„Comerciantii vând inca sens si asta imbolnaveste lumea“.

Interviu cu Sebastian Big, clarvazator sintactic

Sebastian Big, pe care il gasiti pe dertourister.eu, este unul dintre cei mai buni clarvazatori sintactici pe care ii cunosc, o meserie de viitor in timpuri de criza nu atât economica, cât conceptuala. Profetii semantice de orice natura, sociala, psihologica, literara etc., au incercat multi oameni in trecut, rezultatele fiind dezamagitoare, iar directiile de urmat neclare, in ciuda eforturilor asidue de a le urma. Sebastian Big, artist vizual, dar de formatie filozofica si cu traduceri din Virilio, Baudrillard, Derrida & Stiegler, cauta sa isi valorifice talentul pe piata româneasca media si artistica, insa metodele sale clarvazatoare sunt puse, deocamdata, la indoiala de un sistem cantonat in factualitatea imediata. Curatorul independent Stefan Tiron descrie abilitatile clarvazatoare in domeniul artistic ale lui Sebastian Big astfel: „In genere, iti e teama sa privesti in trecut, de frica sa nu vezi ideea sau lucrarea ta deja facuta de cineva. Dar cu ajutorul lui Sebastian Big poti recapata o noua siguranta, poti privi in viitor si poti sa zici, uite ce o sa ajung sa fac, uite ce voi ajunge sa pictez, uite unde o sa expun si atunci poti sa te pregatesti, poti sa te antrenezi pentru acel moment inevitabil“. Socul intâlnirii cu Big s-a produs pe când construia, alaturi de alte persoane in luna februarie a acestui an, un cort-sauna, in curtea unei foste fabrici de pensule, transforma in spatiu expozitional, la un festival de arta contemporana virtuala si tribala. In sauna stropita cu bere, in mirosul puternic al aburilor de hamei, am povestit despre intoxicatia si hiperproductia de sens din lumea contemporana, intoxicatie la care face referire si in interviul de mai jos.

Vremurile de criza ale capitalismului necesita clarviziuni si prospectiuni in diverse domenii de cunoastere pentru a gasi solutii sintactice sau de alta natura la problemele existente. Care sunt serviciile pe care le poti oferi cu firma ta pentru a solutiona câteva dintre problemele prezentului in viitor?
Capitalul este intotdeauna irational si in criza, ca si eternul feminin. Irationalul nu e ceva de ordin problematic, adica ceva care poate fi rezolvat, ceva la care exista solutii. Dumnezeu, de exemplu, nu poate fi rezolvat. El nu are solutie. Folosesc aici Dumnezeu ca epitom pentru irational. In linii mari ceea ce ofer e in primul rând acest know-how: capitalul e ceva de ordin irational, fictional, metaforic, un soi de mijloc de transport in comun, in care poti sa alegi sa te sui sau poti sa alegi sa nu te sui. Am aici o mica povestioara a unui amic, care in anii 80 urma ciclul primar la o scoala din Cluj si lua troleul pentru a ajunge la scoala. Evident ca fiind o fiinta micuta nu reusea sa dea din coate indeajuns pentru a se sui in troleu si intârzia mereu la scoala. Din aceasta suferinta s-a nascut visul lui, acela de deveni „Omul troleelor“ (asemeni lui Spiderman, Superman etc.) Si pentru ce? Pentru a ajunge la scoala, la indobitocire… Putem spune ca, pe undeva, toti visam sa devenim omul troleelor si sa ne putem sui intr-un troleu numit Capital, capat de linie fiind tot indobitocirea si ignoranta. Mai pun la dispozitia clientilor alte modalitati sau mijloace de transport, in comun sau nu (personalizate, adica), pentru ca, orice ar fi, trebuie sa ramânem in miscare.

Este posibila o dezvoltare postcapitalista in viitor, asa cum se spera in anumite cercuri intelectuale vestice? Daca da, cum se poate intâmpla acest lucru la nivel sintactic?
Recomand cu caldura lectura Tezelor din aprilie. Orice lucru are nevoie de niste conditii pentru a avea loc. Ori aceste conditii (ale revolutiei) nu erau indeplinite nici in anii 30 si nu sunt nici azi indeplinite. Acest lucru se poate intâmpla doar sintactic pentru simplul motiv ca aceste conditii de posibilitate sunt ceva de ordin sintactic, sunt o configuratie practica/materiala, nu au nimic de-a face cu ceva de ordinul unui inteles, a unei semnificatii (istorice). Sa spunem ca am nevoie de 7 beri ca sa ma imbat, da? Ei bine, daca nu beau aceste 7 beri, nu ma pot imbata. Pot sa incerc sa ma conving ca sunt beat dupa doua beri, dar fictiunea nu sta in picioare, evident ca nu o sa mearga. Hence the expression: a te imbata cu apa rece.

Vor si scazute salariile tuturor bugetarilor sau vor fi impozitati cei mai avuti?
Spuneam mai sus ca eternul feminin e ceva de ordin irational. Nu se poate prevedea când se supara femeile, când te iubesc, de ce te iubesc etc. Deciziile guvernului actual sunt asemanatoare unei femei pe whiskey si prozac.

