Dan Mircea Cipariu, singuratatea vine pe facebook, Editura Tracus Arte, 2012
Construit contrapunctic, având în sumar 20 de „scrisori“ (temele) si 20 de „facebook dreams“ (variatiunile), avers si revers, noul volum de poeme al lui Dan Mircea Cipariu, continua proiectul literar pe termen lung al autorului, circumscris experimentului peren si remitizarii realitatii imediate, deopotriva. Dupa fictionalizarea terapiei prin arta a bolilor psihice, „sunt eu maria petrarca rilke. adevarata biografie a mariei dante spinoza“ (Editura Fundatiei Culturale Libra, 2004), „Tsunami“, un original portret în evantai de Apocalipsa (Editura Brumar, 2006, Premiul pentru Poezie al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti), „Poemul matrita“ (Editura Brumar, 2008), sablonul poetic matricial fata în fata cu noile media, aceasta carte încearca o transcriptie mediata de amintita retea de socializare a singuratatii genuine în postmodernitate.
Un descensus ad inferos prin afacerile cu singuratati: „lucrez în serviciul de imprimat viata/ sunt si eu un proprietar de suflet/ o masura a lucrurilor pe care le intuiesc/ pe care le iubesc/ instrumentele mele de scris duc spre acelasi drum:/ cunoasterea de sine ca o calatorie prin infern/ am inventat haosul si libertatea în creierul meu/ din creierul meu/ evadez din statistica suferintelor mari/ într-un regat de singuratate/ unde pot visa cu ochii deschisi/ universul ma consuma/ pâna când/ o gaura neagra/ îmi striga numele/ si audauga în dreptul meu/ «un om eliberat», („scrisoarea I“).
Transcriptor si artifex, eul narator închide biografeme în montura unui nou, direct, radical „song of myself“ care se încheaga dupa ce „în retea/ particula lui Dumnezeu a facut ocolul tuturor sufletelor“ („scrisoarea a IV-a“). La incidenta cu „fetele“ si însailarile de existente ale unui „popor de insomniaci“ încremenit în fata monitoarelor, unde fiecare îsi construieste biografia de homo facebook si „se împrieteneste cu îngerul si demonul/ adauga în fiecare luna peste trei miliarde de fotografii/ merge în centrul orasului leeds unde se bate cu apa/ apoi în michigan la caftitul cu perne/ e editor producator si distribuitor/ al unor detalii marunte din viata sa obisnuita/ din viata sa închipuita“ („scrisoarea a XIX-a“).
Si, paradoxal, cu cât comunicarea/ socializarea e mai rafinata, mai garnisita, mai plina de exultanta amanuntelor, cu atât înstrainarea, însingurarea, izolarea sunt mai adânci.
Singuratatea care vine pe facebook seamana cu o devastatoare plaga de Ev Mediu, numai ca bolnavii de aceasta singuratate (una în care nu esti singur cu divinitatea, ci singur-singur, fara posibilitatea de a „crea o relatie cu tine însuti“, („scrisoarea a X-a“) nu sunt scosi din peisaj în carutele ciumatilor, ci ramân prizonierii iluziilor lor, inclusiv ai aceleia ca vor putea relationa cu Atotputernicul în virtual: „Dumnezeu atotputernicul are cont/ pe facebook/ si peste 177 de prieteni/ nu am primit nici-o invitatie de la El/ nu am putut sa-i dau nici-un like/ sunt tot mai singur prin gradinile virtuale/ printre oasele de fier forjat ale orasului/ Dumnezeu atotputernicul/ ma însoteste/ în calatoria mea/ spre punctul zero/ si nu îmi spune/ nimic“ („scrisoarea a XVI-a“).
Lamento în secvente în aqua forte, jurnalul singuratatii fara Dumnezeu, sau cu el în ipostaza de însotitor mut, are si pasaje iluminate, când eul narator (îsi) propune „deparazitarea lexicului“care, dimineata, „se închina rasaritului“ si tentative de iesire din cercul închis, de sub vraja singuratatii ce „mângâie câini si pisici“ ispitind „sfârsitul (care) îmi da de mâncare/ se poarta din ce în ce mai bine/ cu mine/ cu tine“ („facebook dreams XIX“).
