Limite sub care nu poate fi vorba nici de societate, nici de cultură, nici de stat

De la aderarea la Uniunea Europeană și până în prezent, statisticile Eurostat pun România pe primul sau primele locuri în tot ceea ce înseamnă practici inumane: numărul de victime ale traficului de persoane, numărul de victime ale violenței familiale, numărul de grupări de crimă organizată specializate în trafic de persoane, numărul de minori abuzați, dar și numărul de cazuri identificate și aduse în fața justiției.

Cauza fundamentală, agravată de colapsul sistemului educativ și de corupția endemică, este mentalitatea autoritaristă promovată în ultima sută de ani. Statul român se exercită (numai) prin instrumente brute, generice, nediferențiate. Totul, de la taxare la lupta anticorupție și la lupta anti-Covid, trecând prin toate procesele sociale, are la bază o lipsă a „acordului fin” – cote unice și măsuri generice, impuse nediferențiat, neadaptat și exclusiv prin forța de impunere. Reversul este că statul controlează numai acele procese pe care le poate controla efectiv. Spațiul conformării individuale, al atitudinii civice, al asumării voluntare a regulii a fost neglijat, chiar descurajat de lungul șir de regimuri autoritare și totalitariste prin care a trecut România. Astfel, tot ce nu poate fi controlat de autoritatea legitimă a statului (presupunând și că ea ar fi funcțională, ceea ce nu întotdeauna este adevărat) nu rămâne în sarcina unui corpus social educat și conștient, aderent la valorile vieții și la valorile comunitare, ci creează viduri de autoritate ocupate de grupări spontane ale crimei organizate sau, la scară micro, de autoritatea discreționară a soțului, a părintelui sau a tutorelui.
Cultura civică este astfel insularizată la acele nuclee care aderă la cultura propriu-zisă. Educația umanistă, pusă într-o margine a programei școlare a ultimelor decenii, este permanent subminată de practici sociale contrare, tolerate sau chiar valorizate social.
Legislația, în spiritul ei, dar și în textul multora dintre prevederile legale care vizează practicile inumane, este, probabil, singurul domeniu adaptat valorilor unei societăți moderne. Însă, pentru ca ea să devină funcțională, sunt necesare un corpus social care să adere la ea, o educație efectivă, care să aibă în centru valori civice și umaniste, și, evident, un aparat instituțional profesionist, integru și responsabil. Dintre multele reforme cu R mare, tocmai aceasta, de la care trebuia început, le-a scăpat din vedere tuturor. În lipsa unei platforme culturale minimale, ca expresie asumată a valorilor umaniste, România este condamnată să rămână un stat sărac, autoritarist și, în multe locuri, inuman.

Lasă un răspuns