București
Calea Victoriei nr. 151
Muzeul Municipiului București organizează marți, 26 februarie 2019, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), un nou eveniment din seria Idei în Agora. Ana Blandiana va susține o conferință cu tema „Un memorial între două Europe”. Conferința va fi urmată de dialog cu Sorin Antohi. Intrarea este gratuită.
Sorin Antohi – „Întâlnirea cu Ana Blandiana încheie un ciclu de trei dezbateri succesive dedicate istoriei și memoriei, în care au mai intervenit Gabriel Andreescu (despre globalizarea ipocriziei și etica umanistă a memoriei, de la aspectele morale și ideologice la cele juridice) și Mircea Dumitru (despre adevăr și trecut în filozofia analitică și în teoria istoriei).
Înainte de 1989, într-o epocă în care agora era în suferință, sub control strict și adesea sub sechestru, Ana Blandiana a avut curajul de a vorbi prin poezie și proză fantastică despre memorie, adevăr, trecut și – direct sau prin implicație, aluzie și absență – despre prezent. Astfel, ideile sale au contribuit la apariția, extinderea treptată și radicalizarea unui spațiu public alternativ, o contracultură în care partidul-stat era contestat și subvertit prin atitudini și texte care mergeau de la rezerva interioară și „rezistența prin cultură” la disidență și opoziție.
După 1989, alături de Romulus Rusan, Ana Blandiana a continuat această muncă în agora Tranziției, inițiind și sprijinind decisiv mișcări civice și partide politice, organizații non-guvernamentale și instituții destinate recuperării memoriei și construcției unei societăți libere. Memorialul de la Sighet reprezintă în acest sens deopotrivă monumentul unor eroi din trecut și o școală civică pentru prezent și viitor. Opera literară a marii scriitoare și opera sa contraculturală din vremurile comunismului de stat se completează în acest mod cu opera de personalitate exemplară a societății civile într-o epocă în care democrația liberală se dovedește un orizont aproape utopic”.
Ana Blandiana – „Memorialul de la Sighet, care ţine în viaţa mea locul unor cărţi nescrise, este el însuşi o carte, o carte de învăţătură în înţelesul pe care îl dădeau acestei locuţiuni cronicarii, un manual de memorie, mai precis un abecedar pentru învăţarea alfabetului recuperării memoriei. Pentru că cea mai mare victorie a comunismului – o victorie de a cărei importanţă ne-am dat seama într-un mod dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, omului nou, omului cu creierul spălat, care nu trebuia să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Memoria este o formă de adevăr şi ea trebuia distrusă pentru a se putea distruge sau manipula adevărul. Distrugerea memoriei – crimă în acelaşi timp contra naţiunii şi contra istoriei – este opera primordială a comunismului.
Realizarea Memorialului Sighet n-a fost pentru noi un scop în sine, ci un mijloc. Nu ne-am propus să realizăm doar o capodoperă de muzeografie unde crimele istoriei recente să fie aranjate artistic şi ştiinţific pe rafturile unde să se depună grăbit praful indiferenţei contemporane. Ceea ce ne-am propus şi am căutat cu disperare a fost un mijloc de resuscitare a definiţiei unei generaţii căreia, spălându-i-se creierul, nu mai ştia nici de unde venea, nici spre ce se îndrepta, o generaţie incapabilă să transmită generaţiilor următoare ceea ce era de transmis. Muzeul Memorialului Sighet este locul în care tinerii învaţă memoria pe care nici şcoala, nici părinţii lor nu au fost în stare să le-o transmită. Într-o adevărată pedagogie a neuitării, ei citesc aici documente, văd imagini, ascultă analize şi mărturii despre monstruoasele mecanisme ale funcţionării istoriei în ultima jumătate a secolului 20 pe baza urii de clasă şi a reprimării celor mai elementare drepturi ale omului, pe baza urii înţeleasă ca un combustibil al istoriei”.