Două evenimente de tradiție ale toamnelor muzicale clujene au contribuit la afirmarea noii generații a jazzului român. Mai întâi:
Transilvania Jazz Festival
În 2022 s-au împlinit 15 ani de la inaugurarea Festivalului de Jazz Transilvania. O denumire prin sine însăși sacrosanctă, de rezonanță universală, care tocmai de aceea impune respectarea unor elevate criterii axiologice din partea celor ce o utilizează. Doamna Simona Hodoș, inițiatoarea evenimentului, a optat – pe bună dreptate – pentru Cluj ca loc de desfășurare: capitala cultural-istorică a acestei provincii române a fost dintotdeauna un spațiu optim pentru aducerea în prim-plan a „muzicii secolului 20”, cu adaptările de rigoare la contextul estetic al ultimelor două decenii. Întrucât managera rezidează în Canada, pentru rezolvarea unora dintre chestiunile organizatorice dânsa a apelat la bunele servicii ale Claudiei Both, precum și la Ioana Lascu, împreună cu care avusesem onoarea să prezint câteva dintre edițiile precedente ale acestui festival.
Înaintea crizei sanitare mondializate de tristă amintire, doamnele Hodoș și Both mă rugaseră să le facilitez o audiență la rectoratul Academiei Naționale de Muzică G. Dima, instituție de învățământ superior muzical care și-a celebrat în anul 2019 un secol de existență. Domnul rector, eminentul violoncelist Vasile Jucan, ne-a întâmpinat pe toți trei cu maximă comprehensiune și disponibilitatea de a susține nobilele intenții ale Festivalului de Jazz Transilvania. Astfel a devenit posibilă desfășurarea următoarelor ediții ale evenimentului autumnal în ospitaliera Sală Studio a ANMGD (unde stagiunea muzicală începe odată cu anul universitar și continuă neîntrerupt până la vacanța de vară).
La ediția a XV-a constatai cu plăcere că Festivalul și-a amplificat sfera de cuprindere, prin colaborarea cu Modulul de Jazz al ANMGD (despre implicarea directă a subsemnatului la fondarea acestuia, petrecută în 1997, deci acum un sfert de secol, am relatat și în recentul volum Jazz contextele mele, apărut la editura ieșeană Junimea, anno 2022). O conjunctură fastă face ca în prezent nucleul de învățământ superior jazzistic de la Cluj să beneficieze de un coordonator pe cât de dinamic, pe atât de inspirat: tânărul pianist, compozitor, aranjor Dima Belinski (al cărui prenume coincide, cum se observă, chiar cu cel al întâiului rector al instituției!). Ca mediatoare a conlucrării dintre Transilvania Jazz Festival și noul proiect al lui Belinski la Modulul de Jazz a acționat d-na conf. univ. dr. Oana Bălan-Budoiu, șefa Departamentului Relații Externe al ANMGD.
