Despre politica viitorului. Între naționalism și patriotism luminat

Cel mai recent sondaj de opiniei al INSCOP Research din cadrul unui proiect amplu realizat sub coordonarea Strategic Thinking Group și The German Marshall Fund of the United States a identificat una dintre cele mai consistente tendințe din societatea românească în ceea ce privește valorile și orientările politice ale populației.

Regenerarea patriotismului și, pe cale de consecință, ascensiunea unor curente naționaliste sunt realități măsurabile sociologic fie și numai dacă luăm în considerare faptul că aproape două treimi dintre români declară că ar putea vota un partid naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională.
Sigur că o pondere atât de mare din populație nu sprijină efectiv interpretări extreme ale naționalismului, ci se raportează mai degrabă la formule generice de naționalism/patriotism care includ orientarea spre Vest și respingerea derivelor autoritariste din Estul geopolitic. Așadar, asemenea opțiuni nu înseamnă că românii nu mai vor alianța cu Occidentul sau că nu mai apreciază avantajele apartenenței euro-atlantice. Dimpotrivă, peste 80% dintre români văd viitorul țării în arealul de dezvoltare economică și democratică occidental. Dar ADN-ul reprezentărilor esențiale asociate patriotismului sau, în sens mai restrâns, naționalismului contemporan românesc conține elemente de creștinism (credința religioasă), sprijin pentru familia tradițională, toleranță a majorității populației față de minoritățile etnice, o adeziune netă la Uniunea Europeană și NATO și o atitudine de neîncredere față de Rusia. Peste toate acestea planează un pragmatism feroce, concretizat în accentul total pus pe dimensiunea economică a alianțelor politice și militare care, în viziunea marii majorități a populației, trebuie să aducă țării în primul rând prosperitate economică.
Discursul național rămâne una dintre cele mai puternice ancore din societatea românească a ultimilor 100 de ani. A fost un ingredient puternic în perioada interbelică, cu efecte dramatice pentru țară din cauza interpretărilor extremiste. A fost un reper la fel de solid în perioada comunistă, în principal după 1964, când național-comunismul a devenit o formulă originală de disidență față de Uniunea Sovietică, dar și de protejare a elitei comuniste conducătoare locale în fața tentațiilor Moscovei de a lichida liderii comuniști mai rebeli. Și a rămas la fel de relevant după 1989. Nici declinările politice naționaliste caricaturale din anii 1990, nici impresia falsă că românii sunt o națiune tentată mai degrabă să își renege identitatea, nici trecerea în desuetudine, în primii ani post-comuniști, a ideii patriotice după decenii de protocronism obsedant, nici integrarea euro-atlantică nu au diminuat forța filonului național. Robert Kaplan, unul dintre cei mai importanți gânditori americani care au studiat România și pe care l-am cunoscut în timpul periplului meu la ambasada noastră din Washington DC, explică perfect în superbul volum „În umbra Europei. Două războaie reci și trei decenii de călătorie prin România și dincolo de ea” sursele consistenței dimensiunii naționale din imaginarul colectiv românesc atunci când afirmă că latinitatea a conferit României o identitate națională puternică: „ideea națiunii etnice, susținută cu argumentele geografiei, tradițiilor rurale și latinității a fost întotdeauna puternică în viața intelectuală și politică românească – de la poeți la comuniști (…)”, permițând constituirea unui stat național după secole de invazii și dezmembrări.
Așadar, chiar dacă nu a părut foarte vizibilă în ultimii 30 de ani, exceptând unele manifestări politice extreme, dimensiunea națională a imaginarului politic românesc nu a fost neutralizată, rămânând puternică în cultura politică a românilor. În următorul deceniu, ea va defini tranșeele politice, precum și traseele câștigătorilor și pierzătorilor competițiilor electorale. Iar aici nu vorbim despre riscurile ascensiunii unei formațiuni naționalist-extremiste care, deși există, nu sunt totuși atât de mari. Provocarea cheie pentru politica viitorului vizează o paradigmă mai largă în care, pentru a evita dezastrul, vor trebui să se adapteze toate partidele politice mari, toate formațiunile relevante care vor avea capacitatea de a nu cădea în capcana facilă a unor abordări populist-extremiste, pentru a putea să joace cartea patriotismului luminat și inteligent.
Reperele acestei paradigme definitorii pentru următorii 10 ani vor fi abilitatea de a genera stabilitate și competență politică, prosperitate economică, antreprenoriat local puternic, adeziunea euro-atlantică însoțită de promovarea interesele naționale strategice în domenii cheie (securitate, energie, mediu), integritate și politici revoluționare menite să oprească dezastrul demografic deja vizibil la orizont. Cercetările sociologice amintite nu fac decât să foreze în adâncimea straturilor sociale și să dezvăluie profunzimea și persistența unui filon de reprezentări și valori naționale care, după decenii de frustrări și deprivare economică, se vor manifesta virulent, cât de curând, dacă nu vor fi reprezentate inteligent de actuala clasa politică, pentru că alta oricum nu avem…

Remus Ioan Ștefureac este politolog, director al companiei de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro) și președinte al think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro).

Lasă un răspuns