Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Filmul – trei părți industrie, două părți tehnologie, două artă

Filmul – trei părți industrie, două părți tehnologie, două artă

Cinematografia în date esențiale

Încă se mai dezbate, la o cafea, dar și în publicații academice, dacă filmul este sau nu o artă. Pentru public discuția este demult încheiată. De o sută de ani, filmul este cea mai populară dintre arte. Atât de populară încât, alături de muzică, este una dintre cele două discipline artistice catalogate și ca industrii. Ceea ce deschide o altă discuție: artă sau industrie. Deci: cât de popular este filmul? Care sunt rețetele de audiență? Cum arată rețeta financiară? Cum arată cinematografia în date esențiale? Plus: ce mai numim astăzi „film” și care arată viitorul?

În spatele imaginii de succes

Filmul are o cifră de afaceri globală de 76 de miliarde de dolari în 2022, cf. estimării Ibis Word. Industria cărții are în acest an o cifră de afaceri de 88 de miliarde, cf. Book Publishers Global Market Report 2022. Rezultă că industria editorială este peste cea cinematografică. Dar impresia generală este alta: că editurile sunt sărace, iar companiile de film incredibil de bogate.

Este un context anume în care producția de film a fost afectată masiv de pandemie chiar în momentul când schimba modelul de afaceri. Dar e și o filosofie de marketing. Oamenii din industria filmului preferă poza omului de succes, lansările extravagante, lumina și zgomotul. Oamenii din industria cărții, dimpotrivă, pe cea a tristeții neînțelese și superioare.

Primele revoluții

Poate astăzi e mai puțin evident, dar filmul a trecut prin patru revoluții majore și fiecare a lăsat o bogată moștenire de genuri, tehnici, formate, publicuri, vizibile încă în producțiile actuale.

Cea mai importantă moștenire din filmul mut pare a fi cavalcada: urmăririle de orice fel. De cai, de mașini, de motociclete, de trenuri, avioane, rachete. De asemenea, din filmul mut se menține până astăzi documentarul observațional și imaginea-document. Din „epoca de aur” a filmului, anii 1930-1950, structurile narative și estetica – eventual, cromatica – încadraturii și a mișcării din cadru.

Ascensiunea televiziunii – și apariția filmului tv și a serialului – a revoluționat jocul actoricesc. S-a renunțat la afectare și teatralitate. În plus, imaginea de bibelou glazurat – specifică cinemascopului din deceniul precedent – a fost înlocuită cu tonuri acromatice, neutre, sau cu unele culori lăptoase, capabile să legendeze sau să conoteze acțiunea.

Sânge proaspăt

Apariția casetei video, în anii 1980, a adus în film noi generații de cineaști, mulți dintre ei amatori. Filme cu bugete minuscule au apărut de niciunde și au silit marile studiouri să regândească atât conținutul filmelor, cât și rețeta de afaceri. Diversificarea a devenit extremă, de la horror – genul favorit al regizorilor amatori – la film poetic sau experimental. În context, subtitlul „sânge proaspăt” e denotativ. Revoluția videocasetelor a impus horrorul ca film pentru tineri și a constat într-un mare consum de sos de roșii pe post de sânge.

Tot în anii 1980 s-a impus ca gen artistic videoart, sub impactul manifestului Fluxus. Astăzi, această disciplină artistică este catalogată printre artele plastice, nu printre cele cinematografice.

În cinematografia propriu-zisă, amprenta cea mai vizibilă a videocasetelor VHS este reprezentată de filmul indie – realizat de companii independente, în afara marilor studiouri și a finanțărilor/comenzilor de stat. Pentru că filmul, acolo unde nu era el însuși o mare afacere, a fost constant folosit de guverne, îndeosebi de cele totalitare, ca unul dintre cele mai importante mijloace de propagandă.

