Proză. Sfârșitul lumii în provinciile de mijloc

În geoliteratura noastră, Marian Ilea este un prozator nouăzecist de viziune, care construieşte ficţional un spaţiu literar inconfundabil, surprinzător, la jumătatea drumului dintre periferie şi centru, un „medio”, un „mittel” unde toate câte se întâmplă rezonează odată cu restul lumii. Născut la Ieud şi trăind la Baia-Sprie, Marian Ilea ficţionalizează cu dramatism şi empatie Nordul multietnic. Este un spaţiu care adăposteşte dimensiuni temporale suprapuse, în care se intersectează memoria individuală şi cea colectivă, cu inserții de pe vremea împăratului Franz Josef, trecând prin marile războaiele mondiale şi apoi în comunism. Romanul „Acei minunați ani”, de o rară forță narativă, valorifică experiența autorului în proza scurtă, esențializând momente şi personaje plasate între banal şi excepţional, cu figuri precum Margasoiu, Năduşitu’, Strâmbătură şi Cătană, doamna Rodica Dimofte,  domnul impiegat Tamas Nadassy, doamna învățătoare Munteanu etc. etc. Limbajul câștigă în expresivitate din asocierea colocvial-regional şi enunțul tăiat scurt, cu mici detalii semnificative. Personajele povestesc cu nostalgie, ca şi cum ar avea conştiinţa că relatează epoci dispărute, undeva la marginea lumii.

„Două sute patruzeci, atâția am fost în contingentul patruzeci şi unu. Am crezut că nu vom merge. A fost potopul cel mare când toate străzile din oraş s-au transformat în râuri. Când Piața de Fân semăna cu un lac. Şi când oraşul parcă era o Mare. Da’ am urcat în vagoane şi am ajuns în Chop”, zice nenea Dimofte Maftei către Margasoiu. În bucătărie miroase a pâine proaspăt scoasă din bloaderul şporiului. „Acolo ne-am dat jos pe peroane. Erau delegaţi de la unităţile din toate orașele. Ăia îți spuneau care, când şi în ce direcţie ai de mers. Și-am ajuns la Miskolc. Era cu mine şi viitorul cumnat, Abraham Muiszek. Ei sunt polonezi, morari de meserie”, mai zice nenea Dimofte Maftei.
(Marian Ilea, „Acei minunați ani”,
Editura Tracus Arte)

Poetă şi prozatoare importantă, cu numeroase premii şi cu apariţii în antologii şi traduceri în cultura europeană, Dora Pavel este o scriitoare de o evidentă sensibilitate postmodernă. Încă de la romanul „Agata murind” (2003), s-a observat tendinţa autoarei către imaginarul gotic (psychothriller, psihodramă), în care găsim personaje aflate între viaţă şi moarte, erotismul morbid, tema dublului, maladiile mentale, psihoticul, thanaticul şi halucinantul, într-un discurs epic destructurant. În același stil „neurogotic” (Giovanni Magliocco), șarjând pe confesiunea unui „vinovat”, noul roman al Dorei Pavel dezvăluie fragilitatea psihicului uman la confiniile cu sedimentările întunecate, contorsionate:

Specialistul în hipnoză psihiatrică al preventoriului e doctorul Ungureanu. Pe vremuri, fost coleg cu tata. Am aflat asta şi mă gudur pe lângă el, cu toate că detest de când mă știu acest tip de procedură, de „tratament”. Hipnoza, confiscarea, adică, a oricărui „control conştient”, cum ne informează dicționarul. Un act abuziv, spun eu, să scoți din conştiinţa cuiva, în mod fraudulos, ceea ce el vrea s-ascundă de-o viaţă. Chiar un viol, câtă vreme fizicul ți-e adus în starea de neputință de-a se apăra, total supus „voinței hipnotizatorului”.
(Dora Pavel, „Bastion”, Editura Polirom)

Specializată în publicarea de roman „noir”/ „crime”, Editura Crime Scene Press a avut ideea de a alcătui o antologie în care mai mulți autori contemporani, cu stiluri diferite şi din generații diverse, să scrie despre grozava experienţă a pandemiei, pe care încă nu am depășit-o: „Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii”. O iniţiativă editorială similară a dus, acum doi ani, la volumul „CenteNoir. Proză scurtă mystery & thriller”, unde cele mai multe dintre povestirile de mister cu acţiunea la 1 Decembrie 1918 sau legate de această zi sunt mici bijuterii narative. Naraţiunile rezultate în „Pandemicon” surprind, în imagini şi perspective de o largă pluralitate, de la fantastic şi suspans până la comic şi absurd, comportamentele, reacțiile, atitudinile, schimbările interioare, spaimele sau speranțele oamenilor în straniul context global pe care încă încercăm să îl traversăm. Autorii sunt: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican, Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Brănescu, Alexandru Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.

Lasă un răspuns