O lume sigură pentru democrație

Recent a apărut la Editura Universității Yale lucrarea „A World Safe for Democracy” scrisă de John Ikenberry, unul dintre cei mai importanți zece autori ai ultimilor 20 de ani din domeniul relațiilor internaționale, așa cum este menționat pe site-ul de internet al Universității Princeton, acolo unde Ikenberry este profesor de științe politice și afaceri internaționale.
Textul de față nu propune o recenzie a acestei lucrări. Este, mai degrabă, o invitație la reflecție asupra uneia dintre cele mai complicate dileme cu care se confruntă societatea occidentală de astăzi: viitorul democrației liberale.
Paradigma preferată de Ikenberry pentru descrierea unei lumi favorabilă democrațiilor liberale este internaționalismul liberal. Numai că, de această dată, el nu se referă la acea lume mai bună, în care pacea, progresul și bunăstarea oamenilor reprezintă consecința firească a cooperării armonioase dintre comunitățile politice de pe tot cuprinsul globului. Pentru Ikenberry, internaționalismul liberal este „pragmatic, oportunist și cu o permanentă nevoie de reformă”. Realismul unei asemenea perspective se regăsește în capacitatea sa de a descrie necesitatea „protejării democrației liberale într-o lume sfâșiată de tiranie, brutalitate și intoleranță”. Altfel spus, internaționalismul liberal nu înseamnă doar deschiderea naturală a statelor și conducătorilor lor către cooperare, ci și „apărarea democrației împotriva pericolelor existențiale și diminuarea vulnerabilităților comune” potențate paradoxal de modernismul născut din cooperare.
Fundamentul ideologic al internaționalismului liberal se regăsește în celebra frază „să facem lumea sigură pentru democrație”, folosită de Președintele Woodrow Wilson pentru a justifica intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial. A trebuit ca omenirea să treacă printr-un nou război mondial înainte ca internaționalismul liberal să devină paradigma dominantă preferată de SUA pentru răspândirea democrației liberale în întreaga lume.
Declarația lui Wilson a fost interpretată pentru multe decenii drept un „apel idealist” la acțiune în numele „democrației”. Aceasta din urmă a devenit principala unitate semantică a binomului siguranță-democrație care conferă structura ideatică a mesajului wilsonian. În consecință, politica internațională urmată de lumea occidentală după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost extinderea democrației, prin orice mijloace, către tărâmuri din ce în ce mai îndepărtate, nu numai geografic, ci și civilizațional. Prăbușirea la începutul anilor 1990 a blocului ideologic ostil democrației liberale, epuizat de propriile utopii, a conferit Vestului un aplomb și mai mare pentru înglobarea de noi și noi regiuni în formate de cooperare internațională izvorâte de tradițiile liberale ale guvernării democratice, liberului schimb, drepturilor omului și domniei legii.
Însă, odată cu extinderea democrației liberale, mecanismele de cooperare au început să se gripeze. Cauzele sunt multiple, complexe și interdependente, iar blocajele creează tensiuni, dileme, compromisuri și contradicții. Globalizarea este pusă astăzi la colț în discursul politic, iar modernitatea a început să fie suspectată de „dublă personalitate”. Dihotomia este creată, pe de o parte, de excepționala iscusință a lumii moderne de a genera progres și bunăstare într-un ritm impresionant, iar, pe de altă parte, de rapacitatea acesteia care a produs „dezastre umane și catastrofe monumentale”.
De aceea, Ikenberry consideră că a sosit momentul reevaluării fundamentelor teoretice ale internaționalismului liberal. În viziunea sa, punctul de plecare al efortului intelectual ar putea fi chiar declarația lui Wilson, în care, conceptual, accentul semantic ar trebui să se mute de la democrație la siguranță. Dacă privim din această nouă perspectivă, semnificația mesajului wilsonian se schimbă pe fond. Rezultă o alternativă la actuala ordine globală, în care principala misiune a Occidentului ar fi protejarea democrației liberale împotriva pericolelor la adresa existenței sale, prin crearea unei micro-lumi cu adevărat sigure pentru democrație, și nu extinderea democrației pe tărâmuri îndepărtate. Este o paradigmă în care Occidentul și celelalte democrații consolidate acceptă firescul diversității politice a sistemului internațional, dar își securizează propriile instituții și tradiții democratice. Un astfel de model ar explica neputința materializării universalității democrației liberale și ar evita reprezentarea eminamente idealistă a internaționalismului liberal. Însă, suferă de inconsistența stirpei sale liberaliste. Imposibilitatea acestuia de a susține soliditatea valorilor comune umaniste care pavează drumul națiunilor către cooperare îl împinge în interiorul spațiului de gândire realistă, un spațiu al supremației interesului național, în care lumea este anarhică și cooperarea statelor este conjuncturală.