La sfârșitul revoluției VHS, în anii 1990, filmul era în cinematografe, era difuzat de televiziuni, dar, foarte important, devenise o comoditate de consum domestic. Filmele (casetele video) se puteau cumpăra, închiria, împrumuta, pirata. Pentru că tot atunci a apărut și pirateria, fenomen încă deosebit de activ, care duce la pierderea a circa 20% din cifra de afaceri a industriei.

Revoluțiile digitale

Pe lângă revoluțiile precedente, apariția digitalului părea mai mult o discuție tehnică, fără prea mare impact real. DVD-ul înlocuia caseta video, calitatea filmului văzut acasă crește exponențial (de fapt, de 32 de ori), dar era un obiect de același tip. Unul pe care îl puteai cumpăra, închiria, împrumuta, pirata.

Numai că nu doar amatorii au renunțat la peliculă în favoarea noului suport, ci o generație întreagă de regizori. Astăzi, cei care mai filmează analog sunt priviți ca nostalgici, paseiști sau excentrici. În filmul digital totul e mai ușor și mai versatil. Montaj, filtre de culoare, editare selectivă, efecte speciale. Îndeosebi efecte speciale. Din punct de vedere tehnic, un om din anii 1950, transportat prin timp pentru a vedea un SF de azi, pur și simplu n-ar înțelege de vede. Au venit, într-adevăr, extratereștrii? Pentru că nimic nu seamănă cu păpușile grosolane, mișcate în fața camerei cu grația unui om beat, care erau extratereștrii, monștrii sau roboții de acum o generație.

Oriunde, oricând

Dar și mai important s-a dovedit faptul că DVD-ul aducea un format digital. Din obiect fizic – rolă de film, casetă video – peste noapte filmul a devenit un obiect digital. O extensie ca oricare alta, din punctul de vedere al unui computer. Un document care putea fi copiat, transmis, pus online. A doua zi, în zori, apăruseră deja câteva noi piețe și zeci de tipuri de film. Premium VoD, YouTube, Pirate Bay, torrents, pay per view și, câteva minute mai târziu, live streaming, Facebook video, Netflix, Apple TV, Hulu și toți ceilalți. Era fix secunda în care filmul, ca media, dar și filmul artistic pătrundea pe telefonul mobil. Din ceva ce, pe vremuri, putea fi consumat doar în săli speciale, filmul a intrat în casele oamenilor, prin televiziune și home cinema, iar acum devenea ceva ce puteai lua cu tine oriunde, oricând. În avion, în autobuz, la muncă, la școală.

Extrem de versatil, filmul în noul format digital putea înghiți orice, de la vechi filme turnate cândva pe peliculă, la content de știri, imagini-document de orice fel, eseuri artistice, farse și gaguri, petreceri cu prietenii, ședințe operative, lecții de școală, zeitgeist-uri, imagini de vacanță și filme turnate în debara. Internetul însuși a fost subordonat formatelor video și din această cauză a fost presat să își dezvolte capacitatea la 3G, 4G, 5G. În prezent, până la 80% din banda de transfer este consumată de film și producții video.

Și acum să vedem cifrele

Cinematografia în date esențiale.

Filmul este o artă/afacere care are loc tot mai puțin în sălile de cinematograf. Audiența în cinematografe era în scădere de ani buni. Încasările din bilete erau pe un plafon constant, obținut prin creșterea constantă și permanentă a prețului biletelor. Prin această metodă, deși audiența reală era în scădere, se obțineau creșteri, uneori semnificative, ale încasărilor din box-office. Pandemia a dus la prăbușirea audiențelor și a încasărilor. Doar în 2020, când au fost înregistrate și cele mai numeroase restricții, cifra de afaceri a cinematografelor a scăzut la un sfert din anii precedenți.

