Mentionam in articolul de saptamâna trecuta prilejuit de editia din 2012 a Festivalului „Shakespeare“, care a inceput la Craiova cu „Sonetele lui Shakespeare“, in regia faimosului Robert Wilson, ca „cei ce cauta la teatru mai degraba viul, emotia si sensibilitatea n-aveau decât sa-i astepte cu atât mai multa infrigurare pe lituanienii lui Oskaras Korsunovas“. Rectific: nu emotia si sensibilitatea, ci mai ales viul! Debordarea de vitalitate si de suculenta teatrala a constituit tusa dominanta a tuturor montarilor invitate in Capitala (caci festivalul se desfasoara si la Craiova, si la Bucuresti), prin bunavointa directorului Emil Boroghina si eforturile sustinute de ARCUB, caruia – trebuie sa o recunoastem –, organizarea i-a iesit de data aceasta impecabil. Bucurestenii au avut prilejul sa se delecteze (dupa cum au probat-o salile arhipline) cu trei spectacole: „Hamlet“, in regia rusului Nikolay Kolyada, „Romeo si Julieta“, in regia lituanianului Oskaras Korsunovas si „Orô de Otelo“, in regia lui Eugenio Barba. O alegere binevenita in contextul teatrului nostru de arta, eterat si ridicat uneori pe inaltimi pentru care publicul nu mai are totdeauna rabdare si interes. Toate cele trei spectacole au contrazis perspectiva comuna asupra tragediilor shakespeariene. Cei trei regizori au inselat, coerent si imaginativ, orizontul de asteptare al publicului. Ma voi opri de data aceasta asupra lui „Orô de Otelo“ de la Odin Teatret din Danemarca.
La conferinta de dinaintea spectacolului, regizorul interesat de teatrul antropologie a declarat: „Am inceput sa ma uit la traditiile populare ale brazilienilor. Din punct de vedere teatral, aceasta tara ofera spectacole populare dintre cele mai frumoase. In anii ’50 s-a dezvoltat aici o noua traditie, dansul afro-brazilian inspirat din anumite ritualuri religioase, cum e ceremonia Candomblé, cu ritmuri fierbinti de tobe. Fiecare bataie de tobe atrage manifestarea unui zeu cu energiile sale primare, foc, apa etc. Brazilienii considera ca aceasta energie ajunge jos prin intermediul tobelor si se manifesta printr-un dans cu miscari fixe. Fiecare zeu Orixá, barbat sau femeie, are propriul sau ritm de percutie si dans, totdeauna acelasi. De exemplu, energia zeitei marii se manifesta prin anumite miscari specifice. In anii ’50 anumiti coregrafi au inceput sa scoata dansurile din zona religioasa si sa le foloseasca intr-o forma cunoscuta azi ca afro-braziliana. In timpul carnavalului din Brazilia se poate vedea cum ritmurile ritualice au fost transpuse in samba, devenind parte din societatea laica“.
Pe parcursul demonstratiilor coregrafii expun dansurile, apoi analizeaza care sunt tehnicile pe care le au in comun. In Brazilia, Eugenio Barba avea sa descopere un coregraf care l-a familiarizat cu dansurile zeilor Orixá explicându-i detaliile pentru fiecare modalitate performativa. Din aceasta perioada, regizorul isi aminteste: „M-am dus sa vad un workshop al lui Augusto Omolú si m-am indragostit de el. E singurul performer capabil sa combine tipul clasic al acestei forme de dans, aratând cele doua calitati ale energiei: una puternica, viguroasa, cealalta, moale, soft. Mi s-a parut absolut fantastic pentru antropologia teatrala“.
Fara sa stea mult pe gânduri, Eugenio Barba l-a invitat la ISTA (International School of Theatre Anthropology): „Am decis sa fac un spectacol cu Augusto Omolú. Cum el e de culoare, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost Othello“. Dansatorul a crescut in sfera religioasa dominata de Candomblé, unde este ogan (asistent de ceremonie), unul care nu trebuie sa cada in transa, dupa cum a explicat Eugenio Barba: „Augusto a studiat si baletul clasic, si dansul modern, dar s-a format in mediul in care ritmurile zeilor Orixá erau foarte importante. M-am gândit ce sonoritati erau prezente in copilaria mea. Mi-am adus aminte ca in oraselul in care am crescut eu, pentru anumite ceremonii, venea o orchestra de alamuri care cânta muzica de opera“. Admitând din capul locului ca regizorul de teatru trebuie sa aiba stofa de sarlatan, sa vorbeasca bine si sa se priceapa sa vânda publicului sticlute cu miracole, Barba a recunoscut ca desi i-a venit ideea sa lege cele doua tipuri de sonoritati, ritmurile afro-braziliene si opera, principalul sau scop ramânea, totusi, ca publicul sa admire dansurile Orixá.
