Teatru. Discursul civic din gala UNITER

Teatrul Național din Timișoara a reușit să-și ducă la bun sfârșit festivalul, FEST-FDR, ajustându-și selecția la spectacole cu unul-doi actori, tocmai ca să minimizeze riscurile. Norocul a fost și de partea Teatrului Național din Craiova și a Teatrului Odeon, care au ieșit la public cu cele mai noi producții, primul cu „Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia Radu Afrim, cel de-al doilea cu „Kilometrul zero” de Saviana Stănescu, regia Andrei Măjeri, unde nu numai spectatorii au stat cu mască, dar și actorii de pe scenă au jucat cu protecție. Așa cum am arătat și în lunile precedente, situația este mult mai gravă în teatrele independente, care se zbat între viață și moarte. După ani buni în care echipele lor infime și-au investit energia lucrând de dimineață până noaptea, acum își văd toate eforturile ducându-se pe apa sâmbetei. Dar în tot răul e și un bine. Criza a adus și plusuri. Am mai constatat, cu alte ocazii, că închiderea teatrelor a obligat creatorii să găsească forme noi, un hibrid de teatru-film, mai ales în producțiile destinate vizionării online.
Un alt plus, cu totul surprinzător, s-a petrecut la Gala UNITER. Exact la 30 de ani de existență, Gala a suferit înnoiri atât în formă cât și la nivelul discursului celor implicați. Viața noastră nu va mai fi ca înainte – ne atrag zilnic atenția analiștii de toate naturile. Ei bine, pare că nici discursul artiștilor nu va mai rămâne cel de dinainte. În contextul realităților severe, alocuțiunile lor publice au devenit mai clare, mai asumate, mai explicite, mai ferme.
Programată inițial pe 11 mai și amânată din motivele binecunoscute pentru 21 septembrie, Gala UNITER s-a desfășurat la Craiova, ca să celebreze cei 170 de ani de la înființarea teatrului de aici. Gala a avut loc în aer liber și răcoros, în Parcul „Nicolae Romanescu”, în spațiul Teatrului de Vară, spectaculos aranjat de scenografa Irina Moscu. Distanțarea socială și măsurile de precauție au fost la ordinea zilei. Pentru scurte momente s-au aflat (maximum) doi oameni pe scenă, și aceștia la o distanță respectabilă. Noua situație a determinat schimbarea la față a Galei. S-a zis cu emoțiile înlăcrimate, s-a zis cu amintirile pline de duioșie ce porneau de la „pașopt” și nu se sfârșeau niciunde, s-a zis cu evocările profesorilor din școală și ale directorilor de teatru cu care a lucrat premiatul în cele câteva zeci de ani de carieră. Asta și pentru că vârsta celor nominalizați și premiați a scăzut mult față de anii precedenți. De pildă, la Premiul pentru cea mai bună regie, nominalizații s-au înscris în „venerabila” categorie 27-33 de ani. Și, știm cu toții, genul acesta de prefix impune modalități de expresie diferite de ale generațiilor anterioare. Dar un discurs ca acela al Rodicăi Mandache (Premiul pentru întreaga activitate), actriță cu „tinereți succesive”, cum afirma Radu Afrim în laudatio, a dovedit – pentru a câta oară?! – că prospețimea și farmecul nu se alterează nicidecum cu anii de carieră.
Mai scurtă cu o oră, cu intervențiile amfitrionului Ion Caramitru extrem de condensate, Gala a avut ritm, viață și implicare civică. În regia lui Bobi Pricop (ce manager inteligent are Teatrul din Craiova, să angajeze o garnitură de doi regizori formată din Radu Afrim și Bobi Pricop!), toate momentele de laudatio s-au transferat în video, iar alternanța video-live-video-live a sporit dinamismul. E drept că nu totul a fost perfect, dacă ne referim la intervențiile unora dintre invitații de gen masculin care au comis, involuntar, câte o nedelicatețe față de doamnele premiate, dar asta nu ține nici de organizare, nici de concept.
Schimbarea de fond a însemnat implicarea artiștilor în problemele epocii, în rapelul la actualitate, în accentele civice pe care le-au asumat mulți dintre cei premiați. Câteva teme importante au revenit în intervențiile lor. Mai întâi, necesitatea ca discursul artistic să reflecte problemele dureroase ale zilei. Eugen Jebeleanu (Premiul pentru cea mai bună regie) a ținut să mulțumească „actorilor care au avut curajul de a aduce pe scenă poveștile lor intime, revoltele lor, și care au crezut într-un teatru angajat, care să vorbească despre societatea contemporană în care trăim”.
