„Ca întotdeauna, indiferent de culoarea politică a oficialilor, măsurile de sprijin i-au ocolit pe artiștii independenți.” (Cristina Rusiecki) Teatru. Salvările independenților (Cristina Rusiecki) Poezie și muzică. Apogeul online-ului (Yigru Zeltil) Proză. Premii literare și topuri de vânzări: piramide, bule și linii de ruptură (Nicu Ilie) Film. Despre TIFF în termeniContinuă lectura

În timp ce asistăm la o relaxare tot mai generalizată numai în virtutea unei resemnări care rimează cu paralizia, galeriile de artă au început să-și redeschidă porțile offline, iar Cătălina Nistor și Dan Beudean au inițiat o publicație colectivă atipică, un ziar fără titlu și fără informații despre artiștii careContinuă lectura

Înainte de a trece prin noile apariții editoriale (unele dintre ele ar putea chiar să întârzie în librării), nu pot să omit evenimentul reprezentat de instalația (permanentă?) Piațeta Poeților Dispăruți de lângă Biserica Anglicană din București, realizată cu ocazia Street Delivery de către Mugur Grosu, care a lipit pe bolarziiContinuă lectura

Puțini sunt autorii care pot scrie, cu note autobiografice, proză în trei acte. Actul 3 ține, nu atât de hotărâre, cât de norocul de a fi longeviv. Dar, întâi de toate, întregul demers e condiționat de puterea de a vedea actul 2 cu detașare, de a trăi alteritatea punctului culminantContinuă lectura

Spațiul publicistic românesc își are propria-i mecanică. Fără prea mult zgomot, în levantinismu-i specific, viața intelectual-culturală își urmează cursul. Se scrie și se publică cu o anumită ritmicitate și în afara lumilor virtual-facebookiste. A ieșit recent de sub tipar volumul lui Alexandru Mamina despre cenaclul Flacăra (Alexandru Mamina. 2020. „CenaclulContinuă lectura

În prudența pe care o cer condițiile de acum, teatrele au început să facă pași timizi, ieșind în fața publicului cu spectacole în aer liber. Puține sunt, totuși, montările care se pretează la spații deschise, unde scenotehnica este greu de adaptat, iar intimitatea cu spectatorii greu de câștigat. (Cristina Rusiecki)Continuă lectura

Citește românește… cărțile traduse. Despre campania MC s-au spus și s-au scris lucruri contradictorii, dar cert este că, dacă privim aparițiile editurilor din ultimele luni, cartea românească, mai ales dacă e cazul ficțiunii contemporane, este totuși rară. În mijloc de criză sanitară și în prag de criză economică, proza româneascăContinuă lectura

Câteva evenimente cultural-științifice recente au setat spațiul autohton în zona de geografie politică, științe sociale sau film. Remus Crețan (Facultatea de Geografie, Universitatea din Timișoara) este un geograf umanist de cea mai bună calitate. Recent, în iunie 2020, împreună cu Duncan Light (Faculty of Management, Bournemouth University), a publicat înContinuă lectura