„Eu am încredere în civilizația umană.”

ROMÂNIA DISCRETĂ
„România profundă și reală nu e nici zgomotoasă, nici agresivă. E discretă, așezată, preocupată, inteligentă. Adesea, suntem tentați să cădem în capcana facilă a observării zgomotului. De aceea, vrem să scoatem discreția la lumină.”

Interviu cu Traian Rareș Tuș

Elev de liceu, multiplu medaliat la olimpiadele internaționale de astronomie, matematică și fizică. Visează să creeze o companie care să dezvolte tehnologia cuantică sau aerospațială.

Să începem, așadar, cu începutul… și să vorbim despre primul contact cu această materie, cu această pasiune…

Primul contact cu astronomia l-am avut la o vârstă destul de fragedă. Încă de pe la 7-8 ani am început să citesc diferite cărți cu cele mai noi descoperiri din acest domeniu, pe care le primisem de la părinți. Bineînțeles, nivelul acestora era cât se poate de accesibil pentru copii, dar țin minte că am fost de-a dreptul fascinat de aceste lecturi, până la punctul în care nu mă mai puteam desprinde de ele. Anii au trecut și în clasa a șasea am luat contactul cu fizica în cadrul școlii. Această materie m-a impresionat cel mai mult dintre toate și am început să studiez cu plăcere din ce în ce mai mult. Mi s-a spus că astronomia, cu a cărei complexitate nu eram familiar la momentul respectiv, se aseamănă foarte mult cu fizica, fapt care m-a motivat să încerc să merg la câteva cursuri. În urma unei perioade mai aglomerate, din punct de vedere al concursurilor, la finalul clasei a șasea am aflat că există chiar în orașul meu un cerc renumit de astronomie în cadrul Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare. Așadar, fără a sta prea mult pe gânduri, în acea vară m-am avântat și am început să învăț astronomie (materie care nu se află în programa școlară) în adevăratul sens al cuvântului.

…și, apoi, despre performanțele tale, despre primul concurs, despre acele multe-multe premii…

Am participat la numeroase concursuri de-a lungul timpului, începând din clasa a doua cu câteva concursuri de matematică. Adevăratele premii s-au arătat, însă, de abia în clasa a șasea, când pasiunea mea pentru fizică a dus la calificarea la prima mea olimpiadă națională, unde am obținut medalia de aur. De atunci am participat la olimpiadele naționale de fizică în fiecare an și am ajuns la niște rezultate înalte de fiecare dată, obținând astfel 3 medalii de aur și una de argint (anul trecut nu a fost organizată olimpiada din cauza pandemiei). Din clasa a șaptea am început, după cum spuneam, studiul astronomiei și, chiar în acel prim an, am reușit să mă calific la faza națională a olimpiadei, unde am obținut tot medalie de aur. Mai surprinzător a fost rezultatul din urma probelor de baraj – calificarea la Olimpiada Internațională de Astronomie (IAO pe scurt). În toamna anului 2018 am participat la a XXIII-a ediție a acesteia în Colombo, Sri Lanka, unde am obținut medalia de argint. După acest prim rezultat internațional au urmat și altele. În anul 2019 am obținut tot medalia de argint la IAO, care de data aceasta a fost găzduită de România, la Piatra Neamț (prima medalie a fost la categoria juniori, iar aceasta la seniori). Anul 2020 a venit cu dificultățile sale, iar studiul fizicii și al astronomiei a decurs mai mult individual. Totuși, pasiunea mea și dorința de a acumula mai multe informații nu s-au stins și, astfel, în toamna anului 2020 am obținut medalia de aur la Global e-Competition on Astronomy and Astrophysics (GeCAA), care a fost organizată online cu menirea de a înlocui Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA) din acel an. De asemenea, la începutul anului 2021 am participat la Olimpiada Internațională pluridisciplinară Zhautykov, care în loc să fie organizată în Kazahstan, s-a desfășurat tot în mediul online. Aceasta a fost prima dată când am concurat la nivel internațional pe disciplina fizică. Aici am reușit să obțin medalie de bronz.

Cu siguranță când erai mic ai avut perioada în care credeai în feți-frumoși, supra-eroi și oameni cu puteri supranaturale, care dominau natura, universul etc. Cât mai crezi din asta? Sau să reformulez altfel: Cât crezi că putem domina universul? Cât e puterea omului și cât e dincolo de ea?

