Rom în România. Subiect tabu pentru agenda publică

Cei aproximativ 600 de ani de sclavie a romilor sunt în pericol să fie uitați pentru că nu vorbim suficient de mult în spațiul public despre acea perioadă a istoriei noastre, iar în școli, mai deloc. Excepționalismul românesc, cu care ne-am obișnuit în istoria predată la nivelul învățământului obligatoriu, se pare că nu lasă loc aspectelor mai puțin lăudabile din trecutul nostru. (Vali Rupa)

Un narativ al libertății – Vali Rupa

Ciprian Necula: „Abordările mono-culturale nu duc nicăieri” – Interviu realizat de Cosmina Gherghe

Gelu Duminică: „Schimbările sociale nu se fac de azi pe mâine” – Interviu realizat de Vali Rupa

Mădălina Dicu, Fundația Toflea: „Se spune că este nevoie de un sat ca să crești un copil”

Situația romilor din învățământul românesc – Andreea Mîță

 

Concluziile autorilor

Andreea Mîță:
Rasismul continuă să fie o problemă majoră chiar și printre cei care fac parte din generația post-decembristă. În timp ce mișcări precum Black Lives Matter din Occident stârnesc reacții în rândul noii generații, la nivel domestic, romii continuă să fie discriminați și marginalizați. Toată această atitudine este dobândită acasă, prin vorbe precum „dacă nu ești cuminte chem țiganii să te ia” sau „te îneci ca țiganul la mal”. Majoritatea acestor zicale au o origine sumbră, datând din vremea robiei romilor. Integrarea romilor în societate este strâns legată de combaterea rasismului, ceea ce poate suna mai degrabă idealist, dar este un obiectiv care poate fi atins doar prin educația ambelor părți, primită atât la școală, cât și în sânul familiei.
Familiile de romi sunt renumite pentru numărul mare de copii pe care îi cresc, în lipsa unor condiții minimale pentru asigurarea unui trai decent, iar când educația sexuală din școli este doar un vis frumos, acest lucru nu se va schimba prea curând. Educația este pilonul principal într-o societate, pe baza căruia aceasta se poate dezvolta și poate aspira la un viitor lipsit de sărăcie și indici ridicați de criminalitate. De multe ori însă, ajunși în sistemul de educație, copiii romi dau față în față cu rasismul care încă predomină în societatea românească.

Andreea Mîță este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Istorie a Universității din București,
specializarea Relații Internaționale și Studii Europene.

 

Cosmina Gherghe:
Consider că este important să nu ezităm să vorbim despre părțile întunecate ale istoriei noastre, să încercăm să înțelegem evenimentele și să le acceptăm exact în felul în care s-au desfășurat. Nu ar trebui să fim orbiți de naționalism și de preferințele proprii în procesul reconstituirii istoriei, mai ales când problematica insistă pe subiectul opresiunii unei minorități care a contribuit la existența societății românești. Procesul documentării și interviul cu Ciprian Necula m-au ajutat să înțeleg rupturile dintre români și romi, contractele sociale și economice care au dominat toți acești ani nevalorificați de sistemul educațional și de influențele politice.
Tăcerea și negarea au drept consecință întărirea unei diviziuni între cele două comunități, un impact negativ asupra unității naționale. Este datoria noastră să combatem rasismul în România prin educație, prin recunoașterea elementelor opresive și prin schimbarea mentalității toxice și discriminatorii. Susțin faptul că diferențele culturale și experiențele neplăcute izolate nu definesc o întreagă etnie, iar drumul spre acceptare, chiar dacă pare complex, necesită și renunțarea la incriminare și o înțelegere mai profundă a dificultăților de zi cu zi ale comunității romani.

Cosmina Gherghe este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Istorie a Universității din București,
specializarea Istorie.

 

Vali Rupa:
Noi am pornit la drum, în ceea ce privește întocmirea acestui dosar, luând ca exemplu activismul american în ceea ce privește drepturile minorităților, dar cred că nu este greșit să spunem că, deși am avut de-a face cu problema universală a discriminării rasiale, ne-am întâlnit cu foarte multe probleme autohtone. Cea mai importantă dintre acestea, poate, ar fi chestiunea trecerii sub tăcere, o tăcere instituționalizată, a problemei minorității rome: nu citim în manualele școlare despre istoria romilor, iar în filme și în artă, în general (cu mici excepții), nu sunt prezente elemente din viața sau din trecutul romilor.
Totuși, la nivel de reprezentare a acestei numeroase minorități, am putea spune că lucrurile încep să se îndrepte într-o direcție sănătoasă, în sensul că avem de a face cu tot mai mulți tineri romi care urmează cursurile învățământului superior și tot mai mulți intelectuali și specialiști care luptă pentru drepturile romilor. Drumul este încă lung și anevoios. În condițiile în care abia de 30 de ani ne putem exprima liber părerile despre viața cetății și având în vedere că doar de puțin peste un deceniu suntem parte a comunității euro-atlantice, putem spune că trăsături autohtone precum deschiderea și flexibilitatea nu au atins, încă, nivelul cosmopolitismului de tip occidental.
În Marea Britanie, de exemplu, chiar pe parcursul realizării acestui material, romii englezi au urmat modelul mișcării BLM din SUA pentru a-și susține drepturile deseori ignorate chiar de autoritățile britanice. Potrivit unui articol semnat de Antoine Dewaest pentru G4Media, reprezentanți ai romilor din Regatul Unit consideră că aceștia sunt văzuți drept „cetățeni de mâna a doua”, chiar dacă poliția din Kent a arborat steagul romilor – o acțiune simbolică, dar care ar fi provocat, în schimb, sute de critici.
Pe de altă parte, o zicală americană spune „you have to learn to crawl, before you learn to walk” – trebuie să înveți să mergi de-a bușilea, înainte să înveți să mergi normal. Relația dintre identitatea națională românească și alteritate este, cred eu, încă tributară discursului stereotip, un discurs blocat între „străinii ne sărăcesc țara” și „românul este ospitalier și tolerant”, chiar și atunci când realitatea istorică și, de multe ori, prezentul ne contrazic. Un lucru este cert: deși unele drepturi sunt date de la natură, lupta pentru apărarea lor trebuie să fie constantă, indiferent de societatea în care trăim. Cu toate acestea, cred eu, suntem pe drumul cel bun, iar publicarea unui dosar, precum acesta, care abordează o astfel de temă, într-o revistă de cultură, o dovedește.

Vali Rupa este absolvent al programului de master Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă,
organizat de Facultatea de Istorie și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București.

 

Andreea Mîță, Cosmina Gherghe și Vali Rupa sunt membri ai proiectului studențesc
Atelierul de Analiză a Mentalităților și Culturii de Masă (AMIC),
Facultatea de Istorie, Universitatea din București.

Lasă un răspuns