Poezie. Partea noastră fragilă și puternică

La 17 ani de la „ecograffiti”, debutul care a impus-o drept poetă notabilă a generației 2000, Ruxandra Novac revine cu o carte radical diferită, care poate deveni de asemenea o bornă. „Alwarda” (editura Pandora M; titlul vine din arabă și înseamnă roză, iar conform eului poetic mai poate însemna „floarea de pe marginea prăpastiei” sau „partea noastră fragilă și puternică”) este un ciclu unitar de poeme în proză, care explorează senzații și stări nevrotice și halucinatorii extrem de intense, într-un limbaj insolit și anevoios, prin care se întrezăresc fragmente infinitezimale de epic într-o geografie afectivă ce se întinde din București până-n Detroit (ruină obsedantă a industriei americane).
„Alwarda” a fost prezentată de către Cosmin Ciotloș drept o carte de o noutate „radicală”… Există convergențe cu mai multe poete și poeți din ultimii 10-15 ani, un întreg filon de așa-zisă „poezie postumană”, începând cu Gabi Eftimie, însă Ruxandra Novac este și mai radicală, pariază pe o dereglare sistematică a simțurilor, amintind inclusiv de poemele în proză ale lui Rimbaud… Iată și un fragment mai limpede spre finalul cărții, „50”:

„O lună mai târziu memoria se schimbă. Un fel de prezent continuu, sau poate e o schimbare între anotimpuri, pentru că niciodată nu au fost atât de separate între ele. Înainte-după. Martie-aprilie. Voci de copii, uneori aproape, uneori departe, încearcă să mă țină la suprafață. Mi-am pierdut mintea. Dominare prin chimie, liniștea și lumina. Un rollercoaster oprit pe câmpie într-o țară îndepărtată și calmă.”

La antipod, într-un registru mai accesibil, o altă revenire mediatizată este cea a lui Radu Nițescu, care își găsise vocea poetică acum patru ani în volumul „Dialectica urșilor”. Cea de a treia carte a sa de poeme narative, „Satao” (Casa de Editură Max Blecher), intitulată astfel după numele unui elefant omorât de braconierii de fildeș, mizează pe aceeași sentimentalitate filtrată ludic:

„Mă întind unde ne-am întins
amândoi acum niște luni:
cine sunt eu, cine ești tu,
care din noi a fost atunci
maestrul kung fu
și cât a învățat – și cât nu –
despre răbdare.”

Poate cel mai prolific autor din aceeași promoție a anilor 2010, Andrei Dósa ajunge la cea de a cincea sa carte de poezie odată cu „Expectativa luminoasă” (OMG Publishing). În acest ultim volum, „Dósa investighează ruptura dintre micile noastre succese și falsele așteptări pe care acestea par să le genereze în economia fericirii individuale, dar și felul în care ele trebuie gestionate în raport cu ceilalți” (Alex Ciorogar). Și de data aceasta, dar tratată în alt registru, se regăsește tema masculinității:

„aşa cum li se întâmplă adesea copiilor mici
să plângă în hohote pentru o mică nedreptate
aşa cum îi ţii în braţe zeci de minute până când se liniștesc
așa să mă cuprinzi şi tu
fii cămașa mea purpurie de forță
camera mea de criză căptușită cu perne
primeşte convulsiile mele
știu că-i infantil şi aiurea de acceptat
când vine din partea unui bărbat dar promit
ca după aceea să fiu mult mai înţelept şi mai cumpătat
un maestru plin de minciuni”

Cel de-al doilea volum nou din colecția editurii OMG, „Aer păsări bere” a lui Vlad Drăgoi, vine la doar un an după romanul „Mica mea inimă de om singuratic”. Așa cum ne-a obișnuit, Drăgoi excelează în formula sa ce exploatează resurse de candoare în fața celor mai simple și banale realități:

„oare păsările se bucură
una de alta așa
cum mă bucur eu de ele
tare sper că da
da de păduri se bucură
când trec pe deasupra
cum nu pot să fac eu
sau când se pun mai jos pe o cracă
în lumina aurie a după-amiezii
și cântă?
nimic nu ar fi mai frumos
mai potrivit”

Poetul orădean Mihók Tamás revine cu un volum nou, „Biocharia. Ritual ecolatru” (editura frACTalia), care speculează teme din registrul gândirii postumaniste: antropocen, descentrarea antropocentrismului, poluare ș.a.m.d. Amintind de Ștefan Manasia din „Bonobo” (doar că punând mai mult accent pe regnul vegetal și pe cel mineral), registrul textelor este predominant parodic, cu tehnicitate postmodernă nu întotdeauna inspirată, însă se pot reține câteva poeme precum „principiile gestionării deșeurilor” sau „look back in anthropocene”:

„e iarnă de-am obosit.
sunt, cum a spus cineva,
un pod detonat între empatie și faptă.
corpul meu se va târî afară din cușcă,
corpul meu îmi va supraviețui –
ce eră? ce secvență?
(cântec al dunelor de nisip)”

Unul dintre cei mai longevivi poeți ai generației 80, Romulus Bucur, revine cu „despre prieteni & singurătate” (editura Tracus Arte), un volum de senectute în memoria apropiaților dispăruți, elegiac în aceleași tonuri lucide cu care ne-a obișnuit:

„sandu mușina te cheamă la spital vă înțelegeți
să-i preiei disertațiile studenților de la master
(ai grijă de ei sunt buni)
peste câteva zile la înmormântare
nu-ți vine să crezi în continuare n-o crezi
privești toate astea cu maximă detașare (pe asta o crezi)
chiar scrii un poem sau mai multe convins că ți-ai învins frica
aștepți cu răbdare clipa când vei vedea dacă ai avut sau nu dreptate”

Lasă un răspuns