Voi începe cu un citat pe care îl admir în mod deosebit și care privește realitatea dintr-o perspectivă interesantă: „Orice tehnologie suficient de avansată este de nedistins față de magie”, Arthur C. Clarke. O alternativă a acestei afirmații este următoarea: „Orice civilizație suficient de dezvoltată tehnologic este de nedistins față de divinitate”. În opinia mea, aceste idei prezintă foarte bine limitele puterii umane. Poate că par greu de crezut sau de-a dreptul absurd (în special a doua afirmație), însă majoritatea oamenilor de știință sunt de aceeași părere și anume că tehnologia poate evolua atât de mult încât până și cele mai incredibile idei ale imaginației noastre ar putea fi puse în practică sau aduse la viață, cândva în viitorul îndepărtat. Eu am încredere în civilizația umană și am speranțe mari în ceea ce privește viitorul nostru tehnologic. În ipoteza în care un eveniment cataclismic nu are loc (cel mai probabil unul cauzat de noi), omenirea va continua să se dezvolte exponențial, astfel încât cineva din zilele noastre să fie năucit de progresele ce vor avea loc chiar în viitorul nu foarte îndepărtat. Ceea ce era Superman în secolele XX și XXI – o minunăție, ar putea deveni normalitate în câteva secole. Desigur, cum ar spune mulți, imaginația umană poate fi considerată singura limită, dar eu totuși sunt de părere că unele lucruri nu vor putea fi niciodată „atinse” pe deplin. Putem fi încrezători însă că aproape toate ideile noastre, chiar și cele mai extravagante, ar putea deveni realitate în următoarele decenii și secole… dar cine știe ce ne rezervă viitorul și mai îndepărtat…

Care este viziunea despre cosmos a unui multiplu premiat la olimpiadele de astronomie? Cât de „singuri” crezi că suntem în Univers?

Cu cât m-am scufundat mai mult în acest domeniu – astrofizica – perspectiva mea asupra universului s-a schimbat radical. Pe zi ce trece devin tot mai uimit de splendorile și limitele cosmosului, dar, în același timp, speranțele mele pentru noi, ca civilizație, devin tot mai mari. De aceea și ideea importanței noastre la scară cosmică a suferit modificări, realizând astfel cât de neînsemnați suntem. Nu neg existența probabilității ca noi să fim cu adevărat “speciali” în univers, însă tind să cred că nu suntem deloc deosebiți. Ajungem așadar la eterna întrebare despre unicitatea vieții pe Pământ… Deși această întrebare a bântuit omenirea milenii la rând, acum suntem în sfârșit în măsură să evaluăm probabilitatea existenței vieții extraterestre, fără dovezi clare însă. Luând în considerare o mulțime de factori, se ajunge la concluzia că posibilitatea să fim singuri în univers tot există, dar este una infimă. Nu pot ajunge la un verdict până a avea dovezi concrete, dar și eu sunt de părere că e destul de improbabil să fim singuri. După părerea mea, această variantă este nu atât de sinistră pe cât tristă pentru civilizația umană: avem un univers întreg doar la dispoziția noastră, însă noi ne creăm singuri probleme stupide pe nesemnificativa noastră firmitură de cosmos în mod constant. Care este rostul? De ce ne rezumăm la așa ceva în loc să lucrăm împreună pentru a ne putea bucura de întregul realității? Personal sunt încrezător și sper ca oamenii să poată coexista cu alte civilizații în această lume magnifică. În ciuda tuturor scenariilor apocaliptice prezentate în cinematografie în cazul unei întâlniri cu extratereștrii, consider că, în realitate, lucrurile ar putea decurge mult mai pașnic și mai eficient.

Sunteți o clasă de „extratereștri”… adică de elevi de elită, cu preocupări care nu sunt la îndemâna oricărui elev, cu multiple premii la concursurile de astronomie. Cam care sunt dialogurile voastre, subiectele voastre de discuție? Cât e studiu și cât e joc? Mai există timp liber?

Este adevărat că îmi face plăcere deosebită să port conversații cu persoane care au aceleași interese ca mine. În general, însă, discuțiile nu sunt foarte ieșite din comun, dar, uneori, cu toții punem suflet în a ne exprima pe subiecte interesante sau controversate, de la fizică, la fenomene paranormale, la teoria conspirației. Acestea sunt discuțiile cele mai memorabile, care se pot întinde ore în șir fără ca ideile să se epuizeze. Adesea încercăm să le punem sub formă de joc pentru ca toți să ne simțim bine – e frumos să observi această latură jucăușă și deschisă a oponenților tăi; am ajuns ca o familie.
Când vine vorba de studiu, sunt convins că și colegii mei dedică mult timp aprofundării fizicii și astrofizicii, la fel ca mine – altfel nu se poate atinge performanța. E greu să aproximez procentul din zi pe care îl dedic studiului, acesta variind de la o zi la alta, de la un eveniment la altul, însă în general încerc să am un program bine definit pe care să îl respect cât de bine cu putință. Menționez și că există o anumită bucată de timp liber pe care încerc să îl petrec cât de mult cu familia, în loc să pierd vremea. Tot aici se încadrează și celelalte activități recreative sau extracuriculare, precum sportul, cititul sau voluntariatul. Așadar, timp liber există, dar consider important să învăț ceva nou din fiecare activitate pe care o desfășor, indiferent de domeniu. Simt nevoia să învăț ceva nou în fiecare zi și încerc să reduc cât mai mult perioadele în care nu fac nimic.

