„Rolul acesta e ca o răscruce în viața oricărui actor”. Interviu cu actrița Oana Ștefănescu

Regizorul Radu Nica propune la Teatrul Odeon un spectacol după „Persona” de Ingmar Bergman, un film-cult pentru multe generații. Actrița care o joacă pe actrița din filmul lui Bergman, personajul Elisabet Vogler (interpretat de Liv Ullmann), în spectacolul de la Odeon, Oana Ștefănescu, a acceptat să devoaleze câteva dintre frisoanele care au însoțit-o în construcția acestui rol. Și, de fapt, a fiecărui rol.

Vi s-a părut intimidantă întâlnirea cu un personaj atât de celebru dintr-un film care, de zeci de ani, rămâne o referință a cinematografiei universale?

Mi-a fost cam frică, să spun cinstit, la început, mie plăcându-mi rolurile mute foarte tare. Am făcut vreo două-trei. La Casandra, primul meu rol a fost în „Asta-i ciudat” de Miron Radu Paraschivescu. Jucam Flocricica mută. După care am jucat un rol mut în „Omor în catedrală”, Nebuna, și cel de acum. Cred că rolul acesta e ca o răscruce în viața oricărui actor. Eu nu cred că vreun actor nu s-a gândit de ce face lucrul ăsta. Sau are vreun rost să-l facă? Sau cine mai are nevoie de așa ceva?

Și de fiecare dată v-ați dat același răspuns?

Nu întotdeauna, dar până la urmă m-am convins că, de fapt, e singurul lucru pe care pot să-l fac. Nu știu cât de bine, dar de dorit e singurul pe care mi-l doresc.

Personajul pe care îl interpretați este o actriță la apogeul carierei, care traversează o criză existențială și de creație. A existat vreun asemenea moment în biografia dumneavoastră artistică?

Mi-aș dori să cred că nu am ajuns la apogeul carierei mele. Ei, crize de creație sunt la fiecare rol. Mă dau cu capul de pereți acasă, am scandaluri în familie, cu soțul meu (actorul Ionel Mihăilescu, n.n.). Și unul, și altul suntem la fel. Când repetăm suntem și irascibili, și neînțeleși. Sau, dimpotrivă, în ziua în care ne iese, suntem în al nouălea cer. Crize sunt tot timpul, dar trecem peste ele pentru că acesta este drumul firesc.

Ați simțit că aveți o relație cu personajul sau cu actrița care a interpretat personajul în film? Ați vrut să vă detașați de ea sau să vă împrietiți cu ea?

Totdeauna încerc să mă împrietenesc cu personajele pe care le joc, chiar dacă la început ne mai contrăm puțin. Până la urmă, trebuie să o iubesc că, altfel, nu v-o pot dărui dumneavoastră. Dacă eu o urăsc, o să o urâți și dumneavoastră.

Pe ce teme v-ați contrat la început?

Eu nu am copii. Au fost momente, la începutul carierei, când am spus cariera este pe primul plan și cred că multe dintre noi am făcut așa. Când am zis da, nu s-a mai putut. E singurul regret pe care-l am. Cu asta nu sunt de acord (actrița din film își va respinge copilul, n.n.). Ne-am contrat destul de puternic pe tema asta.

Deci v-ați contrat pe biografie.

Da, dar ea a avut câștig de cauză. Nu se poate altfel.

Sunteți o actriță cu o experiență bogată și cu o paletă complexă de instrumente. Care au fost mecanismele pe care le-ați folosit în construirea acestui personaj mut?

Niciodată nu știu să răspund ce fac sau cum. Nu știu ce folosesc din mine. Nu pot să spun în cuvinte.

Sunt alegeri conștiente sau mergeți pe intuiție și pe infailibilul instinct?

Cred că inițial sunt intuitive. Sunt o actriță intuitivă. După care, încerc să mă detașez și să construiesc ușor-ușor. Fragmentez intuiția de la început, o desfac în bucăți. Până la urmă, tot la ce mi-a spus ea ajung, chiar dacă pe căi ocolote. Pentru că fiorul pe care îl simt la început, indiferent de ce natură e, rămâne la final. Nu pornesc niciodată spunând „Eu știu”, de fiecare dată vreau să descopăr. Dar întotdeauna, la început, mă împinge ceva să încerc într-un anumit fel. După aia revin, ocolesc, mă duc prin alte orașe, plec din țară, în alte galaxii și ușor-ușor tot acasă vin. Dar, sigur, construcția e mult mai complexă, mult mai motivată și mai încărcată de sens.

Vă găsiți o motivație în fiecare moment?

Nu. Sunt acum și aici, asta-i motivația cea mai puternică.

Spuneți că vă plac rolurile mute, dar eu aș fi simțit nevoia să vă mai aud din când în când vocea în spectacol.

Asta trebuie să vorbiți cu regizorul și cu scenaristul. Ba încă eu am vorbit, în film ea nu vorbește deloc. Pare la un moment dat, dar nu se arată. Însă filmul e altceva, e mult mai ușor de arătat: plan-contraplan, plan detaliu, gros plan… La teatru nu mai e așa de simplu.

Am văzut spectacolul și la premieră, și azi și mi s-a părut că între timp ați făcut niște reglaje foarte fine.

E un proces firesc. Sigur că, dacă un rol e gata, el nu mai poate fi schimbat radical. Profesorul nostru, Octavian Cotescu, ne spunea „Puilor, la un moment dat, cândva, foarte aproape de premieră, trageți fermoarul și nu mai primiți nimic! Totul e gata”. Dar asta nu înseamnă că în interior nu sunt tot felul de modificări și de căutări și nu poți să te dezvolți sau nu poți să renunți la ceva. Depinde de starea pe care o ai în seara aceea. Eu întotdeauna mă raportez la cum sunt acum. Nu mă gândesc oare cum a fost la premieră? În orice caz, atunci, la premieră, eram după două luni de repetiții zi de zi. Probabil că era altul antrenamentul.

Cum vă simțiți în genul acesta de spectacol plin de poezie, cu muzică și cu proiecții halucinante?

Foarte bine. Poate nu e un spectacol atât de explicit, e mai mult de stare, de imagine. Nici nu cred că am putea să spunem dacă ne simțim bine sau nu într-un spectacol, suntem actori.

Ei, mai sunt și porcării pe lumea astea.

Da, e adevărat, numai că atunci când ești în interior orice copil e frumos, poate să fie ca în „Daniil Harms”, să nu aibă mâini, să nu aibă picioare, să nu aibă nimic și atunci te întrebi de ce mai trăiește, dar tot îl vezi frumos. Sigur că am jucat într-o grămadă de spectacole care nu au fost atât de reușite, dar nu pot să spun că e o prostie în ce joc. Ar însemna că mă discreditez pe mine. Încerc de fiecare dată să depun toate eforturile pentru ca tot ce fac să fac din suflet. Mi-aduc obolul acolo, cât de mic, indiferent cât de bine sau cât de prost ar fi ce se întâmplă în jur. Cred că fiecare dintre noi lucrăm în economia spectacolului să fie bine, să facem ca el să aibă de toate.

 

Lasă un răspuns