Profilul unui tutore în reziliență identitară

Ileana Marin şi Otilia Baraboi, ambele profesoare afiliate la Universitatea Washington din Seattle, cofondatoare ale Societății Culturale Americano-Române (ARCS) din Seattle, una dintre cele mai bine consolidate instituții reprezentative ale diasporei române din America, au primit distincția „Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler” din partea preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia zilei naționale a României în 2019. Această recunoaştere a profesionalismului şi perseverenței cu care promovează imaginea țării, a culturii şi valorilor româneşti în spațiul american, mi-a oferit prilejul pentru acest interviu.

Convorbirea speră să evidențieze valorile personale ale Ilenei Marin care îi motivează eforturile: altruismul, un optimism calibrat în termenii posibilului, o anticipare şi o proiecție pozitivă a viitorului, percepția de sine încadrată în relații pline de încredere în ceilalți. Toate aceste componente ale personalității sale sunt indiciile unui caracter rezilient, un mod de a fi şi de a gândi, valori pe care le transpune ca mentor, împărtăşindu-le nu doar studenților, ci tuturor celor implicați în acțiuni comunitare.
Am deschis conversația propunându-i să vorbească despre experiențele pesonale care au avut un rol marcant în formarea sa şi i-au determinat parcursul carierei.
„Am vrut să fiu violonistă de carieră, numai că am terminat într-un moment în care Ceauşescu a decis că România nu are nevoie de aşa de mulți muzicieni, ci de ingineri… Și atunci a fost drastic redus numărul de locuri la admitere la Conservator.” A insistat, totuşi, încrezătoare în menirea sa ca violinistă, încurajată fiind de profesori ce îi validau determinarea. A eşuat, dar nu fără a îndrăzni să încalce unul din marile tabuuri ale timpului şi să conteste rezultatul, cerând revizuirea probelor înregistrate pe magnetofon. A fost refuzată. I s-a spus însă că înregistrarea e făcută doar „aşa… pentru a fi la arhivă”. „Mi-a fost clar că, pentru cineva ca mine, a cărui familie nu făcea parte dintre familiile care beneficiau de oportunitățile acelui moment, era aproape imposibil să urmeze o carieră de muzician.” Această experiență, care putea fi negativă, s-a dovedit însă formativă: nu i-a tăiat aripile, ci i-a declanşat capacitatea de a se analiza şi de a găsi soluții altearnative. „Atunci am decis, vorbind cu familia mea, care m-a susținut admirabil în toată această perioadă şi care mă susține şi acum, de altfel, am decis să dau admiterea altundeva, unde să fie scris negru pe alb numele meu.”
O conexiune familiară puternică, dar și alegerea mentorilor, i-a oferit siguranța de care a avut nevoie pentru a avea încredere în propriile abilități. Odată înscrisă la Facultatea de Litere, şi-a dovedit potențialul terminând prima pe țară. „Probabil că a trebuit să îmi demonstrez că sunt bună de ceva. Obstacolul de la admitere, într-un fel, m-a mobilizat.” Ajunsă asistentă în învățământul universitar, a urmat şi finalizat un doctorat la Bucureşti în anul 2000. În 2003, a obținut o bursă Fulbright a Departamentului de Stat American şi a ajuns la Seattle în calitate de cercetător, timp în care a predat şi un curs de limbă şi civilizație română şi a finalizat o lucrare academică asupra imaginii României în Statele Unite şi a Statelor Unite în România.
Spiritul explorator, curiozitatea au determinat-o să abordeze în Seattle un program doctoral în studii textuale, o specializare cu un puternic aspect interdisciplinar, îmbinând artele, literatura, tehnologia, politica şi istoria. Acest tip de studiu, care îi reunea pasiunile, nu era oferit „în România acelui moment”. Remarc o sintagmă care a apărut permanent în discuția noastră – „în acel moment” –, o raportare personală constructivă față de lacunele sistemului românesc ca deficiențe temporare, remediabile cu puțină creativitate. Implicit, această formulare, de un optimism bine calibrat, plasează controlul nu în mâinile altora, ci în sfera propriilor abilități.
Ancorarea în lumea academică românească a avut continuitate, întorcându-se în semestrele de primavară pentru a preda literatura comparată atât în perioada specializării în Statele Unite, cât şi după 2011, când a devenit lector la Universitatea Statului Washington. Am felicitat-o pentru această abilitate de a funcționa abil şi eficient în două lumi universitare. „Este un efort, dar care îmi aduce o mare, mare recompensă”, a răspuns ea, „pentru că tot ce învăț aici am posibilitatea să împărtăşesc în țară cu studenții mei de acolo. Acum predau cursuri de masterat şi doctorat la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, din cadrul Universității București. Întotdeauna transfer atât ceea ce aflu, cât şi experiența mea, dintr-un spațiu academic în celălalt şi invers.” Întrebând-o dacă percepe diferențe majore între sistemul academic american şi cel autohton, a redefinit dihotomia ca pe una între sistemul european (la care România e racordată) şi necesitatea acomodării la cel american. „Tot ce acumulasem până atunci a trebuit să transpun într-o nouă ramă de predare, care, recunosc, este mult mai atrăgătoare. Eram obişnuită cu predarea unui curs frontal, magistral, a cărui parte de dialog cu studenții trebuia să aştepte până la seminar. Aici lucrurile nu stau aşa, există momente de interacțiune mai frecvente decât în sistemul european. Personal, mi-a venit natural pentru că simțeam nevoia unei comunicări mult mai directe şi imediate cu studenții.”
