Note de cititor: „Conștiință și cuvânt, eseuri despre romanele lui Augustin Buzura” de Angela Martin

Nu mi-a fost dată vocația criticului, deci mă apropii de acest volum pe un palier strict subiectiv. Pentru stadiul incert în care se află în momentul de față fenomenul cultural în țară (și în lume), cartea aceasta are pentru mine o valoare aproape terapeutică. Este o demonstrație a felului cum un om cult poate să se aplece asupra operei unui alt om cult. Ambii fiind în literatura română departe de orice veleități expozitive, demonstrative, de cabotini.

Angela Martin îl fixează pe autorul român într-un context internațional. Și ce context! Mi-am notat câteva referințe (câteva!): Ernesto Sábato, Jean Starobinski, Viktor Frankl, José Ortega y Gasset, Thomas Mann, Lev Tolstoi, Marguerite Yourcenar, Carlos Fuentes, Allain Robbe-Grillet, Sartre, Camus, Jung, Erich Fromm, Hobbes, Pessoa, Kafka, Bruegel Bătrânul etc. etc. etc. Referințele nu sunt de subsol. Asemănările și deosebirile din felul cum creatorii percep lumea pe diferite meridiane și în diferite epoci sunt tratate în amănunt, cu pricepere și răbdare de cunoscător. Și-n acest context, maramureșanul cel calm, modest, aproape taciturn în nevoia de a-și alege cuvintele (când nu izbucneau, la nevoie, șuvoi), Gusti despre care credeam că știu multe lucruri, ardeleanul care a rămas până la capăt greoi, în acest context deci, el are mare glas și are enorm de multe de spus. Parcă mai multe decât orice literat cu care mi-a fost dat să mă întâlnesc în literatura romană contemporană. Angela Martin demonstrează că el cunoștea curentele de gândire ale lumii, se mișca ușor în teoria sistemelor socio-politice, preluându-le nu ca modele de gândire, ci aplicându-le țării și vremii lui, preocupat să înțeleagă problemele omului și ale trecerii lui prin lume. Că personajele lui au toate fișă de analiză psihologică (prima meserie, pshiatria, spunându-și din plin cuvântul) se mai observase. Dar Angela Martin își ia obligația să le analizeze caz după caz, într-o creație literară bogată, stabilind deosebiri și asemănări, ciudate coincidențe sau explicabile opoziții de trăiri și de atitudini.
Prin toate aceste mari întâlniri în timp și spațiu în grupul celor care își pun problemele lumii, cartea de față este deci nu una doar de analiză literară autohtonă, ci este o carte de învățătură.
Prin biografie, mă simt parcă nepregătită să vorbesc despre volumul de față. Timp de 35 de ani de când trăiesc pe alte meleaguri, n-am urmărit de aproape și în amănunt fișa creatoare a celor pe care-i lăsasem acasă. Pe drumurile mele am păstrat însă, știu, o extraordinar de pregnantă, obsesivă aproape, amintire a ultimelor pagini din „Fețele tăcerii”. Anume scena dostoievskiană a întâlnirii dintre victimă și călău. Scenă care pentru mine spunea multe despre țara din care plecam și ajungea să-mi spună multe și despre lumea prin care umblam. Angela Martin demonstrează cum Augustin Buzura pune în fața oamenilor o tablă de valori. Și îi lasă să se miște într-un sistem socio-politic pe care el îl cunoștea cel mai bine. Ultimele romane, interviurile, editorialele, demonstrează însă o înălțime la care puțini autori au reușit să se ridice. Anume convingerea că pe plan moral sistemul nu este gîndit de autor restricționist. În scrierile lui Buzura, omul, prin natura lui imperfectă (acel nebulos psihe pe care-l avea mereu sub lupă) încalcă tabla de valori morale. Or, meseria scriitorului tocmai asta ar fi, să-l facă să țină drumul drept. Un „drept” pe care puțini dintre noi îl mai caută și-l mai găsesc în finitul și infinitul cotidian.
Lectura volumului de eseuri mi-a dat ciudata senzație că undeva, pe un plan metafizic, criticul și scriitorul s-au așezat umăr la umăr, unul să scrie și altul să-i înțeleagă truda. Și ce trudă! Cartea te trimite la persoana fizică și spirituală a creatorului, la vremea lui, la lumea lui imediată, biografică, la temeliile formative ale unei personalități, la modul în care definea oamenii și fenomenele cu care s-a intersectat în cetate. Oare i-am înțeles noi, cei care credeam că l-am cunoscut, truda?
Sunt convinsă că atâta vreme cât în universități se va vorbi despre acest autor, cartea Angelei Martin va fi cap de serie în bibliografie. Și mai știu sigur că după lectura acestui volum mă voi întoarce să citesc cărțile lui Augustin Buzura, cele știute și cele neștiute.
Și ce-și poate oare dori mai mult un autor de la exegeții lui decât să-l apropie de cititori? Știu sigur că, dacă ar mai fi printre noi, Augustin Buzura ar trăi zilele astea (manifestându-și-o cu stimă și modestie, așa cum îi era felul) o mare bucurie.

Lasă un răspuns