O poveste care, deși este cunoscută de toată lumea, își păstrează secretul până la final, într-o desfășurare de evenimente ce durează două ore și puțin. Chiar dacă este ceva mai mult de atât, cam așa ar putea fi rezumat „Todos lo saben”/ „Everbody Knows”, cel mai recent film al regizorului iranian Asghar Farhadi, care semnează, ca de obicei, și scenariul. Tot ca de obicei, Farhadi se orientează spre poveștile misterioase, construite ca un thriller, în care, de la început până la final, spectatorul este pus într-o stare de așteptare și tensiune ce constituie însuși spiritul fimului.
De la „Darbareye Elly”/ „About Elly”, filmul său din 2009, trecând prin „A Separation” (2011), „Le passé” (2013), „Forushande”/ „The Salesman” (2016) și încheind – deocamdată – cu filmul din 2018 („Everybody Knows”), Farhadi m-a atras de fiecare dată prin maniera sa de a imagina scenariul și de a-l transpune în acțiune și imagine. Deși unele dintre ele pot fi trecute la categoria „thriller”, regizorul știe să calce pe accelerație – nici prea repede, nici prea încet –, să te prindă în tramă, să te țină acolo până la sfârșit, înșelându-ți adesea bănuielile.
„Todos lo saben” urmează aceeași „rețetă”, numai că, spre deosebire de celelalte producțiii amintite mai sus, este mai occidental, mai linear, ceva mai… comercial. Asta, în primul rând, prin distribuția sa. Prin cuplul Penélope Cruz și Javier Bardem, Farhadi atrage privirea și atenția și le îndreaptă spre o poveste care, în linii mari, nu e cu totul originală. În timpul unei nunți în familie, fiica Laurei (Penélope Cruz) este răpită și se cere o recompensă pentru a fi eliberată. Desigur, nu trebuie anunțată poliția, altminteri, adio și la revedere. Toată lumea se agită, toată lumea e suspectă. Misterul se restrânge treptat, trece dinspre exteriorul familiei și ajunge în interiorul acesteia și… acolo rămâne.
Dacă ar fi doar atât – și, uneori, e la un pas de a fi doar atât –, filmul lui Farhadi ar reprezenta un compromis făcut pieței. Ne-ar spune și ne-ar arăta ceva ce „toată lumea știe”. Ceea ce îl diferențiază sunt tușele pe care regizorul și, totodată, scenaristul le adaugă, felul în care crește tensiunea, prin indicii spre suspecți care nu se adeveresc în cele din urmă, și finalul care nu oferă o rezolvare – deși, aparent, jocul este cu toate cărțile pe masă –, ci deschide spre o nouă dilemă, de un alt calibru. Iar aici mi se pare că și stă greutatea filmului, concentrată în scena finală. În plus, în acest film, ca și în alte filme ale sale, Farhadi știe să observe și să redea relațiile dintre oameni, în special, relațiile de familie, drămuiește bine informația și o face să se plimbe, ațâțătoare, de la unul la altul. Vina se împarte, nimeni nu este inocent în această dramă de familie, care vine să zgândăre vechi răni.
Sincer, prefer construcția din „About Elly” sau „The Salesman” pentru indicibilul, sugestia și eleganța cu care operează acolo Farhadi, spre deosebire de traseul cam bătut și răzbătut din noul său film. Mi se pare și că prezența a două staruri cum sunt Cruz și Bardem îți abate atenția de la evoluția personajelor și a acțiunii, oferind o demonstrație câteodată cam golită de substanță. Însă ceea ce rămâne, cu siguranță, e un film care se desprinde de medie și tinde spre mai mult. Pentru că, vorba ceea – dar nu tocmai –, sensul stă în ochiul privitorului.
- Proză. Provizii și vinovăție - 4 iunie 2020
- Film. Anytime, online - 4 iunie 2020
- Arta parfumului. O artă volatilă, cu un statut pe măsură - 26 februarie 2020