Tentativele iesirii „din lumea încercuita“ mizeaza pe gesturi simple, scoase din inventarul unei magii altadata la îndemâna oricui: „pregatesc baia cu sare de mare/ cartea de rugaciune/ cununa cu flori de câmp/ sunt gata de purificare“ („facebook dreams XIX“). Recuperarea simbolurilor pierdute e un început de terapie, de „curatenie de primavara“ prin camarile supraaglomerate, devoratoare ale lumii împânzite de tehnologie high definition. În care „singuratatea e un cântar care nu minte“, e-adevarat, dar „life“ a devenit, tot mai apasat, „like“. Pornit pe drumul eliberarii, eul narator începe reacomodarea cu lumea reala: „bacanul din coltul cartierului/ îmi pune în plus cinci fructe de kiwi/ pentru ca a citit pe peretele meu virutal/ câteva versuri cu rima/ ca în secolul în care barbatii se bateau cu flori la sosea/ si îsi plimbau bastoanele si palariile/ prin trasuri cu perdelele trase“ („facebook dreams XVII“); „nu refuz cafeaua armeneasca/ pe care albert mehrabian mi-o ofera cu zâmbet larg si linistitor/ savuram vechea lume din boabe de cafea prajite/ si nu ne spunem cuvinte de forma/ stim amândoi ca limbajul trupului face diferenta dintre statistica si turbulente/ cercetam tremuratul vocii si pe cel al mâinii/ numaram bataile inimii care nu stie sa triseze/ suntem vulnerabili dar senini/ exersam lectii de privit/ pâna când întunericul iese din noi ca o cununa de spini“ („facebook dreams XVIII“).
Strategia neretusarii propriei imagini postate pe facebook face parte si ea din amintita terapie care foloseste, cum altfel, ca mijloc de vindecare sau, macar, de încetinire a procesului alienant tocmai virtualul: „nu retusez imaginea de sine/ sunt cel care râde în fotografiile de 1 ianuarie/ când ma rastorn cu sania si dorina îmi pune o masca de zapada…/ puteti mari chiar acum/ fotografia din ultima zi a clasei a VIII-a/ când am pantofii scâlciati stau strâmb cu o privire ce poate îmblânzi orice brigand…/ datele mele personale sunt un trecut din carne si sânge pe care îl tin într-un vas cu cenusa“ („scrisoarea a XVIII-a“).
Pornit sa-si recupereze identitatea si sa tina sus stindardul unei lupte din categoria acelora cu morile de vânt, în care virtualul primeste o transfuzie cu sânge real, eul narator face un gest radical de eliberare: „îmi scot banda neagra de pe ochi si din biografie“ („scrisoarea a XVIII-a“).
E pregatit acum sa infuzeze cu imagini reale, cu secvente dintr-o copilarie fabuloasa vizualul devitalizat al sarbatorilor standardizate, globalizate pe net, Craciunul, Anul Nou, Pastele, alte afaceri cu singuratati devastatoare. Mixtura de mesaje postate pe facebook, pline de aforisme „despre iubirea de celalalt“ ale singuraticilor irecuperabili si secventele de biografie traita ca în picturile naive, în culori tari, ale lui ion nita nicodin face din „scrisoarea a VII-a (de Craciun)“ unul dintre cele mai împlinite, originale poeme ale volumului: „la mama silvie sunt pupuri cu varza/ si pupuri cu urda/ la unchiu’ lie sunt bomboane cubaneze/ ca niste pasari colorate/ ce se întorc iarna din tarile calde/ la tusa mare e turta dulce/ cu urechi lungi si albe/ de iepuras cuminte/ la tetea patru sunt mere mari si galbene/ numai pentru cei care au venit sa zica/ «N-am venit sa cerem, ci-am venit sa dam/ Dalbe si iar dalbe, Flori adevarate»/ la mama tânar sunt darurile aduse pe ascuns de mama de la bucuresti/ aici sunt toti verii mei cu care voi merge pe ulita borcestilor/ sa ducem colinda“ („4. lista de colindat“).
