Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Scrisoare adresată în 1984 lui George Bălăiță, directorul Editurii Cartea Românească

Scrisoare adresată în 1984 lui George Bălăiță, directorul Editurii Cartea Românească

Conturând o atmosferă socială sumbră și cuprinzând referințe la evenimente politice inconvenabile regimului comunist, romanele lui Augustin Buzura au fost supuse permanent diferitelor forme ale cenzurii. În cazul romanului „Refugii”, ceea ce ridica cele mai mari probleme regimului era introducerea unui personaj secundar, inginer de mine, care se ascunde, din cauza unor probleme la locul de muncă, și, în cele din urmă, dispare. Atât cenzura, cât și o parte dintre cititori, cât și diaspora anticomunistă au citit în acest personaj o referință la greva minerilor din 1977 – eveniment care, oficial, nu avusese loc. Despre întreaga mișcare socială din Valea Jiului, la care participaseră câteva zeci de mii de mineri și care s-a soldat cu sute de arestări, cu internări la psihiatrie și cu mii de concedieri și persoane cu domiciliu forțat, primele vești au sosit în Occident abia după câteva luni. În România, regimul comunist nu a recunoscut niciodată existența vreunei forme de protest în Valea Jiului, dar circulau informații despre acesta prin intermediul radiourilor occidentale. Personajul lui Buzura, fără a face o trimitere clară la un eveniment care nu existase, constituia totuși o formă prin care ecouri ale acelei mișcări ajungeau în literatura publicată cu aprobarea regimului comunist. Deși în textul scrisorii Augustin Buzura menționează cenzura CCES (Comitetul Central pentru Educație și Știință, care, din 1977, preluase rolul Cenzurii de Stat), în memorii el spune că negocierile cele mai dure pentru apariția romanului au fost cele cu Securitatea. „Greva a avut loc într-o mină de cărbune, dar dvs. aţi transferat acţiunea într-o mină de neferoase, mi-a spus ofiţerul de Securitate. N-are rost să ne mai jucăm!”
Romanul a apãrut dupã mai bine de un an de la data la care a fost trimis editurii. Dupã epuizarea tirajului, a circulat în ediții samizdat. A fost reeditat abia în 2005, la Editura Corint. A treia ediție a apãrut în 2014, în seria „Opere complete – Integrala romanelor”, la editura RAO. De asemenea, cartea a fost tradusã în maghiarã (1988) și în englezã (1993 și 1995).
Fãrã ca niciuna dintre cronici sã exploreze fațetele politice propriu-zise, „Refugii” a fost recenzat masiv în presa literarã din 1984-85, fiindu-i dedicate zeci de cronici și de capitole în istoriile literare. Peste hotare, la Radio Europa Liberã, romanul a fost decodat, iar conotațiile sale social-politice au fost detaliat explicate. (N.I.)

Tovarășe director,
În legătură cu situația creată în jurul romanului meu „Refugii”, depus la Editura Cartea Românească și prevăzut a fi publicat în anul 1983, vă aduc la cunoștință următoarele:
1. Am acceptat să dau curs numeroaselor obiecții și observații făcute de Editură și de Direcția literară din CCES (acestea din urmă în două etape): prin urmare, am făcut modificări ample;
2. Mi-ați declarat (în prezența tov. Elena Docsănescu și Cornel Popescu) că totul este clarificat și că romanul intră în procesul normal de tipărire;
3. Totuși, după corectura a II-a și după ce mi s-au cerut noi modificări, pe care de asemenea le-am efectuat, romanul nu a fost trimis la tipografie, ci la un referent extern;
4. Cu toate că și acest referat era pozitiv, mi s-au adus la cunoștință noi obiecții, la fel de puțin întemeiate ca și cele precedente, cărora nu mai pot să le dau curs întrucât structura cărții, și așa șubrezită de intervențiile anterioare, ar fi grav afectată. Menționez că dacă am acceptat să fac un atât de mare număr de modificări a fost nu pentru că eram convins de justețea lor, ci pentru că eram încrezător în posibilitatea unui dialog constructiv, onest, reciproc deschis. S-a dovedit însă că bunăvoința mea, poate excesivă, a fost înțeleasă greșit. Cursul ingerințelor a fost escaladat într-un chip intolerabil, până la a mi se face un adevărat și foarte grav proces de intenții. Mi s-au atribuit astfel, prin răstălmăciri grosolane, probabil și interesate, tot felul de idei și implicații, inexistente de fapt în cartea mea.
5. În aceste împrejurări, de flagrantă nerespectare unilaterală a înțelegerii convenite, mă văd constrâns să revin și eu asupra modificărilor efectuate și să solicit publicarea romanului „Refugii” în forma inițială, fără niciuna din modificările intervenite ulterior. Este un drept al meu, de scriitor român, să nu permit niciun amestec în elaborarea operei mele: concepute și realizate de mine, semnate de mine.
6. Răspunderea pentru această situație revine integral Editurii și factorilor invocați de Editură (CCES, tipografie, alte organe și organizații), deoarece eu acceptasem o serie de modificări, tocmai pentru a evita orice fricțiuni sau criză în relație cu Editura, de natură să dea o imagine întunecată asupra condițiilor în care își văd apărute scrierile cei mai importanți scriitori români contemporani.
Augustin Buzura
22 martie 1984

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.