Desele aparitii bucurestene ale renumitei mezzosoprane Ruxandra Donose nu mai surprind pe nimeni, dragostea artistei pentru publicul românesc este cunoscuta. Prezentele ei sunt asteptate cu frenezie si aduc in sali, „pe viu“, parfumul marilor interpretari din celebrele auditoriumuri ale lumii. In recitaluri de lieduri, concerte lirice, opere in concert, in spectacole (mai demult), numele Ruxandrei Donose a constituit intotdeauna garantia excelentei.
Spre finele lunii ianuarie, Formatiile Muzicale ale Societatii Române de Radiodifuziune au programat in Studioul „Mihail Jora“ versiunea concertanta a operei „Werther“ de Massenet, opus pretentios prin rigorile stilistice, prin atmosfera poetica si totodata tragica, prin tulburatoarele conflicte sufletesti. O partitura in care dificultatea tesaturilor vocale ale eroilor principali se suprapune rafinamentului si redarii rascolitoarelor trairi.
Pentru Ruxandra Donose, Charlotte este unul dintre rolurile-autograf, in care isi cânta glasul cald si invaluitor rezonant printre complexe meandre de spirit. Visatoare, copilaroasa si calina la inceput, apoi sfâsiata de amintiri (celebrele arii din actul al III-lea), captiva unei iubiri imposibile, distrusa de sfârsitul dramatic al lui Werther, Ruxandra Donose a ales o constructie graduala, inteligent forjata, in care s-a daruit cu maximum de expresivitate in ultimele doua acte. Sensibilitatea, subtilitatile si frazarea impecabila in teritoriul muzicii franceze arata o data in plus versatilitatea artistei, renumita prin abordari de la baroc la belcanto, de la romantism la operele contemporane. Fara indoiala, este una dintre mezzosopranele lirice care detin secretul absolutului in ziua de astazi.
Surpriza serii a fost prestatia lui Hector Lopez in rolul titular. De câtava vreme, tenorul se afla intr-o ascensiune a pregatirii din unghi tehnic, implinit cu bune rezultate sonore. Faptul se vede si din abordarile de noi roluri, mai solicitante, mai complexe. Practic, siguranta emisiei a crescut, notele acute sunt la locurile lor, chiar pâna la extremul Do, accentele pline de patos dau expansivitate frazelor. Preocuparea pentru plasamentul de sunet il indeparteaza de la colorizari mai expresive, de pilda de la observarea simtului poetic cu care Werther este impregnat (prima arie „O nature, pleine de grâce“), desi tenorul incearca moliciuni de sunet si timide mezzevoci in actele al III-lea si al IV-lea. Cheia elegiei sta si in perfectionarea legato-ului. Aria-slagar „Pourquoi me réveiller“ a fost bine interpretata, o demonstratie ca Hector Lopez se afla pe un drum bun, ce-i va desavârsi creatiile, cu conditia selectarii si studierii lor atente, inclusiv ca profil caracterologic.
Cu timbralitate impunatoare a cântat baritonul Ionut Pascu (Albert) iar soprana Irina Iordachescu a fost o Sophie cu gratioase lejeritati in pagina „Tout le monde est joyeux!“. In alte roluri, au fost distribuiti Orest Pislariu Ranghilof (Le Bailli), Lucian Corchis (Schmidt), Florin Simionca (Johann), Nicolae Simonov (Brühlmann), Eugenia Gratiela Neagu (Kätchen). Corul de Copii Radio a fost dirijat de Voicu Popescu.
Bagheta a revenit celui mai prolific tânar dirijor român, Tiberiu Soare, la pupitrul Orchestrei Nationale Radio. Apetenta sa pentru un repertoriu vast – concertant, cameral si operistic – este evidenta. De la preclasic la modern, trecând prin belcantoul romantic si verism, artistul vadeste muzicalitate debordanta, usurinta a implicarii, calitati prin care asimilarile stilistice diverse se fac cu buna stiinta a profesiunii. Are nerv si autoritate, gestica este cuprinzatoare iar tempii ii arata inclinarea pentru opera ca spectacol. Ca pe oricare tânar, efervescenta si energia il duc, câteodata, catre sonoritati excesive in tutti orchestral si, mai ales, catre survolarea texturilor de la prea mari inaltimi. Cum este firesc, aprofundarile vor veni odata cu maturizarea artistica. Tiberiu Soare este deja o confirmare cu experienta in curs de acumulare.
„Werther“ concertant la Bucuresti a stat sub semnul maiestriei Ruxandrei Donose. O asteptam cât mai curând si pe scena Operei Nationale.
Autor: COSTIN POPAApărut în nr. 360