Sari la conținut

Finalul concursului „România din biblioteca mea”

Ce știi despre România dacă nu ai văzut-o niciodată? Cum arată România care reiese din cărțile pe care le ai, mai mult sau mai puțin accidental, în bibliotecă?

Asociația Identitate Culturală Contemporană și platforma digitală Haisalut.ro au organizat, cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, concursul de eseuri cu tema „România din biblioteca mea” – prin care și-au propus să stimuleze cei mai talentați elevi din Ucraina să scrie despre România și despre cultura română.
Concursul a fost organizat în colaborare cu Centrul Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina, care face parte din Consiliul Național al Românilor din Ucraina și Centrul de Informare al României din Ismail. Competiția de eseuri a avut ca obiectiv principal promovarea și consolidarea importanței limbii române ca fundament al identității culturale românești în context european.
Elevii participanți din Ucraina au descris România așa cum o cunosc din cărțile în limba română aflate în biblioteca lor. 24 dintre cele 30 de eseuri înscrise au fost declarate eligibile și au intrat în finala concursului.
Organizatorii și partenerii concursului au acordat două categorii de premii:
Premiul „Cel mai bun eseu” – acordat pentru cele mai bune cinci eseuri, stabilite în baza evaluării unei comisii mixte formate din profesori și membri ai Asociației Identitate Culturală Contemporană și ai platformei haisalut.ro:

  1. Bulgaru Alina – „Țara mamă: nostalgie, dor, speranță”
  2. Costaș Maria – „Cărțile care ne definesc”
  3. Rojintovschi Uliana – „Cărțile au suflet, iar sufletul e o carte”
  4. Burlac Arina – „România din Biblioteca mea”
  5. Ivanov Aliona – „Cartea – paradisul meu!”
    Premiul „Cel mai popular eseu” – acordat pentru cele mai populare cinci eseuri, care au strâns cele mai multe aprecieri pe pagina de Facebook haisalut.ro:
  6. Culcia Daria – „Continentul nostru spiritual”
  7. Zubak Sofia – „Borisăuca – o făclie a viitorului neamului românesc”
  8. Popescu Simona-Maria – „Magia cărţii”
  9. Zâgrea Daniela – „România – Țară de dor, amintiri și așteptări”
  10. Merlici Ludmila – „Dor de România”
    Cei zece câștigători vor fi premiați cu câte o tabletă, iar toți ceilalți elevi se vor bucura de câte un premiu de participare, în urma efortului depus în cadrul concursului.
    Asociațiile partenere din România și Ucraina își doresc să dezvolte, în continuare, proiecte culturale menite să păstreze identitatea românească în comunitățile istorice.