Acest complex de împrejurări a dat naștere unei remarcabile gale inaugurale, puse în scenă de Dima Belinski și al său DSP (= Dima Student Project). În principiu, e vorba despre un fel de big band embrionar, alcătuit din studenți și masteranzi ai ANMGD, apți să interpreteze cu nonșalanță aranjamente demne de marea tradiție a orchestrelor de jazz afroamericane. Reușita demersului e cu atât mai semnificativă, cu cât ansamblul obține efecte fastuoase printr-o formulă quasi-ascetică, în care instrumentele de suflat sunt parcimonios reprezentate: Cristian Munteanu/saxofon alto (de asemenea, cu atestate competențe de clarinetist), Andrei Rusnak/trombon, Claudiu Cebotari și Ștefan Ilaș/trompete, plus oaspetele de onoare, Pasha Fedotov din Ucraina, la sax tenor. Secția ritmică îi cuprinde pe Belinski/pian și, totodată, dirijor, Marc Pocola/baterie, Tamás Fábian/bas acustic și electric, cărora li se alătură violinistul Cornel Bucșa cu frazările sale swingate în maniera consacrată de Stéphane Grappelli. De altfel, swing-ul este elementul principal pe care se bazează elegantele vestminte orchestrale conferite de Dima Belinski mult-fredonatelor standards ce alcătuiesc repertoriul. Înseși titlurile acestora devin pretexte pentru etalarea vervei humoristice a liderului întregului proiect. Ca prezentator al propriului concert, Dima combină semnificația titlului cu menționarea unor ipotetici sponsori, cam așa: Take the A Train (sponsorizat de CFR Călători); Fly Me to the Moon (sponsor: Aeroportul din Cluj); How High the Moon (sponsor principal: Magazinul de Etnobotanice) etc. Cu un asemenea pianist-improvizator, energetic și charismatic, nu e de mirare că spectacolul „curge” dezinvolt, etalând subtilități armonico-ritmice, agreabile surprize generate spontan de tinerii instrumentiști, capabili să-i captiveze pe spectatori – indiferent de etatea, profesiunea, sau de eventualele prejudecăți ale acestora referitoare la jazzul „clasicizat”.
Pe parcursul recitalului au survenit și câteva piese interpretate vocal. În acest domeniu, supremația e deținută de Laura Orian – ex-colegă de Conservator cu Dima Belinski (din perioada când tocmai inițiasem Cursul de Estetica Jazzului la ANMGD). În anii din urmă, Laura se profilează tot mai mult ca stea în curs de afirmare a jazzului român. Deși oarecum subminate de o discreție excesivă, talentele sale de vocalistă, pianistă, keyboardistă se maturează de la an la an, de la o evoluție la alta. La Festivalului Transilvania, a interpretat (în portugheza-braziliană a originalului) o versiune în tempo presto a emblematicei piese Chega de Saudade, prin care spre finele anilor 1950 se lansa la Rio de Janeiro originalul stil bossa nova. Alte prestații vocale s-au datorat vocalistei Sorana Ionescu, actriței Ioana Maria Repciuc (recent prezentă în filmul Mirciulică) și vocalistului Andrei Petruș.
În aceeași ambianță de antantă jazzistică s-a plasat și recitalul quasi-debutanților din Trio-ul Blue Link: David Luca/pian, Tamás Fábian/bas și Marc Pocola/baterie și vibrafon. Trei tinere talente care, peste scurt timp, aveau să repete performanța lor artistică la alt eveniment de tradiție al toamnelor muzicale clujene:
Festivalul-concurs Jazz Napocensis
La fel ca în descrierea de mai sus, și în acest caz principalele merite în perpetuarea unei valoroase tradiții jazzistice revin unor oameni care sfințesc locul: Stefan Vannai conduce din 1982 ansamblul Gaio, devenit în 1997 big band al Academiei Naționale de Muzică din Cluj. Tot dânsul întreține flama jazzului la Casa de Cultură a Studenților Dumitru Fărcaș din aceeași urbe, unde beneficiază de generoasa susținere a directorului Flavius Milășan. Astfel fu posibilă organizarea ediției nr. XXVIII a Festivalului-concurs Jazz Napocensis (inițiat de același Vannai și „botezat” astfel de regretatul jazzofil Ion Pitty Vintilă). Spațiul nu-mi permite să desfășor aci amplele liste ale muzicienilor de jazz afirmați de decenii atât în cadrul big band-ului Gaio, cât și în concursurile anuale. Însă, ca membru