Teatru. Salvările independenților

În sfârșit, pare că am depășit întrebarea care a animat lunile verii, dacă e bine sau rău să se redeschidă teatrele. În tot acest timp, actorii și-au clamat nevoia de a se întoarce pe scenă. Au militat pentru dreptul lor de a se întâlni cu publicul și de a-și face meseria. Drept este că printre cei foarte vocali s-au numărat și cei ce voiau să revină la șușanelele care le aduc bănuți, nu neapărat la spectacolele din teatrul de stat unde sunt angajați. Oricum, discuția este deja consumată. Teatrele se redeschid. Cât public vor avea rămâne de văzut. La spectacolele ținute în aer liber, în Herăstrău, cu toate regulile de distanțare, spectatorii nu au umplut toate locurile. Însă lunile de vară, când oamenii aleargă în vacanță încolo și încoace, nu sunt neapărat cel mai bun etalon. La reprezentațiile cu acces liber, din Cișmigiu, organizate de ARCUB, cererea a fost mare.
Regulile, oricum, sunt stricte: două locuri distanță între spectatori, mască obligatorie, dezinfectare riguroasă a tuturor scaunelor înainte și după fiecare reprezentație. Dacă se respectă distanțarea ca la carte, teatrele vor juca la o capacitate de 25% din sală. Pentru sălile mari ale teatrelor de stat mai merge cum mai merge. Ce te faci însă cu teatrele independente care au în jur de o sută de locuri? Pentru acestea este condamnare la moarte. Nesubvenționate, ele trebuie să plătească actorii, personalul de scenă, plasatoarele, chirie, utilități etc. doar din încasări. Dacă au doi-trei angajați, trebuie să le plătească și lor salariile. Și asta după ce jumătate de an au fost închise. Cum spuneam, moarte curată. Ca întotdeauna, indiferent de culoarea politică a oficialilor, măsurile de sprijin i-au ocolit pe independenți. Aportul lor la viața teatrului este indiscutabil. Multe dintre experimentele valoroase ale ultimilor ani aici au avut loc. Mulți tineri care nu frecventau teatrul aici au prins gustul acestei arte. Multe programe pentru comunitățile defavorizate aici s-au derulat. Multă pasiune, talent și dedicație din partea artiștilor independenți pe scenele lor mici au curs. Chiar dacă onorariile independenților, de cele mai multe ori, de abia le asigură subzistența.

Apel pentru salvarea teatrelor independente
Ca urmare, la inițiativa Teatrului Apollo 111, mai mult de douăzeci de teatre independente din București și din țară au lansat, pe 31 august, un apel pentru salvarea lor, adresându-se autorităților – Guvernul României, Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene România, Primării și Prefecturi – pentru a le cere sprijin financiar concret pentru următorul an. „Zeci de spații culturale independente și mii de artiști și lucrători culturali independenți din toată țara riscă să rămână fără venituri și în imposibilitatea de a-și continua activitatea și de a se autosusține. Lipsa de implicare a autorităților în sprijinirea spațiilor culturale independente în următorul an ar demonstra o gravă neînțelegere a rolului esențial pe care acestea îl joacă în prezentul și viitorul cultural al României”, atrag atenția independenții.

Ca întotdeauna, oamenii…
Așa cum s-a dovedit de sute de ori în timpul pandemiei, în situații disperate, cei ce au sărit în ajutor, prin donațiile lor, au fost tot civilii. Solidaritatea spectatorilor, a colegilor actori și regizori s-a dovedit și în cazul Teatrului de Artă. Bogdan Budeș, regizor și strălucit traducător, extrem de activ și de prizat pe social media, a făcut un apel pentru ajutarea Teatrului de Artă, aflat în situația de a nu-și putea onora datoriile la chirie. Ceea ce echivala, de fapt, cu a-și înceta existența. Bogdan Budeș a adresat spectatorilor rugămintea să doneze o sumă cât de mică pentru salvarea teatrului la care colaborează. Nu mică a fost mirarea tuturor când în trei zile s-a strâns toată suma necesară. Mulțumirile celui care cu multă trudă a înființat acest teatru independent, actorul George Constantinescu, destinate celor trei sute de donatori, au fost – de ce să ne temem de cuvinte mari? – cutremurătoare: „Și atunci am înțeles de ce eu, George Constantinescu, am 37 de ani, nu am copii, nu am familie, nu am casă… am înțeles pentru ce tot chinul, toate sacrificiile, toate greutățile din acești opt ani. (…) Nu știu ce urmează. Știu doar că nu o să renunț, iar acum știu că sunteți și VOI aici”. Textul lui aduce puțină lumină asupra eforturilor, pentru cei ce nu le cunosc, cu care se confruntă independenții. Iată câteva fragmente: „Se pare că încă sunt mic în fața vieții. Când a început pandemia, am simțit că o lume creată cu greu, Teatrul de Artă București, se destramă, se desface în bucățele mici, se împrăștie. Am luptat cum am putut, alături de familia de la teatru, pentru a-l salva”. Sprijinul cerut autorităților din București a rămas, evident, fără răspuns. „Când am sunat la Școala Italiană și le-am propus parteneriatul pentru o stagiune estivală în curtea lor, iar ei au spus DA, cu toată convingerea, în doar trei minute de convorbire telefonică, am simțit că ne umplem plămânii cu aer curat. Prima gură de aer, de luni bune încoace. Când am cerut și-apoi am așteptat, în zadar, de la Primăria Sectorului 2, sprijin pentru scena necesară stagiunii în aer liber, iar am căzut. Ne-am luat inima-n dinți însă și i-am cerut ajutor doamnei Maia Morgenstern, iar răspunsul ei a fost instantaneu și categoric: trebuie să vă ajutăm!”.
Printre cei ce au înțeles situația disperată cu care se confruntă independenții se numără și Teatrul „Nottara”. În spiritul solidarității de breaslă, acesta și-a pus la dispoziție spațiul de joc câtorva teatre independente. Sperăm că exemplul său va fi urmat și de alte instituții. Altfel, lucrurile par să se întoarcă la viață. Repetițiile sunt în toi, invitațiile la premieră au început să curgă. Nu putem spera decât ca toți cei care lucrează în teatru să rămână sănătoși.

Cristina Rusiecki
Ultimele postari ale lui Cristina Rusiecki (vezi toate)

Lasă un răspuns