Nicu Ilie: Problema lui „acasă” – denotativ și conotativ

Privim zilnic imagini din Ucraina. Case și apartamente distruse. Oameni care dorm în subterane. Orașe reduse la grămezi de cărămidă și moloz. Morți neîngropați, abandonați în stradă. La adăpostul umbrelei NATO, știm că este improbabil să ni se întâmple aceleași lucruri.
Înotdeauna, viitorul este cel care ne va spune dacă asemenea evenimente, de un tragism extrem, sunt o simplă paranteză a traseului spre o societate mai umană și mai rațională sau dacă suntem, pe propria noastră punte transatlantică, mici interpreți din orchestra de pe Titanic. Dincolo de inevitabila angoasă pe care o provoacă puseul de istorie medievală – irațional, ilegal și de o violență extremă –, care este invazia rusă din Ucraina, ne continuăm viața de zi cu zi cu părerile, provocările și valorile pe care ni le-a adus mileniul 3.
Locuirea are o poziție centrală în reconfigurarea comunităților umane pentru a se adapta la noile oportunități apărute în revoluția digitală. Locuința însăși capătă o importanță și o complexitate tot mai mari. Dacă încă mai sunt pe glob comunități primitive, pentru care cortul este o locuință satisfăcătoare, casa modernă, mai ales prin trecerea la 5G, pe lângă toate funcțiile clasice, capătă multe roluri noi: ea devine un micro-hub comunicațional, cultural și chiar economic, necesitând tot mai multe spații specializate. În continuarea sa, urbanismul, mai ales dacă este aplicat cu inteligență, duce, prin integrare și automatizare, la concentrarea și eficientizarea resurselor de orice tip și cu orice utilitate, potențând funcțiile sociale și comunitare, determinând creșterea netă a calității vieții prin accesul la informație, produse, utilități, educație, sănătate, cultură.
Primul și proximul pas în adaptarea speciei umane la noile tehnologii, cu riscurile lor fundamentale, dar și fantasticele lor oportunități, trebuie făcut, așadar, acasă. Toată această tranziție de la o lume metamorfică, mai mult sau mai puțin egală cu sine timp de sute de ani, la una dinamică și polimorfă, toată această căutare a unui nou echilibru între politic și privat, între solid și virtual, între individual și colectiv are, ca prim epicentru cultural, reinventarea locuirii.
Problema lui „acasă” – denotativ și conotativ – este deja una de o complexitate extremă. Încet-încet, în noul „acasă” se topesc toate valorile, sentimentele și aspirațiile epocii postindustriale, dar înglobăm și toate fracturile sociale, ideologice, educaționale și economice ale între-lumilor industriale și postmoderniste.
Omul – casa – orașul devine o axă prin reconstrucția căreia se pot reduce disparitățile dintre comunități și poate fi contracarată recenta ghetoizare digitală care, netratată, provoacă deja un ultraconservatorism simplist și violent, având ca efect conflicte politice șocante și extreme.

Strategiile și scenariile de dezvoltare umană corespund în mare parte cu cele pentru dezvoltarea urbană. Punctul de plecare îl constituie studiile și datele brute care arată corelații clare între urbanitate și Produsul Intern Brut sau valoarea adăugată, valabile nu doar în era contemporană, ci și în orice alt moment istoric. În prezent, conform datelor oferite de Banca Mondială, 55% din populația lumii locuiește în orașe și generează 80% din PIB-ul mondial. Pentru comparație, în 1960 populația urbană era de 33% din total populație. În cifră brută, zonele urbane totalizau un miliard de locuitori. PIB-ul global per capita era de 445 de dolari. În 2020, 56% din populație locuia în mediul urban, cu un total de 4,2 miliarde de oameni. PIB per capita a urcat la valoarea de 10.926 de dolari – o creștere de aproape 2500%. Cifrele sunt nominale; dar și în termeni reali, calculând devalorizarea monedei de referință și inflația prețurilor de consum, creșterea e de 460%. Deci un om de astăzi este de aproape 5 ori mai productiv decât unul din 1960, iar mare parte din această diferență este atribuită dezvoltării urbane. Pentru anii următori, dezvoltarea urbană va continua. ONU prognozează pentru 2050 o populație de aproape 10 miliarde, dintre care 68% va locui în orașe. Respectiv, două din trei persoane. Conform unei proiecții PwC, acest fenomen va fi însoțit de dublarea economiei mondiale în 2037 și aproape triplarea sa în 2050.

(În imagine: scenografie de Irina Moscu, „Macelaria lui Iov”, foto Constantin Dimitriu)