Ikenberry susține că interpretarea alternativă a paradigmei internaționalismului liberal ar explica cu mult mai bine cum a funcționat securitatea internațională în secolul Concertului European care a precedat declarația lui Wilson și, mai mult, că are capacitatea de a releva cu adevărat cum funcționează lumea de astăzi, o lume în care democrația a intrat în regres. Guvernările iliberale ale Chinei și Rusiei reprezintă o provocare majoră la adresa democrației liberale. Instrumentele hibride utilizate de Moscova și Beijing lovesc direct în inima lumii democratice și erodează potențialul integrativ al internaționalismului liberal. Abilitatea cu care acestea penetrează spațiul occidental arată cât de ușor valoarea se poate transforma în vulnerabilitate atunci când interesele marilor puteri nu coincid. Canalele pentru promovarea mesajelor iliberale viciază liniile de forță trasate de democrație pentru susținerea libertății de exprimare, încurajarea competiției oneste și a mobilității ideilor, oamenilor și afacerilor. Rezonanța acestor mesaje este dublată de ascensiunea unor curente reacționare chiar în interiorul spațiului occidental. Naționalismul radical și populismul au ieșit deja din spectrul teoretic al unor evoluții periculoase anticipate în dezbaterile de idei și s-au așternut în agendele politice ale liderilor aflați la guvernarea unor națiuni pentru care nu demult democrația reprezenta doar o aspirație.
Ceea ce pare și mai îngrijorător este că astfel de deviații de la principiile fundamentale ale democrației nu mai întâmpină suficientă rezistență sistemică internă, așa cum se întâmpla altădată. În ultimii ani, chiar Statele Unite, liderul lumii democratice și creatorul ordinii globale actuale, a dat suficiente semnale că nu mai dorește să garanteze necondiționat „siguranța lumii democratice”. Modalitatea simplă prin care Washingtonul argumentează o astfel de schimbare pornește de la o realitate incontestabilă: securitatea costă. Nota de plată a devenit uriașă și nu mai poate fi acoperită dintr-un singur buzunar. De un realism dezarmant, nici nu mai contează dacă o astfel de atitudine este etichetată ca mercantilistă, tranzacțională sau pragmatică. Este noua realitate a lumii în care trăim și care nu mai poate fi simplu ignorată sau personalizată prin asocierea cu un lider sau altul al administrației americane.
Să fie acesta sfârșitul lumii democrației liberale? Probabil că este mult prea devreme pentru acceptarea unui asemenea deznodământ. Democrația și-a dovedit în mod excepțional capacitatea de a crea siguranță, libertate, bunăstare și progres. Democrația oferă resursa pentru emanciparea ființei umane și contextul firesc în care oamenii pot să coopereze și să își decidă singuri viitorul. Liberalismul explică cum ar trebui să arate lumea în care idealismul valorilor fundamentale ale ființei umane poate să capete substanță. De aceea, democrația liberală nu trebuie supusă interogărilor. Ceea ce poate fi pus sub semnul întrebării este soluția, fie aceasta politică, instituțională sau somatică, care conferă democrației reprezentare socială la nivel național și internațional. Soluțiile presupun rațiune, reprezentare, măsură și echilibru. Atunci când oricare dintre acestea se pierde sau devine ambiguă, apare criza.
În prezent, internaționalismul liberal trece printr-o criză. Lumea nu mai este un loc la fel de sigur pentru democrație. Ordinea globală stabilită cu multe decenii în urmă este pusă în pericol. Sistemul internațional se clatină. Cauzele aparente ale dezechilibrelor actuale sunt întoarse pe toate fețele în analizele politice și de securitate internațională. Noua competiție dintre marile puteri, războiul rece sino-american, ascensiunea democrațiilor iliberale sunt doar câteva dintre etichetele care încearcă să surprindă esența schimbărilor. Însă, profunzimea acestora trece dincolo de planul evenimentelor actuale.
Dilemele esențiale ale perioadei actuale se nasc din tensiunile definitorii ale democrației liberale remanente în interacțiunile dintre securitate și libertate, egalitate socială și libertate individuală, suveranitate și interdependență, competiție și cooperare. Mențiunea echilibrului tuturor acestor binoame presupune o fundație intelectuală, socială și geopolitică solidă. Aceasta se realizează în timp și presupune un teren favorabil. Altfel, întreaga construcție pe care se sprijină actuala ordine internațională se poate nărui peste noapte.
Perspectivele sumbre cu privire la viitorul omenirii îi obligă pe liderii lumii democratice să reevalueze argumentele paradigmatice ale actualei ordini internaționale și, mai ales, să reafirme premisa universalității democrației liberale aflată la originea internaționalismului liberal. Este nevoie mai mult decât oricând de certitudini că democrația liberală nu și-a pierdut semnificațiile. Trebuie demonstrat că democrația liberală nu trece astăzi printr-o criză profundă de identitate, ci se confruntă, cel mult, cu o criză de autoritate.

Niculae Iancu este expert în securitate și apărare,
cu experienţă în domeniul cercetării ştiinţifice
militare și de intelligence.

Lasă un răspuns