Cum poate fi schimbata cercetarea stiintifica, cu vastele ei acumulari burgheze, in sensul accentuarii unui spatiu al posibilului in detrimentul unui spatiu, extrem de vast acum dar si foarte populat, al probabilului?
De la sine. Evolutia e functionala. Cred si ca ceea ce e posibil e necesar. Aia cu probabil e meteo cu Romica Jurca. Stii expresia conform careia multi ar urla daca prostia ar durea. Ei bine, eu sunt convins ca vom ajunge in punctul in care prostia va durea. Si atunci lucrurile vor fi foarte simple: nu belesti ochii (mintii), belesti pula, caci in fond cunoasterea, stiintifica sau nu, e putere. As mai introduce aici in mix si o alta chestie, numita ordinea accesului la hrana. La hrana se ajunge in ordinea descrescatoare a importantei membrilor unui grup. Asa si cu Universitatea de exemplu: la inceput a avut acces nobilimea, apoi burghezia, apoi proletariatul, apoi taranimea. Acum suntem undeva pe la sfârsitul accesului taranimii si inceputul accesului hibrizilor (in România e extrem de vizibila, de exemplu, clasa celor care nu mai sunt deja tarani dar nici nu sunt inca oraseni). Mai trebuie sa precizez consistenta continuturilor ingerate pe final de masa? (filmul „Idiocracy“ e un exemplu dragut de post-inteligenta)

De ce lucrurile ar trebui sa fie altfel decât ceea ce sunt, mai ales pentru cei care nu sufera din cauza lor?
Lucrurile nu au cum sa fie decât asa cum sunt. Asta e singura lor ratiune. Produse proaste, alterate, pe piata, gen religia, psihologia, dealerii de droguri, monsanto, hollywood etc.; comerciantii vând inca sens si asta imbolnaveste lumea, de acolo cred si suferinta (de suferit toata lumea sufera, tocmai din cauza nevoii de sens, direct proportionala cu lipsa acestuia).

De ce lucrurile ar fi mai degraba lipsite de sens decât „intru“ sens?
Când spun sens, vreau sa spun inteles, sau semnificatie, sau, putin mai tehnic, idee in sens platonician. Ca si cum pe lânga ceea ce apare, care nu este decât un pur produs al hazardului, ar exista un altceva, care nu e entropie ci e, dupa cum ii spune si numele, sens. Lipsa de sens nu implica lipsa de logica. Logica (de exemplu relatia cauza-efect) e ceva intern realitatii (ceea ce este), sensul nu este decât un efect de realitate, o figura de stil, daca vrei (nu scapam niciunde de metafora). Obisnuinta e a doua natura si in atâtea zeci de mii de ani de desavârsire a speciei umane, cred ca nevoia asta de sens a devenit unul dintre cele mai bine intiparite reflexe conditionate ale speciei. Becul pavlovian fiind in acest caz chiar realitatea. Cum deschidem ochii in dimineata unei noi zile, se aprinde becul realitatii si noua incepe sa ne saliveze glanda dupa sens. Nevoia de sens, sau cererea (gresit spus cerere pentru ca in ordinea capitalului nu exista cerere ci doar oferta si anume excedent de oferta, direct proportional cu marimea profitului anvizajat) de sens creste direct proportional cu gradul de entropie (al civilizatiei). Si asa ajungem sa cautam sensul in mate de porumbei, de gladiatori sau in cenusa de evrei. Apropo de asta, sunt curios ce forma va imbraca sacrificiul uman la acest urmator apogeu al sensului/abendland al civilizatiei.

Cum va arata consumismul abstract al viitorului, cantonat deocamdata material in obiecte si, putin saltând materialismul, in marci?
Va arata asa cum a mai aratat in regimurile comuniste. Sloganul a fost, este si va fi: consum rational. Valoarea de schimb e a produsului, nu e ceva exterior.

Esti publicitar, in cea mai buna din lumile posibile peste, 40 de ani. Trebuie sa vinzi ceva, daca notiunea de a vinde mai are sens. Ce ai vinde? Sau doar ai darui?
As face schimb.

Un scenariu utopic si un altul distopic in privinta artei contemporane a viitorului, te rog. Vor fi alte pisuare produse in masa in vechile fabrici transformate in galerii contemporane sau o arta emancipatorie? Sa ne emancipeze catre ce orizont? Vor mai fi orizonturi si intretaieri de ele?
Arta in general trebuie sa se intoarca in strada si nu vorbesc aici de street art. Produsele trebuie vândute direct in strada si asa poate va disparea si monstrul asta birocratic al intermediarilor. Exista mii de fundatii, galerii, curatori, manageri culturali, ONG-uri, fabrici, arci (pluralul de la arca), proiecte, dependenti, independenti, sectoare, plantoane, etc. dar artistul e tot rupt in cur si fara nici o legatura cu publicul. Vreau sa scot in strada atât propria-mi persoana cât si ceea ce produce ea si daca publicului ii place ceea ce fac sa aiba posibilitatea de a schimba doua vorbe cu mine sau de a cumpara direct de la mine acel ceva. Si asta nu doar in ghettourile din weekend sau din sarbatorile legale când pudelii hand made oriented sunt acceptati pe strada. Chiar voiam sa iti propun asta, ca tot ai tu treaba cu spatiul public din Cluj: ar trebui niste legitimatii cu care sa ai voie sa comercializezi arta pe strada la orice ora din zi si din noapte. Chiar daca in spatii clar marcate (cum ar fi pietele istorice, de exemplu). Ar aduce chiar un plus de farmec local, nu-i asa? Cât despre emancipare/vindecare, nu stiu ce sa zic, o astept pe aia sexuala si dupa aia mai vedem, vorbim.

Ai vreo mantra?
Nu am o mantra, am doua mai mici, dar sunt secrete.