzvrătit, un nonconformist, un „original“ (se vede asta şi din biografia lui şi din mulţimea personajelor pe care le figurează în romanul lui Colonia, scris într-un mare număr de variante până a ajunge la o formă finală publicabilă şi, în fine publicată, ultima oară în trei volume, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2012). Am încredere în aprecierea criticului şi universitarului Eugen Negrici, şi el coleg de an cu noi, care recomandă cu căldură tinerilor critici „să observe virtuţile acestui roman polifonic cu numeroase personaje de virtuozitate faulkneriană şi cu un număr copleşitor de eroi indimenticabili“.
Cum romancierul, autorul dramatic, poetul, eseistul, polemistul nu se pot despărţi unul de celălalt, toţi sunt prezenţi în monografia comunei Răzvad, judeţul Dâmboviţa, scrisă de George Toma Veseliu, cu multă trudă de documentare, cu har şi cu iubire de oamenii locului.
O monografie de 530 de pagini nu poate fi nici rezumată, nici „povestită“, cu greu poate fi chiar citită, din scoarţă-n scoarţă. Aproape tot atât de greu cum a fost şi scrisă. Dar poate şi trebuie să treacă neapărat prin mâinile tuturor celor care vor să ştie o fărâmă mai mult din istoria şi virtuţile omului românesc.
(1) Este vorba despre jurnalul pe care, din inconştienţă, din bravadă sau dintr-un acut sentiment al istoriei şi al adevărului l-a ţinut Vasile Motrescu, rămas mult timp nepublicat. A văzut lumina tiparului în seria „Jurnale din rezistenţa anticomunistă“, apoi într-o ediţie îngrijită de Liviu Ţăranu şi Teoodor Bărbulescu. Cuvânt înainte de Ion Gavrilă Ogăraru, Editura Nemira, 2006, 262 p.