Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Tudor Giurgiu: „Multe disfuncții vin din faptul că sistemul este făcut, de fapt, pentru păstrarea unor instituții așa cum sunt de ani de zile.” Interviu cu Tudor Giurgiu

Tudor Giurgiu: „Multe disfuncții vin din faptul că sistemul este făcut, de fapt, pentru păstrarea unor instituții așa cum sunt de ani de zile.” Interviu cu Tudor Giurgiu

 

„…Mi-ar plăcea să văd breasla mai unită, mai luptătoare, în ideea în care trebuie noi să îi invităm pe decidenți în procesul de schimbare.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Interviu cu Tudor Giurgiu realizat de Corina Taraș-Lungu

Vremurile grele necesită soluții grele. E nevoie de o reformă a instituțiilor de cultură, în general, și a celor legate de producția și rularea de film, în particular. Ce ne ține pe loc în a porni această reformă și cu ce am putea începe?

Cred că e importantă regândirea rolului acestor instituții și felul în care ele pot deservi mai bine clienții, respectiv regizorii, operatorii, autorii de conținut. Eu cred că disfuncțiile din cinematografie se oglindesc foarte bine și în sistemul educațional, unde există, la fel, o criză. Multe disfuncții vin din faptul că sistemul este făcut, de fapt, pentru păstrarea unor instituții așa cum sunt de ani de zile. Foarte multe reforme s-au făcut nu pentru a ajuta „the end of the tale”, adică publicul, elevul, clientul, ci pentru a păstra anumite poziții ale profesorilor și așa mai departe. La fel e și în cinema. E nevoie de un reset și, din punctul ăsta de vedere, mi-ar plăcea să văd breasla mai unită, mai luptătoare, în ideea în care trebuie noi să îi invităm pe decidenți în procesul de schimbare.

Ce politici vedeți necesare pentru susținerea acestui sector?

Statul ar trebui în primul rând să deblocheze o schemă de ajutor, care există acum la Ministerul Economiei și e blocată de luni de zile, ea a fost moștenită de la fosta guvernare de sub Comisia Națională de Prognoză, PNL a mutat-o la Ministerul Economiei, dar schema e blocată. Blocarea acestei scheme și, implicit, a unor bani importanți pentru industria de film a atras după sine luni de zile în care producătorii străini ar fi putut să beneficieze de această schemă ecologică simplă – dacă cheltuiai în România 100 dolari, să zicem, primeai înapoi 35 dolari. Acest blocaj a creat o incertitudine majoră. Netflix și mulți alți producători, în special americani, au dedus că România nu vrea ca ei să cheltuiască bani pe teritoriul ei și s-au reorientat către Croația, Georgia, Lituania etc. E o situație-limită cea la care s-a ajuns, așa că ei nu mai vin în România să filmeze. Echipe întregi de independenți, tehnicieni etc. nu mai au din ce să trăiască. În al doilea rând, statul ar trebui să asculte vocile industriei, să organizeze consultări, să producă și schimbări legislative în Parlament. Lucrul acesta se poate întâmpla numai dacă statul are încredere în breaslă și face un dialog constant, prin instituțiile abilitate, cu ea. Mi se pare un păcat major să iei hotărâri fără să existe tipul ăsta de consultare, de parcă un minister anume știe care sunt problemele breslei. Nu. Soluțiile vin întotdeauna de la beneficiari, nu de la cei care stau într-un nor și imaginează ce e cel mai bine pentru un sector.
Se preconizează o criză economică sau poate trecem deja prin ea. Ce se întâmplă cu fondurile pentru cinematografie în contextul pandemiei? Devine ea o industrie de subzistență?
Eu cred că va dura un an–doi până ne vom reveni și cred că o criză e câteodată necesară în orice domeniu, ea poate genera reconstrucția, regândirea unor surse de finanțare alternative pentru cinematografie, poate însemna un mod de a regândi legislația din domeniu. Eu încerc să văd partea bună și, deși în momentul de față se văd multe proiecte puse în așteptare, oameni care nu mai vin să filmeze în România filme românești…, sper să ne revenim într-un an și jumătate.