La Seattle a reuşit să propună cursuri de literatură comparată, introducând noi perspective interdisciplinare, precum tematica cenzurii în societățile fasciste şi comuniste, una care acoperă aspecte de filosofie, politică şi istorie regională a acestor societăți. Cred că este vorba de ceva mai mult decât de o predilecție pentru inovare pedagogică şi de interesul său pentru arte. Am citit în inițierea acestui curs nevoia personală de a analiza sisteme de valori distorsionate, sisteme discreționare, ale căror percepte ideologice impuse maselor devin incongruente cu valorile promovate în sânul familiei, valori ce sprijină individualitatea. Cu alte cuvinte, a optat pentru studierea sistemelor sociale care ar putea uşor zdrobi spiritul… nu doar al unei violoniste. A devenit punte vie între lumile academice în care se regăseşte şi a organizat seminarii exploratorii de studiu prin experiențe trăite, aducând în România şi în alte țări din regiune (Bulgaria, Georgia) studenți americani. Cu excepția unei studente adoptate de o familie de americani (şi pentru care experiența a fost una de redescoperire a rădăcinilor), niciun alt participant nu avea legături personale cu estul Europei. Ileana Marin crede cu tărie că experiența de imersie culturală în țările studiate şi absorbirea perspectivelor locale produce un impact major în viața studenților. A organizat aceste seminarii cu alți colegi din department (Yuko Mera, Mary Childs) şi, recent, a devenit co-director al acestor cursuri internaționale, împreună cu Excelența Sa, fostul ambasador Mark Gitenstein. I-a propus acestuia tematica studierii spațiului de frontieră dintre Est şi Vest (România, Moldova, Ucraina) ca spațiu de explorare academică. Domnul Gitenstein a adus programului nu doar perspectiva juridică şi diplomatică proprie, ci şi acces, prin vizite la toate ambasadele americane din țările vizitate, unde studenții americani au avut ocazia să interacționeze cu profesionişti din diverse secții ale acestor ambasade. Impactul a fost vizibil în lucrările finale scrise cu pasiune de studenți, unele chiar publicate în jurnale academice.
Încercarea de a reintroduce un curs de limba română a avut inițial mai puține şanse de reuşită, fiind inițiată „într-un moment mai puțin prielnic”, mărturişeşte Ileana Marin. Deşi universitatea avea tradiția de a preda limba română încă de la începutul anilor şaptezeci, calea pur instituțională nu ar fi dat roade. Rămas fără susținere administrativă reală, cursul de limba română fusese scos din grila opțională şi doar temporar resuscitat de profesorul Marin în timpul stagiaturii sale Fulbright. Însă, câțiva ani mai târziu a beneficiat temporar de o bursă FLAS pentru a-l preda. Împreună cu doamna Otilia Baraboi şi-a propus să ducă o campanie de convingere a administrației universitare, bazată pe numărul de studenți de origine română atraşi în campus. Un argument important a fost numărul mare de descendenți româno-americani din zonă.
ARCS a apărut ca o soluție creativă la un obstacol aparent insurmontabil. Organizația, prin membrele fondatoare Otilia Baraboi şi Ileana Marin, a fost cea care a făcut demersurile de introducere a trei programe în parteneriat cu Universitatea Washington: 1. Programul „Româna la liceu”, un curs de limba română în vederea pregătirii pentru examenul de competență lingvistică ALTA; 2. Tabăra de vară ARCS; 3. Cursul „Romania Transformed”, curs de literatură, artă şi film, introdus în curriculum academic. Cele două profesoare au convins universitatea de necesitatea şi viabilitatea financiară a acestor inițiative. Între timp, universitatea a devenit un partener esențial pentru ARCS în implementarea altor programe, cum ar fi expoziții, lansări de carte, prezentări, conferințe, care adaugă prestigiu universitar. „Uitându-mă retrospectiv realizez asta, dar, inițial, nu am pornit cu acest gând. Cred că a fost nevoie de timp ca să ne dovedim [să ne arătăm] măsura.”