Ceea ce s-a intimplat si cu spectatorii bucuresteni. Intr-un colt al scenei, in costume albe, trei afro-brazilieni stau tepeni in spatele tobelor inalte imbracate in matase alba si impodobite cu funda albastra. Intr-un costum de un alb imaculat, intrerupt doar de batista rosie, dansatorul afro cu barba grizonata citeste „Othello“ in timp ce-i asculta pe Pavarotti si Kiri Te Kanawa interpretând opera lui Verdi. Culorile sunt putine si primare. Albul e intrerupt doar de rosul sângelui si al pasiunii celui ce lectureaza tragedia shakespeariana, de albastrul pampoanelor si de verdele frunzelor si al vegetatiei care acopera partial tobele. In timpul conferintei gazduite de ARCUB, Barba declara: „Interpretul pe care l-am imaginat este, de fapt, un african care citeste «Othello» si asculta opera lui Verdi. Doar ca ritmurile Orixá intrerup muzica lui Verdi pâna când ajung sa domine cu totul. De fapt, pe mine ma interesa cum sa impersonez aceasta energie salbatica de care ai nevoie ca sa strangulezi persoana pe care o iubesti. Despre ea este vorba in ceremonia dansului din «Orô de Otelo»“.
Augusto Omolú joaca personajele principale: Othello, Desdemona, Iago. Interesat de fenomenul de aculturatie, Barba se concentreaza asupra modului in care tragedia lui Shakespeare si, pe urmele ei, opera lui Verdi, influenteaza mentalul artistic si miscarile performerului afro-brazilian. Julia Varley, care a participat la pregatirea spectacolului, a marturisit ca a avut mult de lucru ca sa infrânga in Augusto Omolú deprinderile baletului clasic, caci, pentru dansatorul care are si astfel de studii, postura eleganta sau ridicarea pe vârfuri veneau de la sine odata cu muzica de opera.
O vreme, opera se suprapune peste ritmurile tobelor. Treptat, sacadarea instrumentelor africane de percutie, ramâne singura alaturi de vocea lui Cleber Conceição da Paixão. Debordarea salbatica de viata poate incepe. Cei trei africani, Cleber Conceição da Paixão, Ubirajara Santos Monteiro, Luciano Xavier da Silva, bat cu pasiune la tobe. Fetele lor exulta de viata. Muzicienii se lasa prinsi cu totul de seva feroce a ritmurilor, dupa cum si fata dansatorului e arhisugestiva. Acum, Augusto se dezbraca pâna la brâu. Pielea sa de ciocolata straluceste in lumina. Ochii mari pulseaza de viata. Dupa spectacol, Eugenio Barba a explicat ca principalul sau efort s-a concentrat la nivelul privirii pentru ca fata dansatorului sa devina cât mai expresiva. Gesturile acestuia devin halucinante. In ritmul tobelor, picioarele sale bat frenetic ritmul. Miscarile tâsnesc din seva originara a viului. Augusto danseaza cu mâinile, cu umerii, cu causul palmelor, cu soldurile. Aproape fiecare parte a corpului sau se transforma in particula de expresie.
Spectacolele au constituit, ca de obicei, crema festivalului. Dar organizatorii au avut grija sa anexeze si partea teoretica prin dezbateri, conferinte si colocvii, ca si prin lansari de carte, cum a fost chiar cea a lui Eugenio Barba, „Casa in flacari – despre regie si dramaturgie“, aparuta la Editura Nemira. Cât despre dimensiunea de sarbatoare, aceasta s-a manifestat si prin acordarea celui de-al treilea Premiu International al Festivalului „Shakespeare“ cunoscutului regizor Eimuntas Nekrosius. In valoare de 10.000 de euro, premiul a fost oferit de Institutul Cultural Român si inmânat de directoarea sa de imagine, Mirela Sandu. Nu e prima oara când ICR pune umarul la Festivalul „Shakespeare“. La editia precedenta, Institutul Cultural Român a asigurat venirea celebrului Wooster Group oferind 250 000 de dolari pentru ca publicul român sa aiba sansa sa se intâlneasca cu „Hamlet“ montat de grupul de avangarda intrat deja in istoria teatrului. Despre aceasta, cititorii revistei „Cultura“ au citit la vremea respectiva. Despre alte savuroase intâlniri prilejuite de editia din 2012 a Festivalul „Shakespreare“ vor citi in numarul viitor.
Autor: CRISTINA RUSIECKIApărut în nr. 373