„Domnul Puntila si sluga sa Matti“

Teatrul sibian, de data aceasta prin sectia germana, a oferit publicului si un alt spectacol savuros, „Domnul Puntila si sluga sa Matti“, de Brecht, in regia Ancai Bradu. Ceea ce a facut regizoarea, pe scena goala, ocupata in majoritatea timpului de o masinuta care se plimba in sus si in jos, a fost sa speculeze punctele tari ale lui Brecht, reusind sa fereasca spectacolul de excesele si plictiseala pe care le poate produce, in unele cazuri, efectul de distantare. Sau de diluarea pe care o mai aduc din când in când songurile. Daca montarea e cuceritoare, aceasta se datoreaza in primul rând ritmului diabolic imprimat de regie si energiei explozive din prestatiile actorilor, mai ales a aceluia din rolul principal, Daniel Plier. In interpretarea lui, Domnul Puntila devine un idealist incandescent mixat cu un cinic malitios. Actorul frânge cadentele si traieste totul inflacarat la maximum, fie ca e vorba de idealuri sociale, fie de… betie. O adevarata bomba care respira energie prin tot corpul! Sluga sa, Matti, sustinut cu nuante multiple de Wolfgang Kandler, se autoironizeaza, distantându-se mucalit, intr-o maniera suta la suta brechtiana. In rolul fiicei lui Puntila, Iulia-Maria Popa, nabadaioasa si atâtatoare, capteaza atentia cu feminitatea ei ludica si cu flacaruia care ii luceste fara astâmpar in ochi. Aceste trei performante actoricesti, adevarate locomotive teatrale ale spectacolului, injecteaza voltaj, nu gluma, in public. Apoi, Franz Kattesch, in pretendentul la mâna fiicei, anost cât trebuie, suficient de lichea, unsuros, chintesenta a oportunismului, face un diplomat care inchide ochii bucuros la infidelitatile logodnicei, caci are prea mare nevoie de banii tatalui ei ca sa-si permita sa mai joace si rolul demnitatii. In timpul logodnei, el isi va mobiliza toate volutele de autocontrol ca sa se convinga ca socrul nu intentioneaza sa-l ofenseze, desi insultele acestuia sunt din ce in ce mai clar exprimate.
In fond, toate partiturile spectacolului sunt interpretate savuros. In traseul in care Puntila se logodeste cu patru femei, prestatia fiecarei actrite este impecabilã. Chiar daca in aparitii condensate, Natalie Sigg, Enikö Blénessy, Emöke Boldizsár si Johanna Adam reusesc sa transmita maximum de tipologic al personajului. O prezenta foarte agreabila se dovedeste si Renate Müller-Nica. Distantarea brechtiana ii vine manusa, actrita jucând din poignet, cu o doza de ironie subtila tot timpul intiparita pe fata.
Cu asemenea interpreti, scenele taiate scurt se deruleaza intr-un ritm dement, fara timpi morti, pentru a culmina cu finalul in care sticlele de plastic rasturnate din roaba par sa invadeze scena. Bine legat, spectacolul „Domnul Puntila si sluga sa Matti“ curge spumos ca o sampanie buna. Prin cele trei montari ale recentei ministagiuni, Teatrul National „Radu Stanca“ Sibiu pare sa fi dat lovitura. Deloc mai prejos a fost si ultima sa premiera, „Insula“, de Gellu Naum, in regia lui Vlad Massaci. Dar despre aceasta in numarul viitor.