Noul vechi război cultural în contextul conflictelor rasiale

Anul 2020 va rămâne în memoria colectivă drept anul pandemiei. Însă, ca orice situație de criză care se respectă, tulburările sociale, anxietățile și incertitudinile provocate de COVID-19 au cultivat un teren fertil pentru manifestarea altor frustrări și nedreptăți acumulate în timp, așa cum au fost și sunt în continuare protestele anti-rasiale din SUA care au ca motor principal activiștii mișcării „Black Lives Matter”. Dincolo de excesele violente care nu au nicio justificare, dincolo de gesturile brutale inacceptabile precum dărâmarea unor statui, explozia socială din SUA care, ulterior, s-a extins și în alte state democratice ale lumii, are o serie de cauze obiective care merită discutate. Din acest punct de vedere, o abordare rezonabilă ar fi ca în loc să reinventăm roata gândirii, mai bine ne-am apleca asupra lucrurilor care s-au scris deja cu privire la cauzele rasismului și soluțiile obiective pentru depășirea acestor atitudini contrare umanității în sine.
Unul dintre autorii care s-au remarcat la mijlocul secolului XX în studiul rasismului a fost Frantz Omar Fanon(i). Psihiatru și filosof politic născut în 1925, în Martinica, pe atunci colonie franceză, el însuși victimă a rasismului vremii, Fanon și-a cristalizat ideile principale în volumul „Peau noire, masques blancs”, tradus și în limba română sub titulatura „Piele neagră, măști albe”. Una dintre constatările amare ale lui Fanon a fost că „pentru omul negru nu există decât un singur destin, iar acel destin este alb”. Studiind în detaliu, la mijlocul secolului trecut, comunitățile non-albe din teritoriile colonizate de Franța în special, dar nu numai, Fanon ajunge la concluzia că „omul negru dorește să fie la fel precum omul alb”, aceasta fiind una dintre moștenirile cele mai profunde ale colonialismului. Numai că, spune autorul, acest tip de aspirație a comunităților non-albe este, în sine, un produs al rasismului din cauză că pleacă de la premisa unei inferiorități a calității de a fi negru. Evident că, oricât s-ar strădui, subliniază Fanon, asumarea unei „existențe albe” de către negri este o utopie din cauza unui factor obiectiv, imposibil de schimbat, și anume culoarea pielii. Prin urmare, o asemenea strategie de depășire a rasismului va fi sortită eșecului pentru că sâmburele ei este, în esență, unul care pretinde superioritatea unui rase și a unui mod de viață. Iar, într-o astfel de abordare, ambele tabere vor sfârși prin a se scălda în ipocrizie.
Analiza lui Frantz Omar Fanon este însă mult mai profundă și nu validează, așa cum poate ar fi fost de așteptat, teoriile corifeilor curentului literar și politic care au dezvoltat conceptul „negritudine”, adică ideea că pentru a se opune dominației culturii albe și a-și consolida propria identitate culturală, diferită de paradigmele culturale ale puterilor colonizatoare, negrii ar trebui să își construiască o conștiință de african sau de persoană cu origine africană. Din perspectiva lui Fanon, nici această strategie nu poate depăși problemele rasismului, deoarece identitatea culturală a negrilor ar urma să fie construită după repere similare culturii albe. Din punctul meu de vedere, urmarea logică într-o asemenea perspectivă ar fi, evident, trasarea dură a frontierelor culturale, adâncirea tranșeelor, amplificarea disputelor și, inevitabil, întreținerea conflictelor rasiale.
Soluția Fanon este aparent simplă, de bun simț, probabil utopică pentru mulți, dar cu siguranță una care ne poate scoate din dilema nesfârșitelor războaie culturale purtate cu armele unui rasism de tip nou, mai sofisticat, mai silențios, mai ascuns, dar la fel de nociv. Trebuie să abordăm situația dincolo de gândirea antagonică, în care accentul cade pe rasă, care va întreține mereu aprinsă flacăra disputelor și nedreptăților. „Mă găsesc în lume și recunosc că am un singur drept, acela de a cere un comportament uman din partea celuilalt”, este concluzia simplă și clară a lui Frantz Omar Fanon, care face apel la umanitate drept soluție cuprinzătoare pentru depășirea comportamentelor inumane care fac din rasă un reper al diferențelor.
În spiritul acestei concluzii, a unui tânăr gânditor luminat, de origine africană, care a experimentat rasismul dur, care a documentat efectele politicilor coloniale asupra comunităților non-albe, merită subliniat faptul că violențele masive care au avut loc recent în Statele Unite ale Americii nu vor ajuta la vindecarea de rasism. Dimpotrivă, faliile culturale justificate prin rasism latent s-ar putea adânci. Viețile negrilor contează, iar problemele de fond ale comunității afro-americane trebuie rezolvate. Însă, într-o societate tot mai fragmentată de multitudinea de identități care apar în zilele noastre, ar putea fi mai eficientă soluția lui Frantz Omar Fanon, cea a concentrării pe umanitate în ansamblu, cea în care toate viețile contează pentru că am ajuns la o etapă în dezvoltarea umanității în care putem și trebuie să depășim gândirea în care rasa e un reper. Dacă cel de lângă mine este om și atât, atunci da, putem pretinde să ne fie respectat dreptul universal de a avea parte de un comportament uman din partea celuilalt. Iar această abordare se poate dovedi una necesară și de succes, inclusiv în spațiul nostru carpato-danubiano-pontic unde spirite înalte și mai puțin înalte adoptă prea frecvent poziția struțului.
(i) Philosophy Book, Dorling Kinderesey Ltd, London, 2011, pp. 300-301

Remus Ioan Ștefureac este politolog,
coordonator al think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro)
și director al companiei de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro).
Anterior, a activat în diplomație. A publicat, în jurnale din România și din străinătate,
articole, analize și editoriale pe teme politice și sociale.

Lasă un răspuns