Un fundal bine ales din volume anterioare pune în lumină un careu de inedite: poeme lungi, narative, de sursă autobiografică, în care criticismul lui Coande, exersat sistematic asupra condiţiei umane, balcanice şi olteneăti, coboară până la Bărbaţii din literatura familiei noastre. Ezitarea tatălui într-o împrejurare anume nu e cruţată: „cred că mulţi taţi ar fi vrut/ atunci să aibă pistol. Tatăl meu a avut. (…) Tatălui meu/ i-ar fi trecut atunci prin cap să-i treacă prin cap/ lui Ceauăescu un glonţ/ însă nu a avut curaj. Mâna lui era mai lentă ca gândul –/ în general mâna unui gânditor trebuie să fie prudentă“.
Nicolae Coande, Persona – antologie de versuri, postfaţă de Mircea A. Diaconu, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2013