Nepal


Autor: ADRIAN SANGEORZAN
Cultura nr.:203 / 2008-12-11 / Sectiunea: Cultura cultura calatoriei :

Partea cea mai buna a unui sandwich e între cele doua felii, ne spune ghidul de cum iesim din aeroportul din Kathamandu. Prins între China si India, doi colosi care urca spre Himalaia din directii opuse, gâfâind fiecare în felul si pe limba lui, e greu sa-ti imaginezi Nepalul în postura unui sandwich prea fericit. Paradoxal, acest loc avea sa-mi aminteasca de România din anii comunismului când pâna si notiunea de sandwich se schimbase. Mi-am amintit dintr-o data de caminul studentesc din Cluj, unde în anii ‘70 un student din Angola m-a întrebat ce e si cum se face un sandwich, iar el si-a pus o felie de pâine între doua snitele. Nici eu nu stiam absolut nimic despre Nepal. Ajunsesem acolo complet nepregatit, doar trecerea prin India m-a ajutat într-un fel, asa ca am judecat totul prin comparatie. Nepalul pare ruda mai saraca a Indiei, una ciudata oricum, mai bine îmbracata, mai curata, cu munti înalti pe cap si zapada la tâmple.


Peisajul e cu totul altfel decât cel din India, de unde venim coplesiti ca niste extraterestri care tocmai au descoperit o planeta despre care nu stiusera nimic. Am zburat de la Varanasi, apogeul Indiei hinduse si budiste, unde am învatat simplu ca viata si mai ales moartea sunt în partea asta a lumii feliile adevarate ale sandwichului între care noi ne credem partea cea mai buna.  Dupa India, Nepalul pare un fel de usurare de care nu-ti vine sa te bucuri. Abia ne obisnuiseram cu socul pe care India ni-l produsese si chiar daca nu ne îndragostiseram de ea, eram cu siguranta fermecati si curiosi pâna peste cap.
A doua informatie pe care ne-o da ghidul e ca Nepalul e un regat pe duca. Mai exact ca regele Gyanendra, care înca mai locuieste în palatul regal si-a facut deja bagajele si asteapta doar sa piarda oficial alegerile aflate în curs de desfasurare. Ghidul pare un ghicitor tibetan sigur pe el. Toate prezicerile lui aveau sa se adevereasca în curând pentru ca în luna mai regele a trebuit sa paraseasca Nepalul, care a devenit un fel de republica federala. Omul nostru are trasaturi amestecate, ca majoritatea nepalezilor. Un amestec interesant, provocator, în care transparenta si simplitatea indienilor e pusa la grea încercare de ceea ce au mostenit de la chinezi. Cu cât urci spre Himalaia si te apropii de China, cu atât vei citi si vei întelege mai greu fetele oamenilor. Nepalul nu e o simpla prelungire muntoasa a Indiei. Totul pare mai adunat laolalta, mai organizat, mai curat. Muntii se vad înconjurând impozant orizontul acestei imense vai, numita Kathmandu Valley, care pâna în secolul al XVIII-lea a fost locuita de mici regate separate ce s-au luptat mereu între ele. Kathmandu, capitala Nepalului, e de fapt un conglomerat de orasele medievale pe care aveam sa le descoperim pe rând.
În prima seara am fost lasati de capul nostru pentru ca aici ne puteam îndeplini în sfârsit o nevoie simpla de care uitaseram, aceea a mersului pe jos. În India ne daduseram batuti. Aproape niciodata n-am putut înainta mai mult de câteva sute de metri fara a fi înconjurati de oameni care voiau sa-ti vânda ceva, sa cerseasca sau doar sa te atinga. Cu toate astea, în India nu te simteai în pericol, desi nu era niciodata vreun politist în jur. Te simteai doar foarte stânjenit, neputincios si putin vinovat ca nu poti face absolut nimic pentru toate ranile oamenilor, animalelor, pamântului, rani care stau asa, deschise de mii de ani ca niste plante carnivore. Doar tu, turist naiv, le crezi proaspete si vindecabile.
În Nepal au reaparut, de cum am iesit din hotel, uniformele, politia stradala si, ca sa ne simtim mai în siguranta, armata. Patrule înarmate pâna-n dinti cu veste antiglont, casti de otel si automate încarcate, vegheau la colturile strazilor. Din loc în loc, neasteptate cuiburi din saci de nisip, de unde ieseau amenintatoare tevile  unor mitraliere. Ce mare diferenta fata de orasele Indiei unde abia vedeai ici si colo câte o uniforma decolorata purtata de câte un politist înarmat doar cu traditionalul lathi, batul de bambus, simbolul autoritatii. Aflam ca în Kathmandu sunt aproape în fiecare zi proteste violente pentru Tibet, ciocniri, arestari, gaze lacrimogene.
De la hotel pâna la palatul regal sunt doar câteva strazi pe care le parcurgem cu greu din cauza traficului si a aerului  greu de respirat. Nu din cauza altitudinii, ci a poluarii imense. Mi-am amintit de cartile de yoga care ne acuza ca nu stim sa respiram corect. Toate masinile si motocicletele Nepalului par a trece prin acele piete din jurul palatului regal unde oamenii se misca tacuti cu masti sau batiste la gura. Te ustura ochii, iar praful n-apuca sa se aseze niciodata ca lumea. De pe zidurile palatului sclipesc tevile mitralierelor în razele lunii care pare a fi singura sursa de lumina pe care putem conta. Curentul electric e dramuit peste tot, se poate întrerupe oricând si n-am vazut niciunde un palat mai întunecos si mai sumbru. Cu sase ani în urma, fostul rege si întreaga familie regala fusesera masacrati de unul din membrii ei, un dement drogat, iar noul rege nu mai e dorit de nimeni. Copacii din curtea palatului nu au frunze, ci pasari. Zeci de mii de corbi si egrete albe stau ciorchine pe crengile copacilor gata sa le rupa. Imaginea e coplesitoare si neasteptata, suprareala, decupata parca dintr-un film facut pe computer sau dintr-un blestem asiatic pe care nu stim sa-l interpretam.  În fata unei benzinarii stau la coada zeci si sute de masini si motociclete. Benzina care vine din India e rationalizata. Un motociclist primeste doar trei litri o data. Încerc sa-i explic unui american din grup ca pe vremuri în Romania primeam doar 20 de litri de benzina pe luna si nu pricepe nimic.
Ajungem apoi în fata unei cladiri care ne da fiori. E sediul Partidului Comunist Maoist din Nepal. Secera si ciocanul stau semete deasupra unei imense porti rosii. In India ne-am obisnuit sa vedem peste tot svastica, stravechi semn hindus de buna primire. Ne-am obisnuit si cu disparitia crucii si-a simbolurilor crestine, dar nu
m-am asteptat sa regasesc atât de strident afisate tocmai simbolurile de care-am fugit. Lumea se schimba, mi-am spus a nu stiu câta oara, simbolurile s-au metamorfozat si ele. Peste munti e China comunista care asteapta foarte capitalist venirea flacarii olimpice. În India, unde saracia si resemnarea par fara sfârsit, cineva spunea ca putin comunism nu le-ar fi stricat acolo. De altfel, cele mai prospere doua state din India au guverne comuniste.