Care sunt vocile industriei românești în această perioadă?

Vocile sunt aceleași care au fost și în anii trecuți: câțiva producători de film. Pentru că, până la urmă, producătorul e cel care, în ecuația nașterii unui proiect de film, are răspunderea cea mai mare, cea financiară, câteodată el inițiază de la zero un proiect, caută un regizor, dezvoltă un scenariu… Deci producătorii au fost cei mai preocupați și cei mai vocali în perioada asta. Mai există și autori de film, cărora nu le e indiferent în ce context și în ce paradigmă economică trăiesc și lucrează. Dar nu foarte mulți. Sunt destul de mulți autori care spun că nu se pricep și nu îi interesează astfel de aspecte, fiind preocupați doar de proiectele lor și de conținut. Nu pot să îi condamn, pentru că nu e treaba lor. Singura parte bună este că s-a înființat o asociație de producători numită Alianța Producătorilor din România, care în momentul de față e organizată foarte bine, care cunoaște problematica schemei de ajutor de stat în cinema și care vrea să fie un organism de legătură, promovând schimbări legislative.

Sunt artiștii mai uniți după această pandemie?

Greu de spus. Pentru că artiștii mi se par o comunitate destul de amorfă, care reacționează la impulsuri, fie că e legat de subiectul independenților care au nevoie de ajutor, fie că e vorba de managementul instituțiilor de cultură sau de problemele din film, care sunt foarte specifice și, câteodată, foarte tehnice. Nu cred că lumea e mai unită. Breasla asta, prin specificul ei, poate genera foarte greu o mișcare solidară de masă în jurul unor cauze pentru că tot timpul vor exista suspiciuni că cineva va vrea să folosească în alte scopuri o astfel de mișcare, ceea ce ne îngroapă pe noi, pe români, în general. Dintotdeauna ne hrănim din suspiciuni, pe când în Scandinavia sau în alte zone există încredere, o solidaritate în jurul unor cauze, pentru că oamenii chiar cred că există motive întemeiate pentru a face un demers la nivel social, cultural și așa mai departe. Am depășit de mult perioada asta în care credeam că unitatea artiștilor poate să schimbe lumea.

TIFF a fost reprogramat și, în prezent, asistăm la o ediție de vară a festivalului. Ce s-a pierdut odată cu această reprogramare și ce ați câștigat?

Întregul festival va arăta altfel, în special din cauza faptului că suntem nevoiți să ne focusăm pe măsurile de siguranță. Ele sunt firești, dacă ne uităm la situația epidemiologică din România. Totuși, dacă faci o comparație cu agitația dintr-un supermarket sau cu agitația din mall-urile care se vor redeschide curând sau cu câtă lume a fost la mare, pare că doar evenimentele culturale sunt cele care trebuie să sufere printr-o rigurozitate nemțească. Parcă cineva are o riglă invizibilă și poziționează spectatorii. Asta îți dă o senzație de parcă ai fi într-un science fiction. Dar, în egală măsură, ne-am asumat faptul că trebuie să facem un festival cu gândul la respectarea acestor norme. Nu cred că cineva poate să afirme cu hotărâre dacă sunt multe sau puține, bune sau proaste. O să ne demonstreze evoluția situației dacă am făcut bine sau nu. Cu toată distanțarea socială, TIFF înseamnă apropiere, un anume tip de socializare și de consum cultural, un spirit care îi face pe oameni să se reîntoarcă. E un pact invizibil de încredere între beneficiar și organizator. Dacă nu există încredere, nu putem construi. În plus, mă bucur că platforma de streaming pe care am lansat-o anul trecut – TIFF Unlimited – a mers foarte bine în perioada de lockout, de izolare.

Tudor Giurgiu este regizor și producător de film.
Este inițiatorul și președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.