Interviu cu Alexandru Boureanu,
manager al Teatrului Naţional din Craiova
Teatrul din Craiova s-a mișcat rapid și eficient în această perioadă a închiderii sălilor de spectacol. Cum s-au născut ideile și cum s-au transformat ele într-o strategie? Cât erați de pregătiți? Ce resurse umane sau tehnologice ați simțit că vă sunt necesare? Cum le-ați găsit atât de repede?
Ideile se nasc din necesitate, dar și din libera asociere a contrariilor pe care o permite inteligența fiecăruia. Suntem Teatrul Național Craiova, e musai să fim inteligenți! Pregătit nu a fost nimeni, nici marile puteri care au căzut ca popicele în momentul în care epidemia s-a declanșat la scară mondială. Ai zice că a fost o punere în act absolut surprinzătoare: dacă nu ar fi murit oameni, am fi spus că e cel mai mare happening desfășurat la scară mondială de când e lumea…
Instituțiile de cultură europene și naționale (instituția noastră cumulează aceste atribute, cu excelență) au profitat de imensa lor rezervă tezaurizată în zeci și sute de ani de existență (TNC împlinește în acest an 170 de ani!) și au conceput proiecte la distanță – iată cuvântul zilei, poate chiar al anului! – care să pătrundă în casele oamenilor izolați. Marea temă a teatrului, din toate timpurile, este catharsisul, teatrul cu asta se ocupă. Întrebați-i pe psihologi și vă vor spune că tot ce au sistematizat ei în meseria lor marea tragedie sau dramă antică propuseră deja: autoflagelarea lui Oedip, tragedia Iocastei, sacrificiul Ifigeniei, drama Niobei, tortura Danaidelor, culpa lui Aias etc. – toate aceste mituri transpuse scenic de marii greci sunt născătoare de paradigme culturale, așadar umane. Nu trăim nimic pe care cei vechi să nu-l fi trăit deja.
Resursele umane le-am „crescut” cu grijă, în timp, de la actori la cei implicați în munca inteligentă a producerii de evenimente. Direcția artistică a făcut lucrurile bune pe care le-ați văzut dumneavoastră online (e fain!). Alte câteva câteva sute de mii de oameni au apreciat în această perioadă arta și munca noastră. Și se cam știe: ars longa, vita brevis…
Aveți proiecte care au încercat să spargă bariera spectacolului așa cum îl cunoșteam cu toții anterior: de la „Teatroteca” la „Festivalul Internațional Shakespeare – home edition”. Cât de importantă vi se pare prezența on-line a producțiilor teatrale? Cum ați văzut o astfel de mutare?
E importantă în faza actuală în care ne aflăm, pentru ca oamenii să se simtă solidari chiar și în distanțarea rezultată în urma pandemiei. Oamenii trebuie să fie împreună pentru a munci, a crea și a se bucura de rezultatele muncii lor. Memoria unei instituții naționale cum este teatrul nostru este una care se înscrie în durata lungă a istoriei: putem povesti ani de aici înainte doar ce am făcut până acum. La momentul actual, am decis să ieșim din stupoarea provocată de apariția acestei pandemii și să răspundem cu ce știm mai bine: cu arta noastră. Chiar și atunci când trupul suferă, spiritul nu poate fi neglijat, cere egal tratament. Actorii au devenit sociali din izolare, comunicatori pentru cei relegați în casele și grădinile lor. Tehnica de azi e uluitoare, cu ajutorul ei am putut ajunge ușor la oameni și să ne facem astfel vizibili. Există un vizibil în invizibil și noi am putut produce astfel ceva ce anterior nu se făcea: teatrul livrat la domiciliu, o ofertă irezistibilă. Ceea ce cândva putea face doar televiziunea, și asta din ce în ce mai rar în ultimii ani, a devenit un fenomen „pandemic” (scuze pentru expresie, se vrea jucăușă): teatrul pentru toți. Am intrat în casele oamenilor ca musafiri și ei au fost foarte bucuroși să ne primească.
