Basarabia culturala

Reverii, naluciri, vise, fantome si colaje trucate


Autor: Vladimir Bulat
http://ochiuldeveghe.over-blog.com
Cultura nr.:83 / 2007-08-02 / Sectiunea: Cultura controversei : dosar

1. Care este temperatura actuala a raporturilor culturale (dar nu numai) intre Romania si Basarabia?

2. A avut loc, in contextul post-90, un schimb real intre culturile celor doua tari? Care a fost sensul principal (R-B sau B-R)?

3. Care sunt temele curente ale dezbaterilor intelectuale din Basarabia?

4. Care e raportul dintre generatii? Cum este vazuta „generatia Vieru“ de generatia tanara?

5. In ce fel a influentat politicul recent climatul cultural din Basarabia?

6. Aveti impresia ca Basarabia nu este un subiect suficient mediatizat in Romania? Aveti impresia ca Basarabia este perceputa mai curand negativ (dispretuitor, plictisit) in Romania? Daca da, care sunt motivele?

7. Care sunt principalii actori de pe scena culturii basarabene? In ce raporturi de putere/ interese sunt ei distribuiti?

8. Care sunt principalele personaje ale culturii romanesti contemporane, asa cum apar dinspre Basarabia?

9. Credeti ca, dincolo de rolul nefast jucat de URSS in istoria Moldovei de peste Prut, Basarabia poate fi un exportator/ intermediar al valorilor rusesti majore?

10. Ce are de oferit Basarabia Romaniei? Dar Romania Basarabiei?

11. Credeti ca prejudecatile privind retardul cultural al Basarabiei fata de Romania sunt intemeiate?

12. Tema unionista (mai) este un subiect de actualitate in mediile basarabene?

13. Daca ar fi sa descrieti Basarabia in cinci adjective/substantive, care ar fi acestea?


In conditiile grele (deloc din perspectiva economica) in care se afla Moldova actuala este complicat si delicat sa vorbesti despre o viata culturala cu drepturi depline. Cultura mai degraba supravietuieste decat traieste si isi atinge menirea. In foarte mare – si poate parea socant acest lucru – infrastructura culturala a ramas neschimbata in Basarabia in ultimele doua decenii. Iar acest lucru confirma deruta cronicizata in care se afla aceasta, sfasiata intre neputinta de a mai fi parte a culturii sovietice (prin disiparea ei) si incapacitatea de a deveni un „plaman“ al culturii romanesti (prin izolarea autoimpusa). Sa ma explic.

In fostul colos sovietic „cultura moldoveneasca“ isi avea locsorul sau, ea furniza spre „centru“ productie culturala din mai toate domeniile: literatura (Ion Druta, Grigore Vieru, Pavel Botu, Vasile Vasilache, Ihil Sraibman, Ion Ciobanu, Liviu Deleanu s.a), arte plastice (Lazar Dubinovschy, Mihail Grecu, Eleonora Romanescu, Igor Vieru, Mihail Petric, Aurel David, Iosif Chitman, Elena Rotaru, Elena Saca-Racila, Leonid Grigorasenko, Ilya Bogdesco s.a), opera (Maria Biesu), cinematografie (Emil Loteanu, Vlad Iovita, Valeriu Gagiu, Gheorghe Voda), muzica (Stefan Neaga, Zlata Tcaci, Gheorghe Mustea, Eugeniu Doga), folcloristica (V.Zelenciuc s.a). Acest fapt a facut sa se creada cu tarie in existenta unei culturi spirituale locale, destul de bine definite. In virtutea acestei certitudini, puterea sovietica investea in fondarea de teatre, cinematografe, baze de creatie. S-a vorbit enorm despre „renasterea etnica“ moldoveneasca, despre „folclorul“ acestei zone, iar constructia asta ideologica (mai presus decat una estetica, conceptuala) a generat o sensibilitate artificiala, desi foarte complexa, ale carei ecouri se resimt si astazi. „Moldovenismul“, intr-o forma sublimata si etnografica, era tolerat de regimul totalitar sovietic, dar acest lucru se accepta in masura in care creatorii locali se considerau parte a uriasei culturi sovietice. Puteai fi „artist moldovean“, in mecanismul amplu al acceptarii, pentru ca acest statut ti-l da doar apartenenta la „hora comuna, internationalista“. Altfel spus, „arta moldoveneasca“ era, in esenta, un mit sprintar. Mitul s-a transformat cu timpul in „constiinta asediata“, insulara... Adica mitul s-a risipit si in locul lui a ramas deceptia. Cultura „moldoveneasca“ este in esenta un bricolaj, o metisare de forme si sensibilitati. Lucrul acesta este cu atat mai pregnant dupa disparitia U.R.S.S. Caci sistemul sovietic functiona ca un catalizator, dar si ca un „finantator“. Acum s-a constatat ca exista prea putine fire comune spre a intelege multiculturalitatea constructiei sociale si culturale care se cheama azi Republica Moldova. Este foarte interesanta cultura minoritatilor nationale din regiune, cea a gagauzilor, ucrainienilor, rusilor, bulgarilor, lituanienilor, evreilor, tatarilor s.a. Derutant devine faptul de a privi cultura locala ca una fiind una otova, de-a valma apartinand „moldovenilor“, bastinasilor majoritari. Lucrul acesta este cu atat mai fals cu cat moldovenii doresc a se privi ca „etnie“ aparte, strict teritorializata, particulara. Poate ca „moldovenismul“ a functionat ca forma de rezistenta la procesul dur de deznationalizare din era totalitara, dar el nu trebuie sa ramana si sa functioneze drept o ideologie de „revizionism“ post-sovietic. Devenita astazi – o, tempore! – doctrina majora de legitimare a statului neo-comunist moldovenesc.

Relatiile cu Romania in aceste conditii sunt tensionate si confuze. Subiectul „Basarabia“ in mass-media romaneasca este unul marginal si a devenit anost (impins la periferia interesului public, din categoria „exotisme“). Foarte recent, „Jurnalul National“ a lansat Campania Basarabia 2007, propunandu-si o veritabila „arheologie de redescoperire“ a acelui taram romanesc. Se merge inca pe urmele lui Iorga si Sadoveanu, dar realitatile de atunci sunt mult (pe alocuri, fundamental) diferite azi.

Cultura basarabeana este slab cunoscuta in lume. Nume ca: Nicoleta Esinencu, Pavel Braila, Emilian Galaicu-Paun, Vitalie Ciobanu, Constantin Cheianu, Veaceslav Druta, Igor Cobaleanschi, Alexandru Vakulovski, Ghenadie Ciobanu, Tania Popa, Oleg Mutu, Dumitru Crudu, Vasile Garnet, Mihai Vakulovski, Oleg Garaz, Teodor Ajder, Liliana Corobca – se afirma vartos si plenar in contextul culturii romanesti, dar si, unii, in context international, fara a mai jindui dupa apartenenta lor basarabeana. Integrarea in circuitul culturii romanesti contemporane s-a facut la nivel de indivizi, de personalitati artistice, nicidecum la nivel de contopire regionala. In aceste conditii, marile discutii (dar ele sunt la toata vremea, vai, cam mici!) din cultura romana reverbereaza rapid in Basarabia, iar cele din Basarabia se pierd undeva pe drum...



La Chisinau raman Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Artistior Plastici, Uniunea Muzicologilor si Compozitorilor, Uniunea Cineastilor... structuri care se ambitioneaza sa functioneze ca-n vechiul regim sovietic, dar la care nu mai adera tinerii, randurile lor ramanand ocupate de indivizii de altadata, ramasi visatori dupa vremurile de demult, cand erau editati la Moscova si in alte locuri, plimbati prin delegatii in tari cuminti si loiale, unde vorbeau despre existenta, in cadrul U.R.S.S., a minunatei „culturi moldovenesti“. Reverii, naluciri, vise, fantome si colaje trucate – ca insusi mecanismul pe care il slujeau.