Proză. Premii literare și topuri de vânzări: piramide, bule și linii de ruptură

Fie fortuit, fie forțat de restricțiile pentru adunări publice, anul literar 2019 s-a prelungit până în această toamnă, care a debutat cu premiile USR și a continuat cu premiile Sofia Nădejde. Cum unele trofee nu s-au acordat și cum sloganul „premiul e pe noroc sau pe afinități, nominalizarea e cea care contează” s-a tot adeverit în timp, vom nota cărțile care au primit nominalizări și vom lăsa premianții să se bucure de diplome în tăcere.
Premiile Uniunii Scriitorilor, la secțiunea „proză”, au notat ca nominalizări volumele Ultima cruciadă de Simona Antonescu, În drum spre Ikaria de Gabriel Chifu, Și se auzeau greierii de Corina Sabău, Depozitul de bătrâni de Florin Toma. În secțiunile dedicate limbilor minoritare, proza s-a regăsit doar în sectorul maghiar, cu romanul Ciuntiții de Hajdú Farkas-Zoltán și nuvelele Magnebeșase de Borcsa Imola. Nominalizările pentru traduceri au venit aproape toate de pe Raftul Denisei: António Lobo Antunes, Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa, traducere de Dinu Flămând și Anca Milu Vaidesegan, J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, traducere de Irina Horea, Evgheni Vodolazkin, Brisbane, traducere de Adriana Liciu, Yukio Mishima, O dimineață de iubire pură, traducere de Andreea Sion, plus Miklós Bánffy, Trilogia transilvană (vol. I, II, III), traducere de Marius Tabacu, apărută la Tracus Arte.
Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, cu o miză în creștere pe măsură ce scriitoarele au echilibrat balanța relevanței și valorii, au, pentru proză, două secțiuni – una titulară și una pentru debut. Juriul a avut în față nu doar cărțile din 2019, ci toate titlurile apărute de la precedenta ediție. Astfel, pe cele două liste s-au găsit și cărți ieșite anul trecut, dar și titluri recentissime: Sonia ridică mâna de Lavinia Braniște, Hipodrom de Nora Iuga, Toți copiii librăresei de Veronica D. Niculescu, Prevestirea de Ioana Pârvulescu, Complezență. Înălțarea la ortopedie de Simona Sora, Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Maria Stăncescu, Copiii lui Marcel de Ema Stere, Orașul promis de Valentina Șcerbani. Deși Sanda Cordoș, câștigătoare a unui premiu special, argumentează printr-o trimitere la marginalii importanța premiilor „Sofia Nădejde” – „Într-un fel, premiile Sofia Nădejde scot la iveală o dimensiune esențială (a artei în general): puterea celor fragili, forța periferiilor” –, putem totuși vorbi de rezultatul concret, palpabil, al politicilor de gen. Oricât de discrete sau de incoerente ar fi fost acestea în România, simplul fapt că se-poate-la-alții sau că așa-ar-fi-să-fie, simplul import al formei, a exercitat, în acest caz, o presiune utilă, cu rezultat fericit. Sau, cum tot Sanda Cordoș spunea: „o literatură cu destule scriitoare foarte serioase și deosebit de profunde, care au dat (sau chiar acum, când eu scriu aceste rânduri, lucrează la) cărți tulburătoare în multe privințe, care aduc la expresie și fixează situații ori nuanțe (definitorii!) ale condiției umane”.
În căutare de liste și topuri, ne amintim de nominalizările, tot pentru 2019, anunțate în primăvară de Radio România Cultural, „Observator cultural” și „Ziarul de Iași”. Lista publicată de „Observator” include, pentru proză, volumele: Sonia ridică mâna de Lavinia Branişte, Melancolia de Mircea Cărtărescu, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat de Alina Nelega, Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie, Și se auzeau greierii de Corina Sabău, Bucureşti, marea speranţă de Cristian Teodorescu. Pentru premiul oferit de „Ziarul de Iași”, nominalizații s-au numit „finaliști”, iar aceștia au fost: Stelian Tănase pentru Marele incendiator, T.O. Bobe pentru Cartea neisprăvirii, Dumitru Crudu pentru Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici, Ioana Nicolaie pentru Cartea Reghinei, Bogdan Răileanu cu Teoria apropierii, Simona Antonescu pentru Ultima cruciadă, Lavinia Branişte pentru Sonia ridică mâna, Mihai Buzea cu Recrutorii, Alina Nelega pentru ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic și Alexandru Potcoavă cu Viaţa şi întoarcerea lui Halle.
Agenția de Carte, bazându-se pe nominalizările de la „Observator cultural”, premiile RRC și Gala Tânărului Scriitor, a întocmit o listă pe care a deschis-o pentru voturile cititorilor. Procedura s-a încheiat în ultima zi de vară, iar topul rezultat include titlurile Arșița de Cosmin Perța, Tonomatul de Andrei Panțu, Frica de umbra mea de Cezar Paul-Bădescu, Fracturi de Mihai Victus, Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici de Dumitru Crudu. Chiar și când s-a plecat de la același univers, rezultatele sunt unele diferite și piramida voturilor a favorizat cărți și autori din alte cercuri, aproape fără mulțime comună.

 

 

Cu un ochi pe nominalizări, să îl aruncăm pe celălalt prin topurile de carte. Pentru piață, cartea anului 2019, la proză, se arată a fi, conform topului Libris.ro, Ajută-mă să nu dispar de Petronela Rotar. Cu un ritm de unul pe an, romanele de dragoste ale Petronelei Rotar, lirice și livrești, susținute și de un blogging activ, o propulsează în topul vânzărilor, chiar dacă ecourile acestora în presa literară sunt depășite de cele din presa mondenă. O altă prezență în top este romanul Nopțile Patriarhului de Tatiana Niculescu. Autoare de biografii și de narațiuni după „povești de viață adevărate”, incluzând Spovedania de la Tanacu, draft al filmului de Cannes După dealuri, Tatiana Niculescu este, probabil, prozatorul cel mai implicat în realitatea socială care contează. O altă alegere a publicului este Răzvrătiții, de Cristina Nemerovschi, autor remarcat la debut, cu un deceniu în urmă, și care a dezvoltat un fantasy noir și sexualizat în apărarea căruia nu ezită să se certe și să-i insulte pe criticii literari care nu îl apreciază. Între alegerile pieței este și Stelian Tănase, dar nu pentru volumul remarcat de revistele literare, ci pentru titlul Repertoarul amorului. 69 de povesti de dragoste din istoria lumii, apărut, și el, în 2019. În fine, Cartea Reghinei, de Ioana Nicolaie închide topul vânzărilor și reconciliază publicul și critica.

Suntem așadar în situația – logică și paradoxală în același timp – că publicul cumpărător de carte are o pondere infimă în societatea românească, după cum o spun și o repetă statisticile an de an, iar publicul cititor de beletristică e și mai mic – de ordinul lebedelor negre. (Rara avis in terris, nigroque cygno simillima, cum zicea, bat-o vina, latina. Recte, Juvenal). Însă, chiar și acest public, rărit, rărit, rărit, dovedește mult prea mult că are opțiuni semnificativ diferite față de critica literară sau față de „cititorii profesioniști”, cum sună o expresie tot mai folosită. La rândul lor, cercurile literare sau „bulele”, cum le spunem în noul calc promovat de social media, deși „bulă” are un conotat peiorativ pe care „bubble” nu îl are, cu greu cern valori comune sau pun jaloane care să fie utile cititorilor „neprofesioniști”.

Lasă un răspuns