În perspectiva acestei personalități reziliente, orice obstacol este de fapt „o provocare care te face să găseşti alte strategii sau o mai bună retorică pentru a-ți prezenta programul, ceva care te provoacă să devii interesant în fața celui căruia i te adresezi.” Întrebată care a fost cea mai mare provocare în promovarea acestor cursuri şi programe, a răspuns: „să convingi comunitatea româno-americană că partea ei românească poate fi un atu”. A găsit un mod inedit de a-i convinge, aducând la un eveniment comunitar al unei biserici românești studenții ei americani care fuseseră în România în primul seminar de explorare a culturii române. În loc să vorbească ea, trei studenți americani şi-au prezentat experiența lor de a vizita centre academice din București, Braşov, Sibiu şi Suceava timp de o lună. Unul dintre acești studenți americani a obținut stagiatura la Departamentul de Stat american tocmai în baza experienței avute. Un alt student a intrat într-un program masteral de arhitectură, mărturisind că vizitarea edificiilor semnificative ale Bucureştiului l-a inspirat şi, într-un fel, i-a schimbat viața. Ileana Marin dorea ca părinții şi tinerii din diaspora să realizeze unicitatea culturii lor şi „iată, această experiență de specializare pe o zonă, aparent, de mai mic interes şi de mai mică atracție, poate să fie în avantajul acestor tineri.” Impactul a fost puternic, iar mesajul ei pentru cei prezenți la eveniment a fost acesta: „dacă vreți ca această comunitate să continue, liantul este limba română.”
Eforturile celor două profesoare au atras în timp sprijinul unui grup de româno-americani care lucrează în diferite departamente ale universității, în birouri de avocatură, în companii de IT sau conduc afaceri proprii, oameni care le-au împărtăşit crezul că predarea limbii materne poate fi un „un stimul pentru cei din comunitatea româno-americană de a se gândi la originea lor cu demnitate.” Argumentul lor nu este unul împotriva asimilării lingvistice, culturale și profesionale (care este un fenomen natural și dezirabil pentru cei din diaspora), ci o pledoarie pentru valoarea adăugată pe care o poate aduce transmiterea bagajului cultural şi lingvistic celei de-a doua generații de româno-americani. Rezerva părinților față de utilitatea transmiterii limbii române către copii a trebuit combătută tocmai cu argumentul că predarea limbii române poate conferi un avantaj rar în cadrul societății gazdă. Bilingvismul poate stimula vieți mai bine ancorate, atât prin valori împărtăşite în familie, cât şi prin valorizarea acelui bagaj în concertul multicultural al societății americane.
Deşi întrebările mele se centrau pe o istorisire a drumului său personal, răspunsurile doamnei profesor Ileana Marin au rămas constant unele la plural, cu referire la o echipă de oameni apropiați și colegi care au aceleaşi idealuri şi viziune pentru ARCS. În boardul organizației sunt profesionişti care lucrează la companiile Microsoft şi Facebook sau în alte instituții partenere. ARCS se sprijină pe relația strânsă cu campusul universitar, cât şi cu muzee sau festivaluri regionale, parteneriate vitale bazate pe respectul pentru expertiza fiecăruia. Aceste legături conferă capacitatea unei promovări culturale de o „oarecare avergură”. Fără generozitatea unor instituții precum Microsoft, care dublează orice donație a vreunui angajat, eforturile ARCS ar fi mult îngreunate. Refuzând laurii pentru succesul instituțional al ARCS, doamna profesor Ileana Marin sugerează că o astfel de organizație nu ar fi putut rezista fără sprijinul şi statutul social influent al membrilor comunității româno-americane din Seattle. Membru al consiliului ARCS, consulul onorific Iulian Calinov a făcut o analiză bazată pe recensământul românilor din stat și a propus programul „Româna la liceu”, care să pregătească elevii de liceu pentru testul ATLA. Tot el a fost cel care a făcut cercetarea privind modalitatea concretă prin care elevii de origine română pot să beneficieze gratuit de testarea competenței lingvistice în limba „străină” moştenită. Aşa se face că ARCS a lansat în 2016 programul de limba română, predat la universitate sâmbăta pentru elevii de liceu cu origini românești. La început, programul abia făcea față cererilor de înscriere (dovedind că nu e vorba de o reticiență, ci de lipsa unui cadru instituțional al valorizării identității culturale).
Consolidarea ARCS nu este doar meritul boardului, susține doamna Ileana Marin, pentru că ARCS a devenit o platformă pentru diverse programe şi nevoi comunitare (precum seminare de pregătire pentru admitere la facultate sau alte transferuri de cunoştiințe), uneori facilitate chiar de către cei care au beneficiat anterior şi care îşi alătură expertiza personală: elevii care au luat examenul ALTA devin asistenți în programul de predare şi voluntariază în cadrul evenimentelor organizate de ARCS. O asemenea inițiativă este şi o viitoare tabară educațională centrată pe încurajarea studiului ştiințelor exacte (STEM) în paralel cu predarea cursului de limbă română pentru tinerii diasporei.
Ultima mea întrebare pentru doamna profesor Ileana Marin a fost referitoare la sfatul pe care îl poate oferi celor care își doresc o viață în Statele Unite, ce valoare consideră a fi de referință pentru această societate? Ca analist al sistemelor de valori, răspunsul său nu este un slogan, ci un adevăr deplin înțeles doar de acei oameni rezilienți care au reuşit prin propriile forțe: „Societatea americană răsplăteşte perseverența. Spun asta şi studenților mei: când nu merge ceva, gândeşte, reinventează… e doar o provocare. Această societate îl recompensează pe cel care niciodată nu se lasă înfrânt.”

Lasă un răspuns