Ai văzut deja la vârsta ta foarte multe țări și, probabil, deja ai cunoștințe despre diversele sisteme de învățământ. Unde ți se pare că ar fi cel mai bun sistem pentru modul tău de lucru? Unde ți-ar plăcea să fii din perspectiva punerii în valoare a elevului, a potențialului și a abilităților sale?

Din ce am observat și studiat de-a lungul timpului, am ajuns la concluzia că, deși sistemul educațional românesc a funcționat oarecum spre binele meu, acesta îngreunează situația elevilor, în sensul că le e foarte dificil să își găsească, iar mai apoi să dezvolte o pasiune. Eu am avut noroc cu niște profesori dedicați și o familie care mă sprijină, dar majoritatea nu beneficiază de așa ceva. În alte țări, problema e abordată altfel decât la noi, punându-se mai mult accent pe dezvoltarea personală și profesională a elevilor, însă nu se ajunge la nivelul României din punct de vedere al performanțelor școlare. Așadar, nu sunt convins ce țară are cel mai bun sistem educațional, dar pot afirma că fiecare are avantajele și dezavantajele lui. Eu unul sunt relativ mulțumit cu sistemul de învățământ românesc, dar clar este loc de îmbunătățiri.

Te-ai gândit la o universitate din România sau din străinătate? Te vezi făcând performanță aici sau în străinătate? Ce lipsește pentru a se face performanță în România într-un asemenea domeniu?

Din nou aș spune că în țara noastră se poate performa în anumite domenii, în ciuda multelor alte dificultăți pe care s-ar putea să le întâmpini, iar unele universități sunt foarte bune pe domeniul lor. Totuși, când vine vorba de astrofizică și fizică în general, există alternative mai bune în străinătate. De aceea, dorința mea este să studiez în SUA, unde câteva universități sunt de renume mondial pe aria în care vreau să profesez. Problema este că îmi va fi greu să mă întorc odată plecat – educația acolo este pe sistemul american, care nu e prea compatibil cu cel românesc. În principal din acest motiv, dar și din dorința unui trai mai bun, intenționez să studiez și mai apoi să profesez în străinătate.

Cum simți tu că e percepută România în străinătate?

De-a lungul timpului, România a dat oameni cu un potențial extraordinar care activează aici, dar mulți și în străinătate. În afara țării, ei sunt apreciați pentru realizările lor, dar asta e doar la nivel individual. Din propria experiență, când un străin se gândește la România (dacă a auzit de ea), el nu are o părere prea bună. De multe ori e văzută ca o țară comunistă sau involuată față de celelalte țări europene. La competițiile internaționale, echipele românești ajung să surprindă lumea, dar, din păcate, din punct de vedere economic și tehnologic, părerile străinilor sunt destul de adevărate. Eu sper ca în viitor să se pună mai mult accentul pe dezvoltarea țării din toate punctele de vedere, dar inițiativa este aproape inexistentă.

Ce înseamnă concret o probă la un concurs de astronomie?

Un examen la o olimpiadă de astronomie sau astrofizică este constituit din câteva probe separate – teorie (astronomie și/sau astrofizică), analiză de date (proba practică) și observațională (pe cer, pe hartă stelară sau în planetariu). Fiecare probă are farmecul ei, însă toate sunt dificile. Teoria implică o bună cunoaștere generală a astronomiei și astrofizicii și o abilitate dezvoltată de rezolvare a problemelor specifice. Analiza de date se învârte atât în jurul teoriei, cât și al măsurătorilor și al prelucrării datelor. Proba observațională variază mult de la un tip de subiect la altul, dar, pe caz general, necesită cunoașterea tuturor obiectelor cerești, realizarea măsurătorilor și a unor calcule, dar și abilitatea de a manevra telescopul. Fiecare probă reprezintă un procent din punctajul total și, practic, e nevoie de pricepere pe fiecare ramură a astrofizicii pentru a obține un rezultat frumos.

Profesional, concret… ce-ți dorești să fii? Unde? Care este idealul unui tânăr multiplu premiat la concursurile internaționale de astronomie? Practic, ce te vezi făcând peste 20 de ani?

Dintotdeauna mi-am dorit să îmi fac simțită prezența în această lume, să las ceva important în urma mea. Cu timpul am ajuns să valorific tot mai mult progresul tehnologic, cel care pune în mișcare civilizația umană, și îmi doresc mult să ajut în acest sens. Bineînțeles, intenționez să continui tot în domeniul fizicii și al astrofizicii, deci mi-ar plăcea să activez tot în SUA după terminarea studiilor universitare. Pe de altă parte, nu m-am decis încă în legătură cu profesia în sine: oscilez între cercetător și antreprenor. Tind, totuși, spre a doua variantă, din motivul că mi-aș dori o viață mai activă și în special să pun la dispoziție oamenilor tehnologia pe care aș dezvolta-o. În acest sens, intenționez crearea unei companii care să dezvolte tehnologie cuantică (o zonă cu foarte mult potențial în viitorul apropiat) sau cea aerospațială.

Ultimele postari ale lui Dana Gagniuc-Buzura (vezi toate)

Lasă un răspuns