cu vechi state de serviciu în juriile J.N., pot afirma că și ediția din novembrie 2022 ne-a oferit reale speranțe pentru viitorul jazzului nostru. Astfel, în continuarea bunei colaborări cu Departamentul de Jazz al Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași, condus de reputatul pianist/compozitor/profesor Romeo Cozma, avurăm parte de un nou „contingent de talente” din zona Moldovei. „Marele premiu pentru interpretare vocală” i-a fost acordat studentei Miriam Obadă, ce uimește prin maturitate interpretativă, simț al nuanțelor, muzicalitate și artisticitate înnăscute. Diana Rogojină (premiul I vocal) e o cântăreață de certă sensibilitate, manifestată cu acribie în reformularea nostalgicei bossa nova compuse de Richard Oschanitzky pentru coloana sonoră a filmului Parașutiștii (arie lansată la începutul anilor 1970 de Aura Urziceanu). Alte premii au revenit vocalistelor Laura Mogorean, Mara Kovacs, Cecilia Șerban, în timp ce impetuosului pianist Emanuel Stempel Emanuel Stempel, originar din Bucovina, îi fu acordat „Premiul pentru excelență în acompaniament”. Juriul – în consens cu publicul – a apreciat prestația surprinzătoare a adolescentei de 16 ani Maria Daria Brojbang din Petrila (elevă la Liceul Mihai Eminescu din Petroșani), recompensând-o cu premiul „Revelația festivalului”. Diplome onorifice au primit membrii formației de acompaniament Jump Jazz Band și debutanții din trupa Rawee Jazz Band, alcătuită din thailandezul Rawee Lertkulvanich/sax tenor & ghitară și colegii săi de studenție clujeană, Patricia Manciu/baterie și Alex Brumar/ghitară.
La scurt timp după succesul de la Transilvania Jazz, Trio-ul Blue Link și-a reconfirmat valoarea printr-o evoluție de mare clasă, în etonant contrast cu etatea „sub-20” a membrilor săi. Avem de-a face cu o fastă conlucrare de spirite libere, vitale, dornice să absoarbă tot ce e mai autentic în esența jazzului și să-și manifeste plenar identitatea. Pianistul David Luca abordează claviatura cu dezinvoltură și imparabil avânt creativ, chiar și atunci când tramele melodico-armonice sunt deja ferm instalate în memoria afectivă a ascultătorilor (d. ex., teme precum A Night in Tunisia de Dizzy Gillespie sau Armando’s Rhumba de Chick Corea). Basistul Tamás Fábian acționează ca liant de încredere între pian și percuție, iar bateristul Marc Pocola susține fundalul ritmic într-o eclatantă demonstrație de inventivitate, preciziune tehnică și fantezie improvizatorică. De altfel, abilitățile lui Marc (și) ca vibrafonist sunt un atu rar întâlnit pe scenele noastre, ce ar merita să fie exploatat în beneficiul evoluției viitoare a promițătoarei trupe. Multiplele calități individuale ale celor trei tineri se contopesc într-o efervescentă intercomunicare, contaminată de magia jazzului. Pe bună dreptate, debutul Trio-ului Blue Link fu recompensat cu Trofeul Festivalului Jazz Napocensis.
Gala finală ne-a permis, de asemenea, să evaluăm stadiul actual în care se situează big band-ului Gaio, în momentul aniversar al celor patru decenii de la debut. Din 1982 și până azi, dl. Stefan Vannai și-a asumat (și dus la îndeplinire) nobila misiune de a îndruma primii pași ai tinerilor dornici să se exprime prin arta jazzului. Pare aproape neverosimil ca o orchestră ai cărei membri sunt în majoritate debutanți și, tot în majoritate, studenți ai Academiei Naționale de Muzică G. Dima, să atingă – după doar trei-patru repetiții – un asemenea nivel de omogenizare, acuratețe intonațională, energie colectivă, chiar și în absența unor mari performanțe solistic-improvizatorice. Aș menționa, ca aspect inedit, prezența a două tube, aliate cu saxofonul bariton mânuit de „stranierul” Giuseppe Acampora (transilvăneanul naturalizat, asociat vitalei orchestre), elemente ce conferă ansamblului o expresivitate sporită în abordarea registrului grav. La 40 de ani de la inițierea singularului său proiect, dl. Vannai merită deplina noastră considerațiune pentru jumătatea din viață dedicată cultivării noilor generații ale jazzului român contemporan.