Reluarea ritmului obișnuit al vieții, în acest an, a produs o recuperare semnificativă, dar sondajele arată că 40 până la 60% din publicul care anterior mergea frecvent la cinematograf nu va reveni dacă cinematografele nu vor fi capabile să se reinventeze și să propună experiențe radical diferite – cum ar fi noi variante de 3d, cinematograf senzorial etc. Deși consumul de producție filmică este în continuă creștere, tot mai puțin film se consumă la el acasă, în cinematograf. În 2021, procentul a fost sub 7%.

Film 1.0

Primul film a fost cu 137 de ani în urmă. Primul film regizat, un an mai târziu, în 1886. Primul regizor a fost o femeie, Alice Guy-Blaché, secretară compania Gaumont, pe care o plictiseau filmele Lumière cu ieșirea oamenilor de la uzină sau cu sosirea trenului în gară. Filmul ei dura 50 de secunde și se numea Zâna verzelor. După standardele de azi, filmul poate fi șocant. /LINK/ Primul cinematograf s-a înființat în 1905. Anterior, filmele erau proiectate fie privat, fie la bâlciuri.

Primul film ficțional de lungmetraj a fost turnat în Australia în 1906. S-a numit The Story of the Kelly Gang și semăna destul de bine cu producțiile crime din zilele noastre. Mai ales cu cele de serie B. /LINK/ Primul film color a fost realizat în 1908, în Marea Britanie./LINK/ Primul film 3D în 1922. Primul film sonor în 1926. /LINK/ În România, primele filme au fost de ficțiune și datează din 1911-1912. Primul film românesc sonor a fost un musical – sau „humorească muzicală”, cum e trecut pe generic. Datează din 1935. /LINK/

Franța vs. SUA vs. restul lumii

Oricât par de stranii azi, din cauza frame-rate-ului, a rezoluției native, a deteriorării peliculei și, îndeosebi, a punerii în scenă, filmele erau o invenție uimitoare. Mișcarea, pe care doar performance-urile – teatrale, coregrafice – o puteau utiliza, devenea, prin film, material artistic. Momente unice puteau fi captate, fixate, transmise, distribuite. Saltul tehnologic care a făcut posibil filmul a fost dublat de inovații constante și de revoluții tehnice și artistice care apar la câțiva ani o dată. Dar, esențial, inovațiile tehnice sunt completate de cele comerciale. Când tragem linia, constatăm că, alături de jurnale, filmul a definit universul mediatic care a favorizat schimbările sociale din ultimul secol.

Franța a avut cel mai bun start, dar toate țările au fost interesate de noua invenție. Cea mai mare parte a pieței incipiente era împărțită, în proporții relativ egale de Franța, SUA și Marea Britanie. Situația s-a schimbat radical în primul război mondial și imediat după. În Europa, circulația filmelor a fost îngreunată de război. Imediat după, în mai toate țările europene au fost stabilite politici de descurajare a filmelor, pentru a proteja teatrul, opera și artele performative. Prețul biletelor a fost suprataxat. S-au instituit „vize de stat”, forme de cenzură care să exercite un control asupra contentului filmat.

În Statele Unite, reglementarea a fost înlocuită cu autoreglementarea. S-au constituit forme de oligopol prin care studiourile hollywoodiene au putut domina producția. În plus, ele au fost capabile să dezvolte, în timp record, o rețea proprie de cinematografe care au schimbat peisajul cultural al țării. În doar un deceniu, Hollywood a devenit ceea ce este astăzi.

Producția cinematografică, azi

După numărul de filme, India este cel mai mare producător mondial: 4-5 filme de lungmetraj pe zi. 1600-1700 de filme pe an. Urmează SUA, care se apropie de mia de producții pe an, dar, după pandemie, nu toate sunt destinate proiecției în cinematografe. Unele sunt lansate exclusiv pe online. Chiar și premierele importante, în acest an, au fost dublate de lansări simultane în afara rețelei cinematografice, în Premium VoD – închiriere online pe durată limitată. Serviciul încă nu este disponibil și în România. La nivel global, producția cinematografică este de peste 7000 de filme anual, iar estimările arată că până în prezent s-au produs circa 160.000 de filme.