Apoi, a fost prima ediție a Galei UNITER în care mulți dintre cei premiați și-au centrat alocuțiunea pe tema arzătoare a teatrului independent, în pericol de dispariție dacă nu este susținut de autorități. Unul dintre cele mai convingătoare discursuri a fost cel al Oanei Cristea Grigorescu (Premiul pentru critica de teatru) care a subliniat că premiul „a fost posibil datorită tinerilor artiști și în mod special independenților. Ei au împrospătat teatrul românesc, au adus alternativa și ne-au dat nouă, criticilor din generația mea, cel puțin, mult de scris și de meditat”. Apoi criticul a adăugat: „Premiul îl împart cu toți acești colegi de breaslă, artiști și critici, care au iubit mișcarea independentă, nu numai teatrul instituționalizat. Împreună sunt familia teatrului românesc”.
Pe aceeași poziție s-a situat și coregrafa Ioana Marchidan (Linotip, Premiul pentru promovarea teatrului-dans), care a vorbit din perspectiva independenților. Echipa de trei oameni de la Linotip s-a străduit din răsputeri să mențină singurul centru independent coregrafic din Capitală. „Premiul confirmă impactul sectorului independent în peisajul nostru cultural. Spațiile și organizațiile independente sunt expuse unui uriaș risc de dispariție. Suntem activi, suntem prezenți, suntem vizibili și suntem necesari”, a atras atenția Ioana Marchidan. De altfel, și regizorul Eugen Jebeleanu a menționat: „Mulțumesc teatrului independent, pentru că eu de acolo vin”. Pentru a atrage atenția asupra gravității situației, regizorul și-a dedicat premiul „sectorului teatrului independent din România care are nevoie de toată susținerea noastră, nu numai de aceea a artiștilor și a publicului, ci și de cea a Ministerului Culturii și de a statului pentru a putea să-și continue activitatea de acum pentru multă vreme”. Niciodată nu s-a mai auzit la Gala UNITER sintagma „teatru independent” de atâtea ori. Așa de numeroși au fost cei care au urcat pe scenă și și-au exprimat solidaritatea, afinitățile și încrederea în valorile independenților încât președintele UNITER, Ion Caramitru, a promis că UNITER le va fi de aici înainte partener de drum și că va căuta modalități eficiente de a le reprezenta interesele.
O altă noutate în discursul public din spațiul nostru teatral a fost referirea directă la homosexualitate. Asta într-o țară unde acum nici doi ani clasa politică impunea referendumul pentru sfânta familie tradițională. Stabilit de zece ani în Franța, Eugen Jebeleanu, care lucrează în egală măsură în România, în țara de adopție, ca și în alte spații europene, i-a mulțumit lui Yann Verburgh: „E omul și artistul alături de care trăiesc în viață și în muncă. Alături de el am învățat că a fi diferit de normă, a fi homosexual în societatea în care trăim nu e o rușine, ci o mândrie”, a afirmat el.
Cu siguranță, Gala UNITER din 2020 a adus multe deschideri în maniera asumată de a se referi la discriminarea din România. Premiul British Council pentru promovarea și susținerea incluziunii sociale și încurajarea implicării civice i-a revenit Companiei de Teatru Rom Giuvlipen. Promotoarea sa, actrița Mihaela Drăgan, a condamnat rasismul, a pledat pentru obținerea unui spațiu propriu, în care să se poată desfășura spectacolele companiei și a militat pentru teatrul feminist rom. Tema feministă a adus-o în discuție și regizorul Eugen Jebeleanu atunci când a subliniat: „Regret un singur lucru și acela e că printre cei trei nominalizați (la Premiul pentru cea mai bună regie, n.n.) nu se află nicio prezență feminină. Îmi doresc ca de acum încolo să existe mai multe prezențe feminine, mai multe regizoare care să fie apreciate, susținute și premiate”.
Gala UNITER de anul acesta a arătat cu totul altfel. S-a schimbat înfățișarea, s-a schimbat structura, s-a schimbat ce și cum s-a spus. Să nu uităm însă că, în afară de implicarea civică la care s-a referit cea mai mare parte a acestui articol, arta teatrului are multe alte fațete și direcții care generează tot atâtea prilejuri de reflecție. Ar fi nedrept ca pe acestea să le neglijăm.

(Foto: Florin Biolan)

Cristina Rusiecki
Ultimele postari ale lui Cristina Rusiecki (vezi toate)

Lasă un răspuns