Dacă tot am ajuns în punctul în care o montare din 2014 poate fi văzută în 2020, iar o punere în scenă de la Craiova poate fi văzută la Galați, ce urmează? Adică: avem niște seturi de experiențe la nivelul instituției de teatru și avem o expresie a interesului la nivelul spectatorilor. Cum le instrumentalizăm? Sau: e momentul? e avantajos pentru toate părțile implicate? Ar putea teatrul să iasă din formula „aici și acum” și să ajungă la o flexibilitate și la o fluidizare a livrării spectacolului?
Ar putea, cu condiția ca feedbackul să fie de ambele părți: noi venim către un public virtual, dar ne dorim și un public masiv în sălile noastre. Respirația pe scenă a actorului nu poate fi redată nici cu cea mai fină tehnologie. Teatrul este întâlnirea dintre două respirații: cea a actorilor și cea a publicului. Când stările prin care trece eroul unui spectacol pe scenă trec în carnea spectatorului țintuit în scaun, la nici câțiva metri, așa ceva se numește transfer de energie, relaționare personală. Actul primordial este pe scenă, dar el poate fi reluat ulterior în formula de care vorbeați. A te distanța este prima mișcare dintr-o succesiune de gesturi care se finalizează cu reapropierea. Și încă ceva: teatrul nu este film, nici televiziune, chiar dacă în ultima vreme a împrumutat câte ceva de la aceste arte, profesii. Teatrul este reuniunea oamenilor în aceeași clipă, pe aceeași lungime de respirație.
Plecând din zona managementului și întorcându-ne puțin spre cea artistică: 1. ce vă place cel mai mult la „Rinocerii”, spectacolul difuzat acum la Teatroteca TNC? și 2. ce vă place cel mai mult din tot ce s-a montat recent la Craiova?
Diplomatic ar fi să răspund că atât spectacolul lui Robert Wilson, cât și alte spectacole montate în teatrul din Craiova îmi plac, fie și pentru faptul că reprezintă munca echipei pe care o conduc. Voi spune totuși că din spectacolul realizat pe textul lui Ionesco este minunat aleasă distribuția, cu o notă distinctă pentru prestația regretatului maestru Ilie Gheorghe în rolul Logicianului. Nu pot evidenția toate astea fără să nu apreciez la superlativ arhitectura atmosferei creată de echipa internațională a lui Wilson: lumini, sunet, video. Din repertoriul actual sunt spectacole care îmi plac și altele care nu – dar nu am voie să îmi fac explicite gusturile pentru simplul fapt că și acelea care nu îmi sunt pe plac au găsit rezonanță estetică în rândul publicului și mulți prieteni apropiați le apreciază. Iată câteva titluri care nu pot fi ratate dacă ajungeți în Craiova: „Casa cu suricate”, regia Radu Afrim, „Aias. Eseu despre demență”, regia Mihai Măniuțiu, „Elefantul din cameră sau The vibrator play”, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, „Radio”, regia Bobi Pricop, „Dacă am gândi cu voce tare”, același Radu Afrim, „Operațiunea Marte”, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, „RetroElectro”, regia Bogdan Georgescu, „Obsesii”, regia Yiannis Paraskevopoulos, „Vești bune. Final”, regia Alexandru Dabija, „Bang”, regia Theodor-Cristian Popescu. Nu e o surpriză, sper, cum voi încheia: Ne pregătim să vă așteptăm la teatru.
Sub genericul „Online e fain!” și hashtag-ul #teatruNcasACASAteatru, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a inițiat, încă din primele zile ale declarării stării de urgență în România și ale închiderii sălilor de spectacole, o serie de programe prin care să păstreze legătura cu spectatorii săi: Leapșa Digitală, Povestitorul Surpriză, Teatroteca TNC, Cafeneaua de Acasă, Suplimentul de Lectură, Videopoezia, Fețe de Teatru, Regizor la Rampă. Coordonatorul proiectului #TeatruNcasACASAteatru este Vlad Drăgulescu, directorul artistic a teatrului.
Festivalului Internațional Shakespeare, proiect anual a teatrului, a beneficiat și el de o organizare în mediul on-line și de nickname-ul „Shakespeare Home Edition”.
- Dan Coman despre spectacolul „La câțiva oameni distanță…” - 27 decembrie 2024
- Colecția Pantazi. Noile voci ale literaturii - 17 decembrie 2024
- Povestea care unește istoria recentă a Germaniei cu istoria recentă a României - 16 decembrie 2024