Cinematografia în date esențiale. Producția de film și încasările.
*Pentru 2022, datele sunt pentru primele 10 luni.

Nu toate filmele intră într-un circuit relevant. Conform The Numbers, doar o jumătate dintre acestea punctează în Box-Office. Chiar și intrate în circuitul cinematografic, producțiile din țări mici și/sau cele cu bugete modeste au o pondere mică în audiență, încasări, profitabilitate și, finalmente, sustenabilitate.

Chiar dacă în multe țări filmul beneficiază de subvenții și granturi, lipsa profitului marchează numărul de producții. Sunt, astfel, favorizate țările cu o populație foarte mare și cele care își permit un preț mare pentru biletul de film. Respectiv Statele Unite, Asia și Vestul Europei.

Cinematografia în date esențiale. Harta globală a producției de film.
Cinematografia în date esențiale. Costurile de producție și veniturile.

Film 2.0

Spre deosebire de România, unde TVR a fost înființat prin decret în 1956, în alte țări televiziunea a apărut gradual, prin mici experimente și inovații, începând cu anii 1920. Într-o formulă sau alta, programele de ficțiune au avut un rol important încă din primele decenii. Totuși, abia din anii 1950 televiziunile au fost capabile să lanseze formate cu adevărat relevante. Au apărut, astfel, în decurs de câțiva ani, filmul de televiziune, miniseria, serialul și o multitudine de formate derivate. Soap-opera, telenovela, videofoiletonul, „programul special”, piesa de televiziune. Caracteristica generală a tuturor acestor producții era costul foarte redus – de zeci de ori mai mic decât al unei producții cinematografice. Calitatea era pe măsură. Multe dintre aceste programe nici nu erau înregistrate. Se transmiteau live și televiziunile nu cheltuiau bani pe benzi de înregistrare pentru a le stoca pentru mai târziu.

Film 3.0

Producția de televiziune a fost nevoită să se reinventeze în anii 1980, când a apărut un divertisment și mai ieftin: caseta video. Sub presiunea noului competitor, ficțiunea tv a fost nevoită să se profesionalizeze. Bugetele au fost expandate de zeci de ori. Au apărut primele canale premium, în sistem Pay TV, care să valorifice noua calitate a produsului. Televiziuni precum HBO sau Canal+ au finanțat sau cofinanțat producție de film la standarde cinematografice.

Astăzi, Pay TV reprezintă principalul canal de distribuție a filmelor din toate categoriile. Inclusiv filmele cinematografice mai vechi sau mai noi sunt preluate și distribuite în acest sistem. Pentru filmele noi, rețeta de business stabilită era ca ele să fie proiectate în cinematografe trei luni, apoi să intre în circuit video sau DVD pentru încă șase luni. Ulterior, ele ajungeau la televiziunile premium pentru 1 sau 2 ani și, în cele din urmă, erau vândute televiziunilor generaliste.

Din punctul de vedere al producătorilor, după o perioadă de glorie, la sfârșitul anilor 1990, rețeta se dovedește mai puțin productivă de la an la an. Pentru filmele noi, încasările din Pay TV reprezintă, conform unui studiu Deloitte, 18% din venituri. Cu 20 de ani în urmă, reprezenta 28% din venituri. Însă din punctul de vedere al televiziunilor premium, rețeta încă este atractivă. Ele au acumulat un portofoliu consistent, pe care îl pot valorifica. Rata lor de creștere se diminuează, dar încă reprezintă partea cea mai consistentă a pieței – cca 66%. Prognoza PwC este că după 2025 vor intra în regres.

