„Simțim că relația cu tehnologia devine mult mai puternică decât relațiile interumane”. Interviu cu Vero Nica, co-autor al spectacolului „Algoritm”

La începutul lunii februarie Asociația VAR, în parteneriat cu UNATC și Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative CINETic, a prezentat „ALGORITM”, un open source performance vizual-auditiv-senzorial 2019+. Scenograful Andu Dumitrescu, actrițele Vero Nica și Cristina Toma, regizoarea Jenniffer Corrales, sound designerul Cezar Stănciulescu și artistul vizual Marius Tănăsescu și-au propus să exploreze efectele pe care le are tehnologia asupra noastră: informațiile pe care le trimitem în spațiul virtual, aparenta libertate, falsa popularitate, iluzia comunicării, realitatea fragmentată pe care o percepem, atrofierea relațiilor dintre oameni, redirecționarea trăirilor profund umane către mașinării.

 

De la ce a plecat conceptul spectacolului?

De la o obsesie a mea și a lui Andu Dumitrescu, de acum patru-cinci ani, după cum se arată și în prezentarea de la începutul spectacolului, gândită ca o prezentare TED a vizionarului: tot timpul trebuie să folosim ceva, tot ce folosim are un cablu. Tot timpul suntem nevoiți să ne conectăm. Dacă ne pică internetul, ne panicăm. Ce facem dacă nu mai merg telefonul și toate aparatele casnice? Am făcut un experiment la un moment dat. M-am conectat la toate cablurile pe care le-am găsit în casă și m-am filmat singură. Încercam să-mi dau seama cum ar fi dacă aș avea cabluri în prelungirea brațelor sau dacă mi-ar ieși din ceafă. Anul trecut m-am întâlnit cu Andu Dumitrescu și cu o prietenă foarte bună, regizoarea Jenniffer Corrales, și ne-am dat seama că tema ne preocupă pe toți. Toți trei suntem genul de persoane care vor să experimenteze. Ne doream să facem ceva de la minus, nici măcar de la zero, să punem carne pe o idee care face parte din viața noastră de zi cu zi. Au fost niște întâlniri extrem de haioase și împreună am construit scheletul proiectului. Pentru mine a fost o mare provocare să scriu textul, care este mai mult o structură dramatică.

Este primul text pe care îl scrii?

Prima experiență a fost un text de vreo 15 minute, pe care l-am scris acum cinci ani. Am câștigat cu el un proiect care s-a montat la Tg. Mureș, alături de alte patru piese scurte. Se zice că fiecare să-și vadă de felia lui: actorul să fie actor, regizorul, regizor, scenograful, scenograf. Am zis hai să ne exprimăm, să vedem ce iese din noi și din căutările noastre. Noi ne dorim să ne exprimăm, nu să facem ceva care să placă cuiva. Între mine și Andu Dumitrescu a fost o colaborare foarte strânsă pentru că eu cred în el foarte mult ca artist. Îmi înțelege gândurile fără să fiu nevoită să le explic în multe cuvinte. A fost un work in progress. Scriam, îi trimiteam lui Andu pe mail, primeam feedback. Au fost și scene care s-au născut din idei colective în timpul lucrului cu echipa proiectului. Am avut noroc că am putut lucra două luni în spațiul de la CINETic. Au fost extrem de înțelegători și foarte deschiși, ne-au pus la dispoziție absolut tot.

Cum au apărut personajele sau mai degrabă instanțele din spectacol?

Vizionarul este creația lui Andu. Este interpretat de artistul și curatorul Marius Tănăsescu, un foarte bun prieten al nostru. Pentru Marius este primul contact cu scena, el venind din zona artei contemporane. Am mizat pe farmecul, inteligența și naturalețea lui. Faptul că unii spectatori au crezut că asistă pe bune la o conferință susținută de un om de știință este performanța lui. Andu își dorea să existe un cercetător pe care să-l integreze într-o conferință TED, pentru a porni de la o situație reală în care se folosesc termeni tehnici și științifici. Treptat, amândoi am simțit nevoia să existe text, dar să construim cât mai mult la nivelul mișcării și la nivel vizual, adică ceea ce a creat Andu Dumitrescu. Am plecat tot de la situațiile cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, de la faptul că nu mai comunicăm. Suntem prieteni pe FB, dar în momentul în care ne întâlnim suntem stângaci sau ne izolăm. Avem senzația că dacă am trimis mesaje online sau dacă am sunat pe cineva este suficient. Nu vrem să punem etichete, dar simțim că relația cu tehnologia devine mult mai puternică decât relațiile interumane. Ce vrem cu spectacolul? Să ne facă mai conștienți de această relație. Nu sunt doar niște device-uri sau doar niște semnale care vin spre noi. Ar trebui să înțelegem ce scop au și să le aducem în viața noastră fără ca ele să fie deasupra noastră, să existe un echilibru în relația dintre om și tehnologie.

Cum au apărut celelalte două personaje?

Am împărțit așa: cercetătorul, omul și tehnologia creată de cercetător. Silicon Valley, oamenii de rând și device-urile care ne-au intrat în casă. Al doilea personaj este jucat de Cristina Toma, care a reușit să ne înțeleagă foarte bine, să intre în povestea noastră și să aibă încredere în visul pe care ne-am dorit noi să-l vedem pus în scenă. Al treilea personaj, cel interpretat de mine, Algoritmul, este un robot construit de cercetătorul vizionar din deșeurile din online și din off line. Ar trebui să fim conștienți de efectele pe care le generează acțiunile noastre. Știm că există problema încălzirii globale și că trebuie să avem grijă ce facem cu plasticul, dar, în același timp, mediul online și device-urile pe care le folosim sunt și ele responsabile de gradul mare de poluare. Dacă oamenii ar fi puși în temă, poate s-ar gândi de două ori dacă trimit trei mesaje pe WhatsApp la rând sau formulează unul întreg. Sau poate ar alege să nu mai facă un transfer de o sută de poze, ci s-ar duce cu hardul extern.

Cum este să joci un robot?

Provocator. Eu am construit textul, dar în momentul în care am ajuns să lucrăm, m-am gândit: și acum ce fac? Fiind un spațiu mic, mi-era teamă să nu intru într-o zonă de clișeu, să nu fie nici prea mult, nici prea puțin… Totul s-a luminat când au apărut detaliile scenografice realizate de Andu Dumitrescu, care totdeauna a știut să vină în întâmpinarea actorului și care totdeauna s-a gândit la nevoile personajului interpretat pe scenă. Una dintre cele mai mari preocupări ale mele a fost controlul respirației. Mă gândeam că roboții clipesc, cum face și humanoidul Sophia, așa că pot clipi pe scenă, dar că respirația trădează zona umană. Input-ul adus de Cezar Stănciulescu, compozitor, sound designer și vocalistul trupei ROA, a completat perfect conceptul proiectului. A simțit foarte bine pulsul „Algoritmului” și a contribuit la definirea lui prin atmosfera auditivă pe care a creat-o. Obișnuim să ascultăm pe repeat părți din compozițiile sale și suntem convinși că mulți dintre cei care vor veni să facă parte din experiența pe care o propunem vor simți aceeași nevoie.

ALGORITM
Asociația VAR, în parteneriat cu UNATC și Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative CINETic
Andu Dumitrescu: regie/instalație video
Cezar Stănciulescu: sound design
Vero Nica: text
Jenniffer Corrales: consultant artistic
Omul: Cristina Toma
Vizionarul: Marius Tănăsescu
Sasha: Vero Nica

 

Lasă un răspuns