Dar si prezentul, cu tensiunile lui sociopolitice în care activismul poeziei se implica direct, între baricada si peretele virtual, între viata traita si viata la mâna a doua, are magnetismul sau eliberator de biografism contrafacut: „poezia e în strada/ asteapta sa priveasca pe scutieri si pe duhovnici/ cât mai aproape de propria lor frica/ ma voi lupta cu morile de vânt/ si mai ales cu mine însumi/ pentru un singur vers de libertate/ poezia e pe facebook/ în second life/ pune atâtea si atâtea singuratati la vedere/ la atac/ la nevoie de celalalt“ („scrisoarea a IX-a“).
Piesa de rezistenta a volumului e poemul în trei secvente „scrisoarea a XVII-a (sindromul ierusalim)“. Într-un crescendo bine orchestrat, care articuleaza si mixeaza fragmente de reportaj subiectiv cu (auto)biografeme decupate dintr-o memorie cuprinsa de „tensiune sublima“ dar si enunturi/ sententii în priza directa, eul narator reuseste desprinderea de locurile comune, tot atâtea capcane pe care tema, de obicei, le întinde generos unei astfel de poezii. În Centrul Lumii, vocea interioara a celui care relateaza într-o cadenta si limpezime de text sacru iluminarile de pe Via Dolorosa si de la Zidul Plângerii (unde a depus si el „între pietre/ giulgiul unei rugaciuni scrise“) e cu adevarat salvata de singuratatea singuratatilor. Aceea care îi face pe contaminatii de sindromul despre care s-au scris mii de pagini sa se creada noii Fii ai Omului meniti sa repete calvarul si mântuirea hristice. Revelatiile „caderii din paradis“, chiar daca mediate de „limbi ca de foc (care) stau deasupra crestetului meu/ vorbind si scriind pentru toata suflarea“ vin din realitatea imediata, careia, fireste, nu-i lipseste nici amprenta livresca: „«oamenii nu mai au timp sa vorbeasca/ între ei/ ca acum 50 de ani»/ îmi spune o doamna distinsa/ cu un sirag de perle la gât/ stam la mese vecine/ într-un bistro din fata primariei tel aviv/ unde a fost împuscat yitzhak rabin/ «cehov s-a înselat atunci când a scris ca/ peste o suta de ani/ lumea va fi mai buna/ acum putem ajunge oricând la moscova/ dar acolo nu mai e niciun vis de împlinit»/ privesc luminile autostopului pus pe rosu/ perlele doamnei se desprind din jurul gâtului/ desenând un vechi alfabet de singuratate/ cred ca literele acestea/ de nimeni vazute/ sunt un fel de a silabisi caderea din paradis“.
„singuratatea vine pe facebook“ nu e o carte cu teza, nici cartea unui moralist. Cele 40 de poeme inventariaza, radiografiaza sobru, cu încredere în virtutile versului alb, în primul rând acelea ale sinceritatii discursului eliberat de efecte si volute de stil, caderea în paradisul (?) virtual, unde culmile socializarii nasc relieful fantomatic al culmilor însingurarii, la umbra carora înfloresc profitabile afaceri. La propriu si la figurat. Atunci când instrumentul de comunicare ia locul comunicarii si fantasmele înlocuiesc realul.
Cele 12 desene ale artistului Mihai Zgondoiu (partener al poetului în toate experimentele perene enumerate mai sus) vin din aceeasi zona a virtualului supus cercetarii si, de ce nu, demistificarii din interior. Iluzia e demontata chiar de catre practicantul strategiilor de iluzionare, de utilizatorul care stie sa tina cumpana dreapta între cele doua si jongleaza dezinvolt cu valul Mayei. Asa cum poetul, înainte sa articuleze constructia bine închegata, originala, remarcabila prin reflexivitate si subtilul joc de oglinzi rafinat slefuite a noului sau volum si-a postat poemele în retea. Ca pe niste „indicatoare si avertismente“ de limba noua, anuntând ca „exista viata si dupa facebook!“.
Publicata într-un tiraj de 1000 de exemplare (din care 40 numerotate de autor cu un ex libris semnat de Mihai Zgondoiu), „singuratatea vine pe facebook“ e o carte care se vede bine în peisajul volumelor de poezie editate în 2012 si apartine unui poet „scos din statistica si din ademenire“.