Film 4.0

Pentru a face față celui mai dinamic competitor al momentului – platformele VoD/OTT de tip Netflix –, televiziunile premium lansează propriile platforme VoD. Evoluția acestui segment în anii pandemiei a fost uimitoare – creșteri anuale de 20-30%. Prognozele sunt și mai uimitoare: rata de creștere se va menține anormal de mare până în 2027, când segmentul va echivala cu jumătate din PIB-ul României: 114-150 de miliarde de dolari venituri. Telefonul mobil va fi principalul device, cu o jumătate din accesări. Costul abonamentelor va fi în scădere, diminuat de forme hibride care vor face loc publicității.

Platformele de streaming cu abonament, de tip Netflix, Amazon Prime, Hulu, Disney+ etc. au fost propulsate de pandemie ca personajul pozitiv al pieței media. Pe estimările actuale, ele adaugă pieței de film o valoare de 79 de miliarde, cf. PwC. Dar contribuția lor este mult mai complexă. Ele produc filme de lungmetraj, unele dintre ele cu valoare artistică și care au dominat ediția din 2022 a Oscarurilor. Conform Motion Picture Association, în 2021 au fost lansate 179 de filme și 559 de seriale produse exclusiv pentru online.

Cinematografia în date esențiale. Platformele VoD

VoD, SVoD, TVoD, AVoD, OTT, premium, originals, exclusiv etcaetera

Poate fi destul de confuz. Pe cât de simplu e accesul la noile tehnologii, pe atât de luxuriantă e clasificarea lor. Fiecare sursă de informare pare să prefere propria clasificare. De fapt, sunt cel puțin șapte moduri de a clasifica și de a defini producția, distribuția și consumul de ficțiune video online. Unele definesc tehnologia pe baza căreia se face conectarea, altele hardware-ul, altele vin din marketing. Esențial este că atunci când avem în vedere distribuția de film artistic și marile platforme tip Netflix, etichetele care ne interesează sunt: VoD, SVoD, OTT, Servicii Video Online, IPTV și câteva de acest fel. Toate definesc unul și același lucru. Dar și multe altele pe lângă el. A nu se confunda cu PVoD! Sau cu AVoD!

Însă din punctul de vedere al consumatorului de film, alte două etichete sunt importante: conținut original și conținut exclusiv. În primul rând, platformele VoD investesc sume mari în producerea de conținut. Cu sute de milioane de abonați, marile platforme tind să devină și principalii producători de film și serial.

Toate aceste producții originale se constituie și în conținut exclusiv. Lor li se mai adaugă drepturi de difuzare exclusive ale altor filme și seriale și o parte destul de mare de conținut non-exclusiv. Dar cele mai importante producții tind să devină exclusive, legate de o platformă sau de alta. Un cinefil care vrea să vadă toate filmele importante ale anului va fi nevoit să facă abonament, cel puțin câteva luni, la fiecare dintre aceste servicii.

Maratonul – un nou gen de narațiune

Platformele VoD schimbă modul în care sunt consumate filmele și pe cel în care sunt produse. Dar, în unele cazuri, aduce și o schimbare radicală a tipului de narațiune.

Cu toții ne amintim – încă ne amintim – serialele anilor 1990. Fiecare episod era tras pe același șablon și, de multe ori, nu exista progresie narativă. Asemenea seriale se turnează încă, dar ele reprezintă o parte tot mai mică a audienței. Noul tip de serial, care nu a apărut în epoca VoD, dar se impune acum, propune o narațiune amplă, care poate fi vizionată în maraton, ore în șir. Episoadele devin simple segmente/capitole într-o strategie narativă amplă, continuă de la un episod la altul. Climaxul episoadelor devine un simplu ritm narativ. Fără a dura o săptămână, ci o secundă, trecerea de la un episod la altul se poate face fluid, fără hiatusuri și fără recapitulări inutile.

Au de câștigat, în primul rând, ecranizările. Mult timp, acestea au fost considerate net inferioare cărților de la care plecau. Între alte cauze, principala era că un scenariu de lungmetraj este echivalentul a 50-70 de pagini de carte. Un roman era astfel redus la 10-20% pentru a putea fi pus în fața camerelor. Pentru o ecranizare pertinentă este necesară o miniserie, cu 4-6 ore de film non-stop, iar acum acest lucru este posibil și fezabil.

Bugetul producțiilor VoD

Dar toate acestea ar fi amănunte dacă bugetele noilor seriale realizate de platformele VoD nu ar fi suficiente pentru a asigura o producție de calitate, „talente” de primă mână și un staff artistic și tehnic capabil nu doar de execuția profesională corectă, ci și de inovație. Iar bugetele au explodat.

Cinematografia în date esențiale. Filme și seriale recente, selecție ilustrativă. Bugete și încasări.
* Producția Black Adam este încă în cinematografe. Cifrele includ încasările până la jumătatea lui noiembrie 2022.

În urmă cu 20 de ani, o sumă de 250 de mii de dolari părea decentă pentru realizarea unui episod. Acum media este la 2-3 milioane de dolari. Recordurile însă sunt doborâte nu doar an de an, ci de mai multe ori pe an. Ultimul sezon din „Fiends”, NBC, stabilise în 2004 un record de 10 milioane pe episod. Părea de neclintit. „Game of Thrones”, „Westworld”, „Band of Brothers”, toate de la HBO, au urcat recordul la 12, respectiv 15 milioane. Netflix a plusat până la 30 pe episod în ultimul sezon din „Stranger Things”. Ceilalți competitori stâng și ei sume uriașe. În acest moment recordul aparține serialului „Stăpânul inelului”, lansat de Amazon Prime în această toamnă, care a avut un buget estimat de 58 de milioane pentru fiecare dintre cele opt episoade.

Viitorul filmului

Sunt tot felul de prognoze. Trilioane de dolari în câteva decenii. Telefonul omnipotent. Content video AVoD, SVoD, pay per view. Sau gratuit. Ultra-HD. Senzorial. Meta. Interactiv. Imersiv. Cert este că, oricum privim filmul și oricum îl privesc cei care îl realizează, el este astăzi un medium fluid, un obiect virtual și, finalmente, un tip de content. În concurență cu orice alte tipuri de content, dar mai gustat de public decât oricare altul.

Printre prognozele mai temperate, propunându-și un termen relativ scurt, de doar șapte ani, a fost Digital Media Trends, publicată de Deloitte în 2020. Sălile de cinema au șanse să recupereze audiența pre-pandemie numai dacă se reinventează. Câteva genuri de film performează mult mai bine în cinematografe. Între ele: acțiune, aventură și SF. Altele în VoD: comedie, drama, thriller.

Ca dominantă, studiourile mari vor paria pe producțiile pentru VoD atât timp cât acest canal de distribuție, prin inerția abonamentului, garantează venituri stabile și pe termen lung. Micii producători vor avea mai multe oportunități, dar mai puține șanse. Pentru a supraviețui, ei trebuie să fie flexibili și inovatori. Oportunitatea, pentru ei, va fi retragerea relativă a marilor producători din cinematografe. În principiu, mediul digital va fi și el o șansă. Dar, pe măsură ce marii producători migrează aici, cu toate resursele lor de marketing, studiourilor mici le va fi și mai greu să se remarce. Pentru ei, șansa suplimentară este de a fi flexibili, de a aborda formule hibride, care să integreze gaming sau alte experiențe imersive sau să integreze multiple media și canale pentru a defini noi produse artistice și a ajunge astfel la audiență.

Filmul, așa cum îl știam, s-a schimbat deja. Noi, publicul, ne-am schimbat deja. Teoria a rămas puțin în urmă, dar va fi silită și ea să recupereze.

Un comentariu la „Filmul – trei părți industrie, două părți tehnologie, două artă”

  1. Pingback: Filmele anului 2022 în rețelele de streaming - clasamentul